2 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DOCTORÍ, doctoresc, vb.IV. Tranz. (Învechit) A îngriji un bolnav. Doctoream și încurajam soldații, care de multe ori mureau în brațele mele. RUSSO, O. 50. ◊ Refl. (Învechit; atestat în forma doftori) A se vindeca. Doctorii mă asigură că am numai plămînul stîng atacat și că cu îngrijiri multe mă pot doftori. BĂLCESCU, la GHICA, A. 578. – Variantă: doftorí vb. IV.

DOCTORÍ, doctoresc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav. 2. Refl. A se vindeca. [Var.: (pop.) doftorí vb. IV.] – Din doctor.

A DOCTORÍ ~ésc 1. tranz. (bolnavi) A trata cu mijloace empirice. 2. tranz. A fi doctor. /Din doctor

A SE DOCTORÍ mă ~ésc intranz. (despre bolnavi) A se face sănătos în urma unui tratament. /Din doctor

dóctor sm [At: (a. 1665) IORGA, S. D. V, 88 / V: (înv) doht~, (pop) doft~, (reg) dopt~, dost~ / Pl: ~i / E: fr docteur, lat doctor, cf ger Doktor] 1 Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea și prevenirea bolilor umane și animale Si: medic. 2 Înalt titlu științiific acordat de o instituție academică sau de învățământ superior. 3 Persoană cu titlul de doctor (2). 4 (Îs) ~ honoris causa Titlu onorific acordat unei mari personalități în domeniul vieții sociale, politice, culturale, științifice. 5 (Îs) ~ al bisericii Titlu acordat celor mai mari teologi și apologeți creștini. 6 (Fam) Persoană foarte pricepută într-un domeniu Si: maestru. 7 (Zlg) Pescărel albastru (Alcedo atthis). 8 (Reg) Numele mai multor plante din familia liliacee (Aloe). modificată

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale; medic. 2. Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior; persoană care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoană foarte pricepută într-un domeniu. 4. (Bot., reg.; în forma doftor) Arbust mediteraneean și tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [Var.: (1, pop.) dóftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale; medic. 2. Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior; persoană care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoană foarte pricepută într-un domeniu. 4. (Bot., reg.; în forma doftor) Arbust mediteraneean și tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [Var.: (1, pop.) dóftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană care posedă studii medicale superioare și are dreptul de a trata bolnavii; medic. De răniți au grijă doctorii. CAMILAR, N. I 62. Îți trebuie un doctor și o îngrijire specială. SADOVEANU, P. M. 119. Nu țineam de loc să sporesc cu unul numărul intelectualilor ce abuzau de gentilețea doctorului Nicu. M. I. CARAGIALE, C. 131. Am dat femeii... un bilet pentru doctorul din tîrg. IBRĂILEANU, A. 179. ◊ (Glumeț) Cînd ai s-ajungi doctorul [mașinilor]... ai să știi să umbli cu orice fel de mașini. PAS, Z. I 307. 2. (De obicei urmat de determinări arătînd felul studiilor) Cel mai înalt titlu academic acordat de către o instituție de învățămînt superior. Doctor în filozofie. Doctor în chimie.Ai putea mai la urmă, să lași prea bine pe domnul doctor să plece singur în escursiunile sale științifice. HOGAȘ, M. N. 101. ◊ (Familiar) Persoană pricepută, iscusită, specialistă într-o lucrare, într-un domeniu de activitate. E doctor în meseria lui. – Variantă: (1, popular) dóftor (STANCU, D. 177, CAMIL PETRESCU, T. II 135, CREANGĂ, A. 15) s. m.

dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.

dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.

DÓCTOR s. medic, (înv.) vraci.

DÓCTOR s.m. 1. Titlu științific conferit în urma unui examen special și a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ◊ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de instituțiile de învățământ superior unei personalități de mare prestigiu, fără susținerea unei disertații. 2. Persoană care are studii medicale superioare și posedă dreptul de a practica medicina; medic. 3. (Fam.) Persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru. [< lat. doctor, cf. fr. docteur, germ. Doktor].

DÓCTOR s. m. 1. titlu științific conferit doctoranzilor în urma susținerii examenelor și a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. ♦ ~ docent = titlu științific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activități științifice îndelungate și valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituțiile de învățământ superior unei personalități de mare prestigiu, din țară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul științei, tehnicii și culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei și umanității. 2. medic. 3. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru. (< germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

doctór (dóctori), s. m.1. Titlu științific înalt; persoană care are acest titlu. – 2. Medic. – 3. (Arg.) Specialist. Var. dohtor (sec. XVII), doftor (vulg.). Lat. doctor (sec. XVII) și înainte prin intermediul sl. dochtorŭ.Der. doctoral, adj. (grav, solemn); doctorand, s. m. (persoană care își pregătește lucrarea de doctorat); doctorat, s. n. (stagiu de calificare științifică superioară); doctoreasă (var. doftoreasă), s. f. (soție de doctor; doctoriță); doctoresc, adj. (de doctor, medic); doctorie (var. doftorie), s. f. (medicament, leac); doctoriță, s. f. (femeie medic); doftoricesc, adj. (înv., medic); doftoricale, s. f. pl. (leacuri, doctorii), din ngr. δοϰτοριϰά.

DÓCTOR ~i m. 1) Persoană, cu studii superioare de specialitate, care profesează medicina; medic. 2) Grad științific superior. 3) Persoană care posedă titlul științific superior. ~ în istorie. ~ în filologie. 4) fam. Persoană care vădește cunoștințe profunde într-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, fr. docteur

Intrare: doctori
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) doctori doctorire doctorit doctorind singular plural
doctorește doctoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) doctoresc (să) doctoresc doctoream doctorii doctorisem
a II-a (tu) doctorești (să) doctorești doctoreai doctoriși doctoriseși
a III-a (el, ea) doctorește (să) doctorească doctorea doctori doctorise
plural I (noi) doctorim (să) doctorim doctoream doctorirăm doctoriserăm, doctorisem*
a II-a (voi) doctoriți (să) doctoriți doctoreați doctorirăți doctoriserăți, doctoriseți*
a III-a (ei, ele) doctoresc (să) doctorească doctoreau doctori doctoriseră
Intrare: doctor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doctor doctorul
plural doctori doctorii
genitiv-dativ singular doctor doctorului
plural doctori doctorilor
vocativ singular doctorule, doctore
plural doctorilor
doftor
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doftor doftorul
plural doftori doftorii
genitiv-dativ singular doftor doftorului
plural doftori doftorilor
vocativ singular
plural
doptor
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
dostor
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)