2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

duhovnicí [At: VALIAN, V. / Pzi: ~icésc / E: duhovnic] (Bis) 1 vt (D. duhovnici) A primi spovedania unui credincios. 2 vr A se spovedi.

DUHOVNICÍ, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.

DUHOVNICÍ vb. v. mărturisi, spovedi.

A SE DUHOVNICÍ mă ~ésc intranz. înv. (despre credincioși creștini) A mărturisi unui duhovnic păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. /Din duhovnic

duhovnicì v. a se spovedi: prietena nu se mai duhovnicește la Căldurășani CAR.

duhóvnic sm [At: CORESI, EV. 306/10 / V: (înv) dehoán~, ~homn~, ~nec / Pl: ~ici / E: vsl дооуховьникь] 1 (Bis) Preot care spovedește pe credincioși Si: (liv) confesor. 2 (Fig) Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime.

Prima var., posibil incorectă în original, aceasta neavând o def. proprie - LauraGellner

DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (În religia creștină) Preot care spovedește pe credincioși. Starețul, milostivindu-se, i-a dat duhovnic. SADOVEANU, Z. C. 236. Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului ? NEGRUZZI, S. I 156.

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

DUHÓVNIC s. v. confesor.

duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh.Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).

DUHÓVNIC ~ci m. Preot care oficiază ritualul spovedaniei; confesor. /<sl. duhoviniku

duhovnic m. părinte sufletesc, preot căruia se mărturisește [!] păcatele. [Slav. DUHOVNĬKŬ].

duhóvnic m. (vsl. duhovĭnikŭ). Confesor, preut căruĭa-ĭ mărturiseștĭ păcatele.

Intrare: duhovnic
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duhovnic duhovnicul
plural duhovnici duhovnicii
genitiv-dativ singular duhovnic duhovnicului
plural duhovnici duhovnicilor
vocativ singular
plural
duhomnic
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
duhopnic
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
duhovnec
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: duhovnici
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) duhovnici duhovnicire duhovnicit duhovnicind singular plural
duhovnicește duhovniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duhovnicesc (să) duhovnicesc duhovniceam duhovnicii duhovnicisem
a II-a (tu) duhovnicești (să) duhovnicești duhovniceai duhovniciși duhovniciseși
a III-a (el, ea) duhovnicește (să) duhovnicească duhovnicea duhovnici duhovnicise
plural I (noi) duhovnicim (să) duhovnicim duhovniceam duhovnicirăm duhovniciserăm, duhovnicisem*
a II-a (voi) duhovniciți (să) duhovniciți duhovniceați duhovnicirăți duhovniciserăți, duhovniciseți*
a III-a (ei, ele) duhovnicesc (să) duhovnicească duhovniceau duhovnici duhovniciseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)