DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica.

doniță sf [At: BIBLIA (1688), 179¹ / V: ~iț sn, (Mol) doin~^[1] / Pl: ~țe, ~ți / E: srb dojnica] 1 Vas din doage, puțin mai larg la bază decât la gură, cu toarte (și capac), în care se ține apă sau lapte Si: cofă, (reg) botă. 2 Conținutul unei donițe (1). 3 (Pop; îe) Plouă (toarnă sau varsă) cu ~ța Plouă foarte tare. 4 Șiștar. 5 Conținutul unei donițe (4). 6 (Îvp; îs) Vacă de ~ Vacă bună de lapte. 7 (Reg) Vas pentru cărat mâncarea Si: (reg) botă, fedeleș. 8 Conținutul unei donițe (7). corectat(ă)

DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din scr. dojnica.

DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas cu toartă, făcut din doage de brad, mai larg la bază, în care se aduce sau se ține apa, uneori și alte lichide, sau în care se adună fragi, mure etc.; cofă. Semănau casele cu ale voastre... tot cu lucruri puține, pat de scînduri, lavițe, o doniță sau o găleată cu apă într-un colț. PAS, Z. I 50. Hoțul, pînă a nu se culca, se duse la doniță să bea nițică apă. ISPIRESCU, L. 377. Zăreau jucîndu-se codanele limbute, adunate toate la un loc sau purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. ♦ Conținutul acestui vas. Cei 10 negustori își aduseră aminte de căruțe... și încheiară cheful, scăldînd pe lăutari cu o doniță cu vin. GALACTION, O. I 266. 2. Găleată în care se mulg vacile sau oile; șiștar. A venit Joiana. Fata și-a luat Donița, să mulgă. COȘBUC, P. I 248. Se îmbrăcă în haine de cioban și ieși înaintea cumnaților săi cu o doniță plină cu lapte de oi. ISPIRESCU, L. 157. – Pl.și: doniți (BOGZA, C. O. 327, EMINESCU, O. IV 128).

DONIȚĂ ~e f. 1) Vas (din doage) cu gura mai largă decât baza, folosit pentru mulsul vacilor; șiștar. 2) Cantitate de lichid cât încape într-un astfel de vas. /<sb. dojnica

doniță f. 1. Munt. vas cercuit de cărat apă; 2. Mold. găleată în care se mulg oile: vacă de doniță, vacă mănoasă. [Pol. DOĬNIȚA (din slav. doiti, a mulge)].

dóniță f., pl. e (pol. dial. dónica și dójnica, șiștar, d. vsl. doĭnica, oaĭe alăptătoare, d. doiti, a alăpta. V. doĭcă. Cp. cu doĭnă). Est. Șiștar, găleată de muls. Vest. Cofă. Fata cu donițele, Orion, o constelațiune. V. hîrdăŭ.

doiniță² sf vz doniță^[1] modificată

doniț sn vz doniță

doniță s. f., g.-d. art. doniței; pl. donițe

doniță s. f., g.-d. art. doniței; pl. donițe

doniță s. f., g.-d. art. doniței; pl. donițe

doniță, pl. donițe

DONIȚĂ s. cofă, (reg.) botă, (Transilv. și Ban.) cart, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei. (O ~ cu apă.)

DONIȚĂ s. cofă, (reg.) botă, (Transilv. și Ban.) cart, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei. (O ~ cu apă.)

doniță (-țe), s. f. – Vas, găleată de lemn. Sl., cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, II, 98; Tiktin). Cf. doică.

doniță, donițe, s.f. – 1. Vas, găleată de lemn, în care se mulge laptele. 2. (fig.) Cap mare. – Din scr. dojnoka (DEX, MDA); cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, Tiktin, cf. DER; Șăineanu, Scriban).

doniță, -e, s.f. – Vas, găleată de lemn, în care se mulge laptele. – Cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, Tiktin cf. DER).

Doniță, -țoiu v. Antonie III 4 g.