14 definiții pentru dușmănie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUȘMĂNÍE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.

dușmăníe sf [At: CANTEMIR, I.I. 165 / Pl: ~ii / E: dușman + -ie] 1 Sentiment de ură față de cineva sau ceva Si: ostilitate, vrăjmășie. 2 Relații pline de ură între persoane Si: ostilitate, vrăjmășie. 3 (Îlav) În ~ Cu ciudă.[1] modificată

  1. În original cuv. este tipărit greșit: dușmănime LauraGellner

DUȘMĂNÍE, dușmănii, s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.

DUȘMĂNÍE, dușmănii, s. f. Sentiment de ură împotriva cuiva, atitudine ostilă față de cineva; stare de ostilitate; vrăjmășie. Înainte de a-l atinge ei cu mîinile, el le simți dușmănia. DUMITRIU, N. 255. Are foaie de lăsare la vatră și-o ține în buzunar comandantul, din dușmănie. CAMILAR, N. I 347. Mă aflu în dușmănie cu tot satul. C. PETRESCU, R. DR. 188. ◊ Fig. Își simte inima caldă, cu toată dușmănia gerului. SAHIA, N. 94.

DUȘMĂNÍE f. Atitudine răuvoitoare, față de cineva; vrăjmășie; ostilitate; vrajbă; ură. [Art. dușmănia; G.-D. dușmăniei; Sil. -ni-e] /dușman + suf. ~ie

dușmănie f. 1. dispozițiune ostilă; 2. faptă de dușman.

dușmăníe f. Inimiciție, vrăjmășie, ostilitate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!dușmănie s. f., art. dușmănia, g.-d. art. dușmăniei; pl. dușmănii

dușmănie s. f., art. dușmănia, g.-d. dușmănii, art. dușmăniei

dușmăníe s. f., art. dușmănía, g.-d. art. dușmăníei; pl. dușmăníi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUȘMĂNÍE s. animozitate, discordie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scârbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urâciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblânzită între voi?)

DUȘMĂNIE s. animozitate, discordie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblînzită între voi?)

Dușmănie ≠ prietenie, simpatie

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DUȘMĂNIE. Subst. Dușmănie, ură, urîciune (înv. și reg.), vrăjmășie, vrajbă, învrăjbire, dezbinare, zîzanie, discordie, animozitate, neprietenie, inamiciție, ostilitate. Ciudă, ranchiună, pizmă (pop.), pizmuire, rîcă (fam.), pică. Antipatie, aversiune, resentiment, repulsie, repugnanță (livr.), oroare. Înverșunare, pornire, îndîrjire. Răutate, venin (fig.), rea-voință. Mizahtropie. Disensiune, neînțelegere, dezacord, controversă, ceartă, sfadă (pop.), gîlceavă (pop.), conflict, altercație (livr.). Rivalitate, concurență. Dușman, dușman de moarte, neprieten (înv.), vrăjmaș, inamic, potrivnic, adversar, rival, răuvoitor, răutăcios; pizmaș (pop.), pizmătarnic (înv.). Mizantrop. Învrăjbitor. Adj. Dușmănos, dușman, dușmănesc, neprietenos, neprietenesc, mizantropic, ostil, plin de ură, urîtor, vrăjmaș, vrăjmășos (rar), vrăjmășesc, inamic, advers (fig.), potrivnic, îndușmănit (rar), învrăjbitor. Ranchiunos, pizmaș pop.), pizmăreț (rar), pizmătareț (înv. și reg.), pizmătăreț (rar), pizmuitor. Antipatic, detestabil, respingător, dezgustător, repugnant (livr.). Rău, răuvoitor, răutăcios, veninos (fig.), înveninat (fig.), cîinos, hain. Pornit, înrăit, înverșunat, îndîrjit, întărîtat, pătimaș, ciudos. Vb. A fi dușmănos, a fi ostil. A (se) dușmăni, a (se) urî, a dușmăni de moarte, a pizmui, a-i fi cuiva oftică pe cineva. A purta cuiva pică (rîcă, ponos, ranchiună, sîmbetele), a avea necaz pe cineva, a avea un dinte împotriva cuiva, a fi pornit împotriva cuiva, a pune (a trece) pe cineva la condică, a-l ține minte, a-i săpa cuiva groapa, a i-o coace, a-i coace cuiva turta. A învrăjbi, a învrăjmăși, a înrăi, a întărîtă, a ațîța, a înverșuna, a semăna vrajbă, a ascunde ac în miere, a băga zîzanie, a pune paie pe foc, a-l atinge pe cineva unde îl doare. A se dușmăni, a se îndușmăni (rar), a se învrăjbi, a se vrăjmăși, a se învrăjmăși, a se urî, a strica pacea cu cineva, a trăi ca cîinele și pisica, a avea ceva cu cineva, a trăi în dușmănie, a se mînca ca cîinii (prin gard), a fi la cuțite, a fi la colț cu cineva. A persecuta, a-i face cuiva zile negre, a-i mînca cuiva zilele (viața, sufletul), a-i face cuiva zile fripte. A se certa, a se gîlcevi, a se supăra, a se sfădi, a rupe relațiile. Adv. Dușmănește, vrăjmășește (înv.). V. amenințare, antipatie, asuprire, aversiune, ceartă, invidie, împotrivire, neîndurare, neomenie, răutate.

Intrare: dușmănie
dușmănie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dușmănie
  • dușmănia
plural
  • dușmănii
  • dușmăniile
genitiv-dativ singular
  • dușmănii
  • dușmăniei
plural
  • dușmănii
  • dușmăniilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dușmănie, dușmăniisubstantiv feminin

  • 1. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Înainte de a-l atinge ei cu mîinile, el le simți dușmănia. DUMITRIU, N. 255. DLRLC
    • format_quote Are foaie de lăsare la vatră și-o ține în buzunar comandantul, din dușmănie. CAMILAR, N. I 347. DLRLC
    • format_quote Mă aflu în dușmănie cu tot satul. C. PETRESCU, R. DR. 188. DLRLC
    • format_quote figurat Își simte inima caldă, cu toată dușmănia gerului. SAHIA, N. 94. DLRLC
etimologie:
  • Dușman + sufix -ie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.