2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

duplicare sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 118 / Pl: ~cări / E: duplica] 1 (Înv) Dublare (1). 2 (Rar) Efectuare a unui duplicat1 Si: (rar) duplicație (2). 3 (Fon) Reduplicare. 4 (Gen) Accident cromozomial care duce la dublarea unui fragment de cromozom. 5 (Gen) Proces de separare a unei molecule ADN în două molecule fiice. 6 (Îs) ~a cubului Problemă celebră, pusă încă din Antichitate, prin care se propune determinarea muchiei unui cub al cărui volum să fie dublul volumului unui alt cub cu muchie dată.

DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicá [At: SĂULESCU HR. I, XVIII/2 / Pzi: dúplic / E: lat duplicare] 1 vt (Înv) A dubla. 2 vt A face al doilea exemplar (al unui act). 3 vr (Reg) A se gândi.

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A dubla.

DUPLICÁ vb. I. tr. (Rar) A face un duplicat, a dubla. [P.i. dúplic și -chez. / < fr. dupliquer, it., lat. duplicare].

DUPLICÁ vb. tr. a face un duplicat, a reproduce un document, a dubla. (< fr. dupliquer, lat. duplicare)

A DUPLICÁ dúplic tranz. rar 1) (acte oficiale) A copia pentru a realiza un duplicat. 2) A mări de două ori; a deveni dublu; a dubla. /<fr. dupliquer, lat. duplicare

* dúplic, a -á v. tr. (lat. dúplico, -áre). Îndoiesc, fac duplu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

duplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez.1 sg. dúplic, 3 sg. și pl. dúplică


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: duplicare
duplicare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duplicare
  • duplicarea
plural
  • duplicări
  • duplicările
genitiv-dativ singular
  • duplicări
  • duplicării
plural
  • duplicări
  • duplicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: duplica
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • duplica
  • duplicare
  • duplicat
  • duplicatu‑
  • duplicând
  • duplicându‑
singular plural
  • duplică
  • duplicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • duplic
(să)
  • duplic
  • duplicam
  • duplicai
  • duplicasem
a II-a (tu)
  • duplici
(să)
  • duplici
  • duplicai
  • duplicași
  • duplicaseși
a III-a (el, ea)
  • duplică
(să)
  • duplice
  • duplica
  • duplică
  • duplicase
plural I (noi)
  • duplicăm
(să)
  • duplicăm
  • duplicam
  • duplicarăm
  • duplicaserăm
  • duplicasem
a II-a (voi)
  • duplicați
(să)
  • duplicați
  • duplicați
  • duplicarăți
  • duplicaserăți
  • duplicaseți
a III-a (ei, ele)
  • duplică
(să)
  • duplice
  • duplicau
  • duplica
  • duplicaseră
verb (VT204)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • duplica
  • duplicare
  • duplicat
  • duplicatu‑
  • duplicând
  • duplicându‑
singular plural
  • duplichea
  • duplicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • duplichez
(să)
  • duplichez
  • duplicam
  • duplicai
  • duplicasem
a II-a (tu)
  • duplichezi
(să)
  • duplichezi
  • duplicai
  • duplicași
  • duplicaseși
a III-a (el, ea)
  • duplichea
(să)
  • duplicheze
  • duplica
  • duplică
  • duplicase
plural I (noi)
  • duplicăm
(să)
  • duplicăm
  • duplicam
  • duplicarăm
  • duplicaserăm
  • duplicasem
a II-a (voi)
  • duplicați
(să)
  • duplicați
  • duplicați
  • duplicarăți
  • duplicaserăți
  • duplicaseți
a III-a (ei, ele)
  • duplichea
(să)
  • duplicheze
  • duplicau
  • duplica
  • duplicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

duplicare

etimologie:

  • duplica
    surse: DN

duplica

etimologie: