2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOCTORÍ, doctoresc, vb.IV. Tranz. (Învechit) A îngriji un bolnav. Doctoream și încurajam soldații, care de multe ori mureau în brațele mele. RUSSO, O. 50. ◊ Refl. (Învechit; atestat în forma doftori) A se vindeca. Doctorii mă asigură că am numai plămînul stîng atacat și că cu îngrijiri multe mă pot doftori. BĂLCESCU, la GHICA, A. 578. – Variantă: doftorí vb. IV.

DOCTORÍ, doctoresc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav. 2. Refl. A se vindeca. [Var.: (pop.) doftorí vb. IV.] – Din doctor.

A SE DOCTORÍ mă ~ésc intranz. (despre bolnavi) A se face sănătos în urma unui tratament. /Din doctor

A DOCTORÍ ~ésc 1. tranz. (bolnavi) A trata cu mijloace empirice. 2. tranz. A fi doctor. /Din doctor

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale; medic. 2. Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior; persoană care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoană foarte pricepută într-un domeniu. 4. (Bot., reg.; în forma doftor) Arbust mediteraneean și tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [Var.: (1, pop.) dóftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale; medic. 2. Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior; persoană care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoană foarte pricepută într-un domeniu. 4. (Bot., reg.; în forma doftor) Arbust mediteraneean și tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [Var.: (1, pop.) dóftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

DÓFTOR s. m. v. doctor.

dóctor sm [At: (a. 1665) IORGA, S. D. V, 88 / V: (înv) doht~, (pop) doft~, (reg) dopt~, dost~ / Pl: ~i / E: fr docteur, lat doctor, cf ger Doktor] 1 Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea și prevenirea bolilor umane și animale Si: medic. 2 Înalt titlu științiific acordat de o instituție academică sau de învățământ superior. 3 Persoană cu titlul de doctor (2). 4 (Îs) ~ honoris causa Titlu onorific acordat unei mari personalități în domeniul vieții sociale, politice, culturale, științifice. 5 (Îs) ~ al bisericii Titlu acordat celor mai mari teologi și apologeți creștini. 6 (Fam) Persoană foarte pricepută într-un domeniu Si: maestru. 7 (Zlg) Pescărel albastru (Alcedo atthis). 8 (Reg) Numele mai multor plante din familia liliacee (Aloe). modificată

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană care posedă studii medicale superioare și are dreptul de a trata bolnavii; medic. De răniți au grijă doctorii. CAMILAR, N. I 62. Îți trebuie un doctor și o îngrijire specială. SADOVEANU, P. M. 119. Nu țineam de loc să sporesc cu unul numărul intelectualilor ce abuzau de gentilețea doctorului Nicu. M. I. CARAGIALE, C. 131. Am dat femeii... un bilet pentru doctorul din tîrg. IBRĂILEANU, A. 179. ◊ (Glumeț) Cînd ai s-ajungi doctorul [mașinilor]... ai să știi să umbli cu orice fel de mașini. PAS, Z. I 307. 2. (De obicei urmat de determinări arătînd felul studiilor) Cel mai înalt titlu academic acordat de către o instituție de învățămînt superior. Doctor în filozofie. Doctor în chimie.Ai putea mai la urmă, să lași prea bine pe domnul doctor să plece singur în escursiunile sale științifice. HOGAȘ, M. N. 101. ◊ (Familiar) Persoană pricepută, iscusită, specialistă într-o lucrare, într-un domeniu de activitate. E doctor în meseria lui. – Variantă: (1, popular) dóftor (STANCU, D. 177, CAMIL PETRESCU, T. II 135, CREANGĂ, A. 15) s. m.

DÓCTOR s.m. 1. Titlu științific conferit în urma unui examen special și a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ◊ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de instituțiile de învățământ superior unei personalități de mare prestigiu, fără susținerea unei disertații. 2. Persoană care are studii medicale superioare și posedă dreptul de a practica medicina; medic. 3. (Fam.) Persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru. [< lat. doctor, cf. fr. docteur, germ. Doktor].

DÓCTOR s. m. 1. titlu științific conferit doctoranzilor în urma susținerii examenelor și a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. ♦ ~ docent = titlu științific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activități științifice îndelungate și valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituțiile de învățământ superior unei personalități de mare prestigiu, din țară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul științei, tehnicii și culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei și umanității. 2. medic. 3. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru. (< germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

feméie-dóctor s. f. 1966 (med.) Doctoriță v. femeie-profesor (din femeie + doctor)

DÓCTOR ~i m. 1) Persoană, cu studii superioare de specialitate, care profesează medicina; medic. 2) Grad științific superior. 3) Persoană care posedă titlul științific superior. ~ în istorie. ~ în filologie. 4) fam. Persoană care vădește cunoștințe profunde într-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, fr. docteur

doctor m. 1. cel promovat la doctorat: doctor în litere, științe, drept; 2. medic; 3. părinte al Bisericii catolice.

doftor m. numele popular al doctorului în medicină. [Și dohtor: gr. mod. (cf. oftică = hectică)].

Polizu (Doctor G. A.) m. anatomist și lexicograf român (m. 1886).

* dóctor și (pop.) dóftor m. (rus. dóktor și dóhtor, germ. doktor, d. lat. dóctor, -óris, care vine d. docére, a învăța, a instrui. Corect rom. ar fi doctór, ca actór, corectór). Cel ce posedă cel maĭ înalt grad universitar: doctor în teologie, litere, științe, medicină, drept. Medic. – Fem. -eásă, pl. ese, nevastă de doctor saŭ posesoare a acestuĭ titlu. Fam. și -oaĭe, pl. tot așa.

arată toate definițiile

Intrare: doctori
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • doctori
  • doctorire
  • doctorit
  • doctoritu‑
  • doctorind
  • doctorindu‑
singular plural
  • doctorește
  • doctoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • doctoresc
(să)
  • doctoresc
  • doctoream
  • doctorii
  • doctorisem
a II-a (tu)
  • doctorești
(să)
  • doctorești
  • doctoreai
  • doctoriși
  • doctoriseși
a III-a (el, ea)
  • doctorește
(să)
  • doctorească
  • doctorea
  • doctori
  • doctorise
plural I (noi)
  • doctorim
(să)
  • doctorim
  • doctoream
  • doctorirăm
  • doctoriserăm
  • doctorisem
a II-a (voi)
  • doctoriți
(să)
  • doctoriți
  • doctoreați
  • doctorirăți
  • doctoriserăți
  • doctoriseți
a III-a (ei, ele)
  • doctoresc
(să)
  • doctorească
  • doctoreau
  • doctori
  • doctoriseră
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • doftori
  • doftorire
  • doftorit
  • doftoritu‑
  • doftorind
  • doftorindu‑
singular plural
  • doftorește
  • doftoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • doftoresc
(să)
  • doftoresc
  • doftoream
  • doftorii
  • doftorisem
a II-a (tu)
  • doftorești
(să)
  • doftorești
  • doftoreai
  • doftoriși
  • doftoriseși
a III-a (el, ea)
  • doftorește
(să)
  • doftorească
  • doftorea
  • doftori
  • doftorise
plural I (noi)
  • doftorim
(să)
  • doftorim
  • doftoream
  • doftorirăm
  • doftoriserăm
  • doftorisem
a II-a (voi)
  • doftoriți
(să)
  • doftoriți
  • doftoreați
  • doftorirăți
  • doftoriserăți
  • doftoriseți
a III-a (ei, ele)
  • doftoresc
(să)
  • doftorească
  • doftoreau
  • doftori
  • doftoriseră
Intrare: doctor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doctor
  • doctorul
  • doctoru‑
plural
  • doctori
  • doctorii
genitiv-dativ singular
  • doctor
  • doctorului
plural
  • doctori
  • doctorilor
vocativ singular
  • doctorule
  • doctore
plural
  • doctorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doftor
  • doftorul
  • doftoru‑
plural
  • doftori
  • doftorii
genitiv-dativ singular
  • doftor
  • doftorului
plural
  • doftori
  • doftorilor
vocativ singular
  • doftorule
  • doftore
plural
  • doftorilor
doptor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dostor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

doctori doftori

  • 1. învechit A îngriji un bolnav.
    exemple
    • Doctoream și încurajam soldații, care de multe ori mureau în brațele mele. RUSSO, O. 50.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se vindeca.
      surse: DLRLC sinonime: vindeca attach_file un exemplu
      exemple
      • Doctorii mă asigură că am numai plămînul stîng atacat și că cu îngrijiri multe mă pot doftori. BĂLCESCU, la GHICA, A. 578.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • doctor
    surse: DLRM

doctor doftor doptor dostor

  • 1. Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: medic (s.m.) diminutive: doctoraș attach_file 5 exemple
    exemple
    • De răniți au grijă doctorii. CAMILAR, N. I 62.
      surse: DLRLC
    • Îți trebuie un doctor și o îngrijire specială. SADOVEANU, P. M. 119.
      surse: DLRLC
    • Nu țineam de loc să sporesc cu unul numărul intelectualilor ce abuzau de gentilețea doctorului Nicu. M. I. CARAGIALE, C. 131.
      surse: DLRLC
    • Am dat femeii... un bilet pentru doctorul din tîrg. IBRĂILEANU, A. 179.
      surse: DLRLC
    • glumeț Cînd ai s-ajungi doctorul [mașinilor]... ai să știi să umbli cu orice fel de mașini. PAS, Z. I 307.
      surse: DLRLC
  • 2. Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior; persoană care are acest titlu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • Doctor în filosofie. Doctor în chimie.
      surse: DLRLC
    • Ai putea mai la urmă, să lași prea bine pe domnul doctor să plece singur în escursiunile sale științifice. HOGAȘ, M. N. 101.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de instituțiile de învățământ superior unei personalități de mare prestigiu, fără susținerea unei disertații.
      surse: DN
    • 2.2. Doctor docent = titlu științific care se acordă doctorilor care fac dovada unei activități științifice îndelungate și valoroase.
      surse: MDN '00
  • 3. familiar Persoană foarte pricepută într-un domeniu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: maestru, -ă attach_file un exemplu
    exemple
    • E doctor în meseria lui.
      surse: DLRLC
  • 4. botanică regional (În forma doftor) Arbust mediteraneean și tropical din care se extrage saburul (Aloë vera).
    surse: DEX '09 DEX '98
  • comentariu abreviere dr.
    surse: DOOM 2
  • comentariu Varianta doftor se folosește numai pentru sensurile (1.) și (4.).
    surse: DEX '09

etimologie: