3 intrări

14 definiții

duplicáre sf [ At: MACEDONSKI, O. IV, 118 / Pl: ~cắri / E: duplica] 1 (Înv) Dublare (1). 2 (Rar) Efectuare a unui duplicat1 Si: (rar) duplicație (2). 3 (Fon) Reduplicare. 4 (Gen) Accident cromozomial care duce la dublarea unui fragment de cromozom. 5 (Gen) Proces de separare a unei molecule ADN în două molecule fiice. 6 (Îs) ~a cubului Problemă celebră, pusă încă din Antichitate, prin care se propune determinarea muchiei unui cub al cărui volum să fie dublul volumului unui alt cub cu muchie dată.

DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

duplicá [At: SĂULESCU HR. I, XVIII/2 / Pzi: dúplic / E: lat duplicare] 1 vt (Înv) A dubla. 2 vt A face al doilea exemplar (al unui act). 3 vr (Reg) A se gândi.

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A dubla.

duplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez.1 sg. dúplic, 3 sg. și pl. dúplică

DUPLICÁ vb. v. dubla, îndoi.

DUPLICÁ vb. I. tr. (Rar) A face un duplicat, a dubla. [P.i. dúplic și -chez. / < fr. dupliquer, it., lat. duplicare].

DUPLICÁ vb. tr. a face un duplicat, a reproduce un document, a dubla. (< fr. dupliquer, lat. duplicare)

A DUPLICÁ dúplic tranz. rar 1) (acte oficiale) A copia pentru a realiza un duplicat. 2) A mări de două ori; a deveni dublu; a dubla. /<fr. dupliquer, lat. duplicare

* dúplic, a -á v. tr. (lat. dúplico, -áre). Îndoiesc, fac duplu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: duplica (1 duplic)
duplica (1 duplic) verb grupa I conjugarea I
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) duplica duplicare duplicat duplicând singular plural
duplică duplicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duplic (să) duplic duplicam duplicai duplicasem
a II-a (tu) duplici (să) duplici duplicai duplicași duplicaseși
a III-a (el, ea) duplică (să) duplice duplica duplică duplicase
plural I (noi) duplicăm (să) duplicăm duplicam duplicarăm duplicaserăm, duplicasem*
a II-a (voi) duplicați (să) duplicați duplicați duplicarăți duplicaserăți, duplicaseți*
a III-a (ei, ele) duplică (să) duplice duplicau duplica duplicaseră
Intrare: duplicare
duplicare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duplicare duplicarea
plural duplicări duplicările
genitiv-dativ singular duplicări duplicării
plural duplicări duplicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: duplica (1 duplichez)
duplica (1 duplichez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) duplica duplicare duplicat duplicând singular plural
duplichea duplicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duplichez (să) duplichez duplicam duplicai duplicasem
a II-a (tu) duplichezi (să) duplichezi duplicai duplicași duplicaseși
a III-a (el, ea) duplichea (să) duplicheze duplica duplică duplicase
plural I (noi) duplicăm (să) duplicăm duplicam duplicarăm duplicaserăm, duplicasem*
a II-a (voi) duplicați (să) duplicați duplicați duplicarăți duplicaserăți, duplicaseți*
a III-a (ei, ele) duplichea (să) duplicheze duplicau duplica duplicaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)