2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec.

dóină sf [At: ASACHI, P. 75/13 / V: (îvr) dolí~, (reg) dái~ / Pl: ~ne / E: nct] 1 Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revoltă etc., fiind însoțită de obicei de o melodie adecvată. 2 Specie muzicală a creației folclorice românești, având caracteristicile doinei (1).

DÓINĂ, doine, s. f. Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., fiind însoțită, de obicei, de o melodie adecvată; specie muzicală a creației folclorice românești, având caracteristicile de mai sus. – Et. nec.

DÓINĂ, doine, s. f. Cîntec elegiac tipic pentru lirica noastră populară, exprimînd un sentiment de dor, de jale, de dragoste etc. Privighitori din alte țări Vin doina să ne-asculte. GOGA, P. 12. Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrîna doină, Ești cel mai tînăr dintre toți. IOSIF, V. 48. Ne cînta din fluier doina, care te umple de fiori. CREANGĂ, A. 82. Frunza-n codru cît învie Doina cînt de voinicie; Cade frunza gios în vale, Eu cînt doina cea de jale; Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin; Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224. Cine-a scornit doina, Arsă i-o fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ (Articulat, ca refren în poezia populară) Ș-apoi doina și doina, Cîntă cucul săleacul (= săracul) De usucă meleagul. ȘEZ. I 50. Ș-apoi doina și doina, Ș-apoi frunză ș-un alun, O plecat badea la drum. ib. 78. ◊ (Metaforic) Împrejur, ulmii cîntau o doină duioasă. MACEDONSKI, O. III 69. Și-ntinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258. Zboară, cîntînd ale lor doine, lungi șire de cocori. ODOBESCU, S. III 17. ◊ (Personificat) Copilo, tu ești gata De-a pururea să plîngi! Și cînd ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214. Doină! Doiniță! Zînă plăviță, Vino cu noi. NEGRUZZI, S. II 23. ◊ Expr. Doina știe, doina cîntă = a spune, invariabil, același lucru. Știi ce, domnule Scripicescu?... am venit...Să-mi cei chiria? Tot aceea și iar aceea: Doina știe, doina cîntă. NEGRUZZI, S. I 302. – Pronunțat: doi-. – Variantă: dáină (ISAC, O. 32) dắină (BIBICESCU, P. P. 3) s. f.

DÓINĂ ~e f. Cântec popular liric care exprimă diferite sentimente (de dor, jale, dragoste etc.). [Sil. doi-nă] /Orig. nec.

doină f. cântec de iubire, de jale și de dor; cuvintele-i pasionate se cântă pe melodii tânguioase, începând totdeauna cu «frunză verde de,..», planta având un raport simbolic cu starea sufletească a cântărețului: visând cu doina tristă a voinicului de munte EM. [Și daină în Tr., Maramureș, cu valoarea unei interjecțiuni în cântecele locale («cine a zis dintâi daina, arsă i-a fost inima!» variantă: «cine o zis dăinu-dăina»), care poate fi punctul de plecare: numele doinei s’ar trage, în acest caz, dintr’o exclamațiune de duioșie (ceeace ar explica dela sine existența sinonimului litfan daină)].

dóĭnă și (Maram.) dáĭnă f., pl. e (poate din mgerm. dôn, tôn, ton, răsunet, cîntec, ngerm. bav. dôn, cîntec, sas. doene, ol. deun, cîntec, d. lat. tŏnus, vgr. tónus, ton; nsl. dôn, răsunet, litv. dainá, doĭnă; ung. dana și dal, cîntec [Bern, 1, 211; Papahagi, VR. 1912, 4, 87]. Cp. și cu rus. dóĭnĕa, lăptărie, doitĭ, dáivatĭ, a mulge.V. doniță). Poezie poporală elegiacă românească. Melodie după care se cîntă aceasta (E celebră doĭna luĭ Al. și a luĭ Em.). – În Maram. e și refrenu duĭnu. V. horă, lăută, tril.

DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină.

DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină.

doiní vit [At: EMINESCU, O. I, 32 / V: ~na / Pzi: ~nésc / E: doină] 1-2 A cânta doine (1-2) (din gură, din fluier etc.).

DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. A cînta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, P. 31. Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tînăr și ferice, Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. Iar vîntul doinește prin grîne. COȘBUC, P. II 23. ◊ Tranz. Se tot duc pe drum pietros Nouă mineri în sus la munte, Și-i unul care merge-n frunte, Doinind un cîntec mlădios. DEȘLIU, M. 20. Flăcăul începu să doinească subțire, stins, un cîntec din război. DUMITRIU, N. 238. (Fig.) În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. COȘBUC, P. I 191. (Cu complement intern) Cîntăreților din mai, Dulce va doini din nai Multe doine, mierla. COȘBUC, P. I 301. – Pronunțat: doi-. – Variantă: (popular) doiná (PĂSCULESCU, L. P. 236) vb. I.

A DOINÍ ~ésc 1. tranz. (doine) A interpreta din gură, din fluier sau din frunză. 2. intranz. A cânta o doină. /Din doină

doinì v. a cânta doine: și acel rege al poeziei... ce din frunze ’ți doinește EM.

doĭnésc v. intr. (d. doĭnă și înrudit cu bav. dönen, a răsuna, ol. deunen, a cînta, a glumi; nsl. donéti, ceh. dunĕti, ung. danolni, dalolni, a cînta; litv. dainuti, a doĭni). Cînt o doĭnă: a doĭni din fluĭer. – În Maram. dăĭnez.

arată toate definițiile

Intrare: doină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doină
  • doina
plural
  • doine
  • doinele
genitiv-dativ singular
  • doine
  • doinei
plural
  • doine
  • doinelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doli
  • dolina
plural
  • doline
  • dolinele
genitiv-dativ singular
  • doline
  • dolinei
plural
  • doline
  • dolinelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • daină
  • daina
plural
  • daine
  • dainele
genitiv-dativ singular
  • daine
  • dainei
plural
  • daine
  • dainelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăină
  • dăina
plural
  • dăine
  • dăinele
genitiv-dativ singular
  • dăine
  • dăinei
plural
  • dăine
  • dăinelor
vocativ singular
plural
Intrare: doini
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • doini
  • doinire
  • doinit
  • doinitu‑
  • doinind
  • doinindu‑
singular plural
  • doinește
  • doiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • doinesc
(să)
  • doinesc
  • doineam
  • doinii
  • doinisem
a II-a (tu)
  • doinești
(să)
  • doinești
  • doineai
  • doiniși
  • doiniseși
a III-a (el, ea)
  • doinește
(să)
  • doinească
  • doinea
  • doini
  • doinise
plural I (noi)
  • doinim
(să)
  • doinim
  • doineam
  • doinirăm
  • doiniserăm
  • doinisem
a II-a (voi)
  • doiniți
(să)
  • doiniți
  • doineați
  • doinirăți
  • doiniserăți
  • doiniseți
a III-a (ei, ele)
  • doinesc
(să)
  • doinească
  • doineau
  • doini
  • doiniseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • doina
  • doinare
  • doinat
  • doinatu‑
  • doinând
  • doinându‑
singular plural
  • doinea
  • doinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • doinez
(să)
  • doinez
  • doinam
  • doinai
  • doinasem
a II-a (tu)
  • doinezi
(să)
  • doinezi
  • doinai
  • doinași
  • doinaseși
a III-a (el, ea)
  • doinea
(să)
  • doineze
  • doina
  • doină
  • doinase
plural I (noi)
  • doinăm
(să)
  • doinăm
  • doinam
  • doinarăm
  • doinaserăm
  • doinasem
a II-a (voi)
  • doinați
(să)
  • doinați
  • doinați
  • doinarăți
  • doinaserăți
  • doinaseți
a III-a (ei, ele)
  • doinea
(să)
  • doineze
  • doinau
  • doina
  • doinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

doină dolină daină dăină

  • 1. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: horă (dans) diminutive: doiniță 12 exemple
    exemple
    • Privighitori din alte țări Vin doina să ne-asculte. GOGA, P. 12.
      surse: DLRLC
    • Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrîna doină, Ești cel mai tînăr dintre toți. IOSIF, V. 48.
      surse: DLRLC
    • Ne cînta din fluier doina, care te umple de fiori. CREANGĂ, A. 82.
      surse: DLRLC
    • Frunza-n codru cît învie Doina cînt de voinicie; Cade frunza gios în vale, Eu cînt doina cea de jale; Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin; Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224.
      surse: DLRLC
    • Cine-a scornit doina, Arsă i-o fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211.
      surse: DLRLC
    • Ș-apoi doina și doina, Cîntă cucul săleacul (= săracul) De usucă meleagul. ȘEZ. I 50.
      surse: DLRLC
    • Ș-apoi doina și doina, Ș-apoi frunză ș-un alun, O plecat badea la drum. ȘEZ. I 78.
      surse: DLRLC
    • metaforic Împrejur, ulmii cîntau o doină duioasă. MACEDONSKI, O. III 69.
      surse: DLRLC
    • metaforic Și-ntinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258.
      surse: DLRLC
    • metaforic Zboară, cîntînd ale lor doine, lungi șire de cocori. ODOBESCU, S. III 17.
      surse: DLRLC
    • personificat Copilo, tu ești gata De-a pururea să plîngi! Și cînd ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214.
      surse: DLRLC
    • personificat Doină! Doiniță! Zînă plăviță, Vino cu noi. NEGRUZZI, S. II 23.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Doina știe, doina cântă = a spune, invariabil, același lucru.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Știi ce, domnule Scripicescu?... am venit... – Să-mi cei chiria? Tot aceea și iar aceea: Doina știe, doina cîntă. NEGRUZZI, S. I 302.
        surse: DLRLC

etimologie:

doini doina

  • 1. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 7 exemple
    exemple
    • Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, P. 31.
      surse: DLRLC
    • Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tînăr și ferice, Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice. EMINESCU, O. I 32.
      surse: DLRLC
    • figurat Iar vîntul doinește prin grîne. COȘBUC, P. II 23.
      surse: DLRLC
    • Se tot duc pe drum pietros Nouă mineri în sus la munte, Și-i unul care merge-n frunte, Doinind un cîntec mlădios. DEȘLIU, M. 20.
      surse: DLRLC
    • Flăcăul începu să doinească subțire, stins, un cîntec din război. DUMITRIU, N. 238.
      surse: DLRLC
    • figurat În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. COȘBUC, P. I 191.
      surse: DLRLC
    • figurat Cîntăreților din mai, Dulce va doini din nai Multe doine, mierla. COȘBUC, P. I 301.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • doină
    surse: DEX '98 DEX '09