opțiuni
  • info

2 intrări

14 definiții

din care

Explicative DEX

DOGAR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.

dogar [At: (a. 1695) IORGA, S. D. V, 361 / V: (reg) dăo~ sm / Pl: ~i, sm ~e sn / E: doagă + -ar] 1 sm Meșteșugar care face doage (1) sau vase din doage Si: (reg) butnar. 2 sn Unealtă ca o seceră pentru făcut doage (1). 3 sn (Trs) Planșetă pentru frământat aluatul.

DOGAR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.

DOGAR, dogari, s. m. Meșter care face doage sau vase din doage (butoaie, putini, donițe etc.); butnar. I-am spus și eu că sînt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80. Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat... le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353.

DOGAR2 ~i m. Meșter care face vase cu doage (butoaie, putini, ciubere etc.). /doagă + suf. ~ar

A DOGĂRI ~esc intranz. A practica ocupația de dogar; a fi dogar. /Din dogar

dogar m. cel ce face butoaie. [Lat. DOGARIUS]. ║ n. unealta dogarului de crăpat lemnele pentru doage: fiecare meșter are trei dogare de diferite mărimi.

dogár m. (d. doagă). Sud. Butnar, fabricant de butoaĭe.

Ortografice DOOM

dogar2 (persoană) s. m., pl. dogari

dogar1 (persoană) s. m., pl. dogari

dogar (persoană) s. m., pl. dogari

Argou

dogar, dogari s. m. (glum.) medic ortoped.

Sinonime

DOGAR s. (reg.) butar, (prin Transilv.) botar, (Mold.) butnar, (Transilv. și Ban.) pinter.

DOGAR s. (reg.) butar, (prin Transilv.) botar, (Mold.) butnar, (Transilv. și Ban.) pinter.

Intrare: dogar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dogar
  • dogarul
  • dogaru‑
plural
  • dogari
  • dogarii
genitiv-dativ singular
  • dogar
  • dogarului
plural
  • dogari
  • dogarilor
vocativ singular
  • dogarule
  • dogare
plural
  • dogarilor
Intrare: dogări
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dogări
  • dogărire
  • dogărit
  • dogăritu‑
  • dogărind
  • dogărindu‑
 singular plural
  • dogărește
  • dogăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dogăresc
 (să)
  • dogăresc
  • dogăream
  • dogării
  • dogărisem
a II-a (tu)
  • dogărești
 (să)
  • dogărești
  • dogăreai
  • dogăriși
  • dogăriseși
a III-a (el, ea)
  • dogărește
 (să)
  • dogărească
  • dogărea
  • dogări
  • dogărise
plural I (noi)
  • dogărim
 (să)
  • dogărim
  • dogăream
  • dogărirăm
  • dogăriserăm
  • dogărisem
a II-a (voi)
  • dogăriți
 (să)
  • dogăriți
  • dogăreați
  • dogărirăți
  • dogăriserăți
  • dogăriseți
a III-a (ei, ele)
  • dogăresc
 (să)
  • dogărească
  • dogăreau
  • dogăriră
  • dogăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dogar, dogarisubstantiv masculin

  • 1. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage. DEX '09 DLRLC
    sinonime: botar butar butnar pinter
    • format_quote I-am spus și eu că sînt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80. DLRLC
    • format_quote Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat... le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353. DLRLC
etimologie:
  • Doagă + -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.