2 intrări

12 definiții

DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor.

DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor.

DOMNITÓR1, domnitori, s. m. Domn (3), monarh, voievod. Domnitor, persoana care e în capul unui stat Și pe care țara-l ține pe băut și pe mîncat. LIT. ANTIMONARHICĂ 54. Pașadia ne înșiră cam tot ce se știa despre acele locuințe ale vechilor domnitori. M. I. CARAGIALE, C. 22. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei... au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești. CREANGĂ, A. 73.

DOMNITÓR2, -OÁRE, domnitori, -oare, adj. 1. (În expr.) Familie domnitoare = familie din care face parte un monarh; dinastie. 2. (Rar) Fig. Stăpînitor. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștii acestei, Cu aripele întinse se mai scutură. EMINESCU, O. I 152.

domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre

domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; f. sg. și pl. domnitoáre

DOMNITÓR s. (IST.) cârmuitor, conducător, domn, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.)

DOMNITÓR2 ~i m. (în epoca feudală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; domn; voievod; vodă. /a domni + suf. ~tor

DOMNITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care domnește; care se află în domnie. /a domni + suf. ~tor

domnitor a. care domnește: familie domnitoare. ║ m. principe, suveranul țării.

domnitór, -oáre adj. Care domnește, dominant: religiune domnitoare. Care guvernează: familie domnitoare. S.m. Domn, principe (În România, d. 1859-81).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DOMNITÓR s. cîrmuitor, conducător, domn, monarh, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpî́n, (înv. și pop.) oblăduitór, (înv.) biruitór, crai, gospodár, gospod'ín, ocîrmuitór, purtătór, vlădícă, (fig.) cîrmáci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.)

Intrare: domnitor (adj.)
domnitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular domnitor domnitorul domnitoare domnitoarea
plural domnitori domnitorii domnitoare domnitoarele
genitiv-dativ singular domnitor domnitorului domnitoare domnitoarei
plural domnitori domnitorilor domnitoare domnitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: domnitor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular domnitor domnitorul
plural domnitori domnitorii
genitiv-dativ singular domnitor domnitorului
plural domnitori domnitorilor
vocativ singular
plural