2 intrări

16 definiții

duhníre sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: duhni] 1 Vânt puternic. 2 Răspândire a unui miros urât și greu Si: duhluire (1).

duhní [At: ANON. CAR. / V: (înv) doh~, dih~, ducní, duuní / Pzi: ~nésc / E: vsl доухнутн] 1 vi (Rar; d. vânt) A sufla cu putere. 2 vi A răspândi un miros urât și greu. 3 vi (Fig) A șopti cuiva la ureche în mod neplăcut, deranjant. 4 vi (Reg; la imt; îf dohnește!) Satură-te de somn.

duuní vti vz duhni modificată

În original, cuv. fără acc. - LauraGellner

DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «a») A răspîndi (mai ales prin respirație) un miros urît și greu, a mirosi a ceva. Duhnea a băutură ca un cazan de țuică descoperit în fierbere. MIHALE, O. 356. Vasile se apropie de oameni... pînă îl putură simți cum duhnește a spirt. DUMITRIU, N. 231. ♦ (Impers.) A se simți în aer un miros de... Începea stăpînirea tabacilor care își argăseau pieile în Dîmbovița și le uscau pe maluri. Duhnea a vită moartă. PAS, L. I 70. Fig. Duhnea a păcătoșie și a negrijă. POPA, V. 259. 2. (Despre vînt) A sufla, a răbufni, a bufni. Vîntul de-afară duhnește pe ușă, arunctnd înăuntru o fetiță foarte rebegită. CARAGIALE, O. I 362. ♦ Tranz. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. După ce a dat cîteva tîrcoale în fața companiei... mi-a duhnit la ureche: D-le Iancule ! nu face pentru d-ta să stai între boccii. CARAGIALE, M. 285.

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. duhneáscă

A DUHNÍ ~ésc intranz. A răspândi duhoare. /<sl. duhnonti

duhnì v. a sufla, a șopti: foarte discret mi-a duhnit la ureche CAR. [Slav. DUHNÕTI, a respira].

duhlésc, duhluĭésc și duhnésc v. intr. (vsl. duhnonti, dŭhnonti, a respira, a sufla, d. duhŭ, duh. V. dihanie, dihor, odihnesc, zduhnesc). Iron. Exal, emit putoare: duhnește a mahorcă (CL. 1910, 5, 318), duhnește a muced. – În Munt. și duhuĭesc (d. duh). Vechĭ și dihnesc (vsl. dyhnonti).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DUHNÍ vb. a mirosi, a puți, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.)

duhní, duhnesc, vb. intranz. – A mirosi urât, a puți. – Din vsl. duhnonti „a respira, a sufla” (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA) < sl. duhǔ „duh” (Scriban); bg. duchna.

Intrare: duhni
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) duhni duhnire duhnit duhnind singular plural
duhnește duhniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duhnesc (să) duhnesc duhneam duhnii duhnisem
a II-a (tu) duhnești (să) duhnești duhneai duhniși duhniseși
a III-a (el, ea) duhnește (să) duhnească duhnea duhni duhnise
plural I (noi) duhnim (să) duhnim duhneam duhnirăm duhniserăm, duhnisem*
a II-a (voi) duhniți (să) duhniți duhneați duhnirăți duhniserăți, duhniseți*
a III-a (ei, ele) duhnesc (să) duhnească duhneau duhni duhniseră
ducni
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
duuni
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
duvni
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: duhnire
duhnire infinitiv lung
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duhnire duhnirea
plural duhniri duhnirile
genitiv-dativ singular duhniri duhnirii
plural duhniri duhnirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)