2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

domnitor, ~oare [At: CORESI, EV. 192/30 / Pl: ~i, ~oare / E: domni + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care domnește Si: domn (2), stăpânitor, suveran. 3 sm (Spc) Titlu purtat de suveranul României între 1859 și 1881. 4 a (Îs) Familie (sau casă) ~oare Dinastie. 5 a (Îvr) Care dăinuie.

DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor.

DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor.

DOMNITÓR2, -OÁRE, domnitori, -oare, adj. 1. (În expr.) Familie domnitoare = familie din care face parte un monarh; dinastie. 2. (Rar) Fig. Stăpînitor. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștii acestei, Cu aripele întinse se mai scutură. EMINESCU, O. I 152.

DOMNITÓR1, domnitori, s. m. Domn (3), monarh, voievod. Domnitor, persoana care e în capul unui stat Și pe care țara-l ține pe băut și pe mîncat. LIT. ANTIMONARHICĂ 54. Pașadia ne înșiră cam tot ce se știa despre acele locuințe ale vechilor domnitori. M. I. CARAGIALE, C. 22. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei... au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești. CREANGĂ, A. 73.

DOMNITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care domnește; care se află în domnie. /a domni + suf. ~tor

DOMNITÓR2 ~i m. (în epoca feudală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; domn; voievod; vodă. /a domni + suf. ~tor

domnitor a. care domnește: familie domnitoare. ║ m. principe, suveranul țării.

domnitór, -oáre adj. Care domnește, dominant: religiune domnitoare. Care guvernează: familie domnitoare. S.m. Domn, principe (În România, d. 1859-81).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre

domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; f. sg. și pl. domnitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DOMNITÓR s. (IST.) cârmuitor, conducător, domn, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.)

DOMNITOR s. cîrmuitor, conducător, domn, monarh, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.)

Intrare: domnitor (adj.)
domnitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • domnitor
  • domnitorul
  • domnitoru‑
  • domnitoare
  • domnitoarea
plural
  • domnitori
  • domnitorii
  • domnitoare
  • domnitoarele
genitiv-dativ singular
  • domnitor
  • domnitorului
  • domnitoare
  • domnitoarei
plural
  • domnitori
  • domnitorilor
  • domnitoare
  • domnitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: domnitor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • domnitor
  • domnitorul
  • domnitoru‑
plural
  • domnitori
  • domnitorii
genitiv-dativ singular
  • domnitor
  • domnitorului
plural
  • domnitori
  • domnitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)