21 de definiții pentru spovedi ispovedi ispovedui spovedui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

spovedi [At: PSALT. HUR. 54v/26 / V: (îrg) ~dui, ~vădui, spăvădui (Pzi și: spăvădui), (înv) is~, ispovedui, (reg) ~vidi, ~vdi, ispovădi, ispovidi / Pzi: ~desc / E: sl исповѣдати] 1-3 vtri A destăinui unui duhovnic păcatele săvârșite spre a obține iertarea lor Si: (pop) a (se) mărturisi, (îrg) a se griji, (îvt) a se duhovnici (2), a se spune (48). 4 vt(a) (D. duhovnici) A asculta mărturisirea păcatelor săvârșite de un credincios Si: a mărturisi. 5-6 vtr A face cunoscut cuiva un secret, o problemă personală etc. Si: a (se) confesa (1-2), a destăinui (1), a (se) mărturisi, (liv) a (se) confia (2) Vz declara, divulga, împărtăși, încredința, spune. 7-8 vtr A-și da pe față gândurile sau sentimentele. 9-10 vtr (Înv) A (se) mărturisi.

SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (În practicile Bisericii creștine) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (În biserica creștină) A-și mărturisi unui duhovnic păcatele spre a obține iertarea lor; p. ext. a mărturisi cuiva o taină, a se destăinui. Spovedi-m-aș dumitale, babă bună. EFTIMIU, Î. 29. Fost-ai înamorat vrodată?... – Am fost de mai multe ori, de vreme ce mă siliți să mă spovedesc și să-mi fac confesiunea. ALECSANDRI, T. I 282. Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului? că ești un tîlhar și un vînzător? NEGRUZZI, S. I 156. ◊ Tranz. (Complementul indică greșeala, taina mărturisită) Of, gură lungă, tu îmi ești năpastă! Se căinează el de ce-a rostit: Aminte și-a adus... Că are un păcat de spovedit! DEȘLIU, M. 39. Pe-afară, pe sub streșini, cîțiva mai oropsiți se fereau de ploaie și-și spovedeau, oftînd, nevoile. REBREANU, R. I 192. ♦ Tranz. (Bis.) A primi mărturisirea unui credincios. A scăpat dintre cei care s-au îmbolnăvit doar popa Gheorghe, care fusese să spovedească și să grijească pe cei de mureau. CAMIL PETRESCU, O. I 233. – Variante: ispovedí (SADOVEANU, O. V 436), spoveduí (NEGRUZZI, S. I 81) vb. IV.

A SPOVEDÍ ~ésc tranz. (credincioși creștini) A supune ritualului de spovedanie. /<sl. ispovĕdati

A SE SPOVEDÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre credincioși creștini) A-și mărturisi (unui duhovnic) păcatele în vederea iertării lor. 2) A încredința o taină; a face confidențe; a se destăinui; a se confesa. /<sl. ispovĕdati

spovedí v. a-și mărturisi păcatele (la cele patru posturi). [Slav. ISPOVĬEDATI].

ISPOVEDÍ vb. IV v. spovedi.

ISPOVEDÍ vb. IV v. spovedi.

ISPOVEDUÍ vb. IV v. spovedi.

ISPOVEDUÍ vb. IV v. spovedi.

ispovedui v vz spovedi[1] modificată

  1. În original, trimitere la cuv. spovedui, care este el însuși trimitere. — LauraGellner

spovedésc v. tr. (din mai vechĭu ispovedesc, mărturisesc, declar, d. vsl. ispovĭedati, a declara, povĭedati, a anunța, a povesti. V. poveste, propoveduĭesc). Vest. Pun să mărturisească păcatele, ascult spovedania cuĭva: preutu l-a spovedit. V. refl. Îmi mărturisesc păcatele la preut. – În est ispoveduĭesc (vechĭ), spoveduĭesc, spovăduĭesc și spăvăduĭesc (vsl. ispovĭedovatĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 sg. și pl. spovedeáscă

spoveduí (= spovedi) vb. (ind.prez. 1 spoveduiesc)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPOVEDÍ vb. 1. (BIS.) a (se) mărturisi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 2. a se confesa, a se destăinui, a se mărturisi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ unui prieten.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.)

SPOVEDI vb. 1. (BIS.) a (se) mărturisi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 2. a se confesa, a se destăinui, a se mărturisi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ unui prieten.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spovedí (-désc, -ít), vb.1. A confesa. – 2. (Munt.) A trăncăni, a da bacalaureatul. – Var. (i)spoved(u)i, (i)spovăd(u)i și der. Sl. ipovĕdeti, sŭpovĕdeti (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 359); var. sînt înv.Der. spovadă, s. f. (confesiune); spovedanie, s. f. (confesiune); nespovedit, adj. (nemărturisit).

Intrare: spovedi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spovedi
  • spovedire
  • spovedit
  • spoveditu‑
  • spovedind
  • spovedindu‑
singular plural
  • spovedește
  • spovediți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spovedesc
(să)
  • spovedesc
  • spovedeam
  • spovedii
  • spovedisem
a II-a (tu)
  • spovedești
(să)
  • spovedești
  • spovedeai
  • spovediși
  • spovediseși
a III-a (el, ea)
  • spovedește
(să)
  • spovedească
  • spovedea
  • spovedi
  • spovedise
plural I (noi)
  • spovedim
(să)
  • spovedim
  • spovedeam
  • spovedirăm
  • spovediserăm
  • spovedisem
a II-a (voi)
  • spovediți
(să)
  • spovediți
  • spovedeați
  • spovedirăți
  • spovediserăți
  • spovediseți
a III-a (ei, ele)
  • spovedesc
(să)
  • spovedească
  • spovedeau
  • spovedi
  • spovediseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ispovedi
  • ispovedire
  • ispovedit
  • ispoveditu‑
  • ispovedind
  • ispovedindu‑
singular plural
  • ispovedește
  • ispovediți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ispovedesc
(să)
  • ispovedesc
  • ispovedeam
  • ispovedii
  • ispovedisem
a II-a (tu)
  • ispovedești
(să)
  • ispovedești
  • ispovedeai
  • ispovediși
  • ispovediseși
a III-a (el, ea)
  • ispovedește
(să)
  • ispovedească
  • ispovedea
  • ispovedi
  • ispovedise
plural I (noi)
  • ispovedim
(să)
  • ispovedim
  • ispovedeam
  • ispovedirăm
  • ispovediserăm
  • ispovedisem
a II-a (voi)
  • ispovediți
(să)
  • ispovediți
  • ispovedeați
  • ispovedirăți
  • ispovediserăți
  • ispovediseți
a III-a (ei, ele)
  • ispovedesc
(să)
  • ispovedească
  • ispovedeau
  • ispovedi
  • ispovediseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ispovedui
  • ispoveduire
  • ispoveduit
  • ispoveduitu‑
  • ispoveduind
  • ispoveduindu‑
singular plural
  • ispoveduiește
  • ispoveduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ispoveduiesc
(să)
  • ispoveduiesc
  • ispoveduiam
  • ispoveduii
  • ispoveduisem
a II-a (tu)
  • ispoveduiești
(să)
  • ispoveduiești
  • ispoveduiai
  • ispoveduiși
  • ispoveduiseși
a III-a (el, ea)
  • ispoveduiește
(să)
  • ispoveduiască
  • ispoveduia
  • ispovedui
  • ispoveduise
plural I (noi)
  • ispoveduim
(să)
  • ispoveduim
  • ispoveduiam
  • ispoveduirăm
  • ispoveduiserăm
  • ispoveduisem
a II-a (voi)
  • ispoveduiți
(să)
  • ispoveduiți
  • ispoveduiați
  • ispoveduirăți
  • ispoveduiserăți
  • ispoveduiseți
a III-a (ei, ele)
  • ispoveduiesc
(să)
  • ispoveduiască
  • ispoveduiau
  • ispovedui
  • ispoveduiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spovedui
  • spoveduire
  • spoveduit
  • spoveduitu‑
  • spoveduind
  • spoveduindu‑
singular plural
  • spoveduiește
  • spoveduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spoveduiesc
(să)
  • spoveduiesc
  • spoveduiam
  • spoveduii
  • spoveduisem
a II-a (tu)
  • spoveduiești
(să)
  • spoveduiești
  • spoveduiai
  • spoveduiși
  • spoveduiseși
a III-a (el, ea)
  • spoveduiește
(să)
  • spoveduiască
  • spoveduia
  • spovedui
  • spoveduise
plural I (noi)
  • spoveduim
(să)
  • spoveduim
  • spoveduiam
  • spoveduirăm
  • spoveduiserăm
  • spoveduisem
a II-a (voi)
  • spoveduiți
(să)
  • spoveduiți
  • spoveduiați
  • spoveduirăți
  • spoveduiserăți
  • spoveduiseți
a III-a (ei, ele)
  • spoveduiesc
(să)
  • spoveduiască
  • spoveduiau
  • spovedui
  • spoveduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

spovedi ispovedi ispovedui spovedui

  • 1. (În ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului? că ești un tîlhar și un vînzător? NEGRUZZI, S. I 156.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • A scăpat dintre cei care s-au îmbolnăvit doar popa Gheorghe, care fusese să spovedească și să grijească pe cei de mureau. CAMIL PETRESCU, O. I 233.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv tranzitiv A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: confesa destăinui 4 exemple
      exemple
      • Spovedi-m-aș dumitale, babă bună. EFTIMIU, Î. 29.
        surse: DLRLC
      • Fost-ai înamorat vrodată?... – Am fost de mai multe ori, de vreme ce mă siliți să mă spovedesc și să-mi fac confesiunea. ALECSANDRI, T. I 282.
        surse: DLRLC
      • Of, gură lungă, tu îmi ești năpastă! Se căinează el de ce-a rostit: Aminte și-a adus... Că are un păcat de spovedit! DEȘLIU, M. 39.
        surse: DLRLC
      • Pe-afară, pe sub streșini, cîțiva mai oropsiți se fereau de ploaie și-și spovedeau, oftînd, nevoile. REBREANU, R. I 192.
        surse: DLRLC

etimologie: