14 definiții pentru dojană

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).

dojánă sf [At: CORESI, EV., ap. DR ms / V: (înv) ~jeá~, doșiá~ sf / Pl: ~jéne / E: dojeni] 1 (Înv) Îndrumare. 2 Observație moralizatoare, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară) Si: mustrare, ceartă, morală. 3 Exprimare a nemulțumirii printr-o dojană (2). 4 (Reg; îe) A sta de (sau la) ~ A sta de vorbă Si: (pfm) a sta la taifas.

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație făcută cuiva, mustrare, ceartă. Era grozav de leneș, indiferent la dojană ca și la laudă. GALACTION, O. I 114. Îi primea dojenile fără crîcnire. REBREANU, R. I 119. Fana... mi-a înțeles gîndul și mi l-a spus tare, cu dojană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 11. – Pl. și: dojane (ALECSANDRI, T. 505).

DOJÁNĂ dojéni f. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; bănuială; imputare; mustrare. /v. a dojeni

dojană f. mustrare aspră. [Abstras din dojeni].

dojánă f., pl. e saŭ ănĭ (din dojenesc). Mustrare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

doja s. f., g.-d. art. dojenii; pl. dojeni

dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DOJA s. admonestare, ceartă, certare, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

dojánă, dojeni s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. ◊ Dojană arhierescă = dojană făcută de un arhiereu. – Din dojeni (deriv. regr.).

Intrare: dojană
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doja
  • dojana
plural
  • dojeni
  • dojenile
genitiv-dativ singular
  • dojeni
  • dojenii
plural
  • dojeni
  • dojenilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

doja, dojenisubstantiv feminin

  • 1. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era grozav de leneș, indiferent la dojană ca și la laudă. GALACTION, O. I 114. DLRLC
    • format_quote Îi primea dojenile fără crîcnire. REBREANU, R. I 119. DLRLC
    • format_quote Fana... mi-a înțeles gîndul și mi l-a spus tare, cu dojană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 11. DLRLC
  • comentariu Plural și: dojane. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.