dobândire sf [At: GRECEANU, Î. 107/25 / Pl: ~ri / E: dobândi] 1 Obținere prin muncă. 2 Câștigare. 3 Găsire. 4 înstăpânire. 5 Moștenire. 6 Atragere de partea sa. 7 Primire în dar. 8 Obținere. 9 Îmbolnăvire. 10 (Reg; d. femei) Posedare. 11 (Îvp; d. orașe, cetăți, țări) Cucerire. 12 (Înv; d. dușmani) Biruire. 13 (Înv; d. dușmani) Prindere. 14 (Pop) Căpătuire.

dobândi [At: COD. VOR., 21/10 / Pzi: ~desc / E: vsl добити] 1 vt(a) (C.i. bunuri materiale și spirituale) A obține prin muncă, prin eforturi. 2 vt A câștiga. 3 vt A găsi. 4 vt A pune stăpânire. 5 vt A moșteni. 6 vt (Înv; c.i. oameni) A atrage de partea sa. 7 vt A primi în dar. 8 vt A obține. 9 vt (Înv; îe) A ~ voie A avea voie. 10 vt (Înv; fig; c.i. sufletul, gândul etc.) A pune stăpânire. 11 vt(a) (Îvp; c.i. un copil) A deveni părinte. 12 vt (C.i. o boală, un defect fizic etc.) A suferi de... 13 vt (Reg; d. obiecte metalice; îlv) A ~ cocleală A se oxida. 14 vt (Reg; c.i. femei) A poseda. 15 vt (Îvp; c.i. un oraș, o cetate, o țară) A cuceri (6). 16 vt(a) (Înv; c.i. un dușman) A birui (1). 17 vt(a) (Înv; c.i. un dușman) A prinde. 18 vr (Pop) A se căpătui (1).

DOBÎNDI, dobîndesc, vb. IV. Tranz. (Învechit; astăzi solemn sau arhaizant) 1. A obține ceva în urma unei străduințe, a unui efort, a ajunge la..., a se alege cu...; a cîștiga. Slujitorii hanului au dobîndit bună pradă la Gloduri. SADOVEANU, N. P. 272. În casa noastră primindu-l bine, A lui favoare să dobîndim. ALECSANDRI, T. I 276. Toți cei ce au făcut arături timpurii au dobîndit roade. I. IONESCU, M. 61. ♦ A primi, a căpăta. Te poți înfățișa cu tărie la Stambul, ca să dobîndești încă o cinste. SADOVEANU, Z. C. 241. [În timpul imperiului roman] două rele mari, care mistuiau împărăția și care îi pregăteau căderea: robia și proprietatea cea mare, trebuiră a produce și în noua colonie relele lor, înghițind cu încetul proprietățile mici, ce fiecare colon dobîndise la început. BĂLCESCU, O. II 11. Am avut o mîndruliță Ș-am lăsat-o să mai crească, Minte-n cap să dobîndească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 99. ◊ Fig. Dărăpănătura aceasta... dobîndea în bătaia lunii ceva tainic. M. I. CARAGIALE, C. 127. ◊ (Determinat prin «în dar») [Erau] și niște pomi ce făceau mere de aur și pe cari și... [Junona] le dobîndise în dar de la mumă-sa. ISPIRESCU, U. 12. ◊ (În unele construcții fixe) A dobîndi copii (copilași etc.) = a i se naște cuiva copii. Filozofii săi îl mîngîiau [pe împărat] că cel puțin a dobîndit cocon. SADOVEANU, D. P. 13. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. 2. A procura, a face rost de..., a găsi. Traian Mînecuță... o luă spre mînăstioară, «ca să dobîndească acolo un fagure de miere nouă». SADOVEANU, P. M. 282. Cum a putut să dobîndească otrava care a pus sfîrșit amarelor ei suferinți? id. M. 127. Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobîndind Și într-o zi toți aceștia la pășune scoși fiind, S-a dus seara ca să-i strîngă de pe cîmp. PANN, N. H. 28. ◊ (Cu privire la persoane) Cum era turcul, așa și robul pe care-l dobîndise! GALACTION, O. I 299. 3. (Cu privire la orașe, cetăți, țări) A cuceri. Severinul, în sfîrșit, l-am dobîndit. DAVILA, V. V. 78. Știu că englezii mă vor ucide, crezînd că după moartea mea vor dobîndi țara Franciei. ODOBESCU, S. I 19. A venit vremea ca să dobîndească Ardealul pe seama împăratului. BĂLCESCU, O. II 307.

DOBÎNDIRE, dobîndiri, s. f. Faptul de a dobîndi; cîștigare, căpătare, obținere. De ce să moară fără să încerce dobîndirea libertății? CAMILAR, N. I 367. A fost o civilizație pentru a cărei dobîndire sute de mii de oameni și-au dat pe rînd tributul. BOGZA, C. O. 94. Se putea într-adevăr încerca ceva... pentru dobîndirea acelor cărți. SADOVEANU, Z. C. 158.

A DOBÂNDI ~esc tranz. 1) (câștiguri) A obține în urma unui efort; a căpăta; a contracta; a obține. 2) înv. (orașe, cetăți etc.) A lua în stăpânire prin luptă; a cuceri; a ocupa. /<sl. dobyti

dobândì v. 1. a câștiga; 2. a căpăta, a obține. [Slav. DOBÕDÕ].

dobîndésc v. tr. (vsl. do-byti, viit. dobondon. V. dobîndă, dobitoc, iz- și pre-bîndesc). Cîștig, obțin: a dobândi cele dorite. Vechĭ. Înfrîng, înving. Cuceresc.

dobândire s. f., g.-d. art. dobândirii; pl. dobândiri

dobândire s. f., g.-d. art. dobândirii; pl. dobândiri

dobândire s. f., g.-d. art. dobândirii; pl. dobândiri

dobândi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândesc, 3 sg. dobândește, imperf. 1 dobândeam; conj. prez. 1 sg. să dobândesc, 3 să dobândească

dobândi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândesc, imperf. 3 sg. dobândea; conj. prez. 3 să dobândească

dobândi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândesc, imperf. 3 sg. dobândea; conj. prez. 3 sg. și pl. dobândească

dobîndi (-desc, -it), vb. – 1. A cîștiga, a obține. – 2. (Înv.) A obține victoria, a învinge. – 3. A obține, a căpăta. Sl. dobyti, dobǫdǫ „a cîștiga” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 96). – Der. dobîndă, s. f. (înv. și Trans., cîștig, folos; profit, utilitate; sumă plătită pentru un împrumut), deverbal; dobînditor, s. m. (persoană care dobîndește ceva). Mag. debonda „dobîndă” pare a proveni din rom. (Edelspacher 12), ca și dobanda în limba bulgarilor din Trans. (Miklosich, Sprache, 121). Cf. dobitoc.

DOBÂNDIRE s. 1. v. primire. 2. căpătare, câștigare, obținere. (~ unei faime binemeritate.) 3. v. repurtare. 4. v. câștigare.

DOBÂNDI vb. 1. v. primi. 2. v. căpăta. 3. a agonisi, a procura, (prin Transilv.) a însăma. (A ~ cele necesare.) 4. a căpăta, a câștiga, a obține. (A ~ o mare faimă, o mare experiență.) 5. v. asimila. 6. v. repurta. 7. v. câștiga.

DOBÂNDI vb. v. bate, birui, cuceri, înfrânge, întrece, învinge, lua, ocupa.

dobîndi vb. v. BATE. BIRUI. CUCERI. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. LUA. OCUPA.

DOBÎNDI vb. 1. a căpăta, a obține, a primi, (înv. și reg.) a prinde, (înv.) a isprăvi, (fam. fig.) a pupa. (A ~ ceva în dar; a ~ învoire; a ~ ajutorul solicitat.) 2. a avea, a căpăta, a cîștiga, a încasa, a obține, a primi. (~ 10 lei de la mine dacă...) 3. a agonisi, a procura, (prin Transilv.) a însăma. (A ~ cele necesare.) 4. a căpăta, a cîștiga, a obține. (A ~ o mare faimă, o mare experiență.) 5. a cîștiga, a cuceri, a obține, a realiza, a repurta, (Transilv.) a mirui, (înv.) a purta. (A ~ o strălucită victorie.) 6. a cîștiga, a cuceri. (A ~ titlul de campion.)

DOBÎNDIRE s. 1. căpătare, obținere, primire. (~ a ajutorului.) 2. căpătare, cîștigare, obținere. (~ unei faime binemeritate.) 3. cîștigare, cucerire, obținere, realizare, repurtare. (~ unei strălucite victorii.) 4. cîștigare, cucerire. (~ titlului de campion.)

A dobândi ≠ a pierde

Male parta, male dilabuntur (lat. „Ceea ce prin rău s-a dobîndit, rău va sfîrși”) – Fraza se găsește în a doua filipică a lui Cicero care, la rîndul lui, o citează ca un dicton mai vechi. Autorul ar fi poetul roman Cneius Naevius. Aceeași idee se găsește exprimată în zicala românească: „De haram a venit, de haram s-a dus”. Exemplu: „Banii cîți cu nedreptate cîștigați carii i-am pus, După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus”. (Anton Pann, Povestea vorbii) Expresia derivă din proverbul turcesc: Haram gheldi, haram ghiti (Câștigul nepermis, așa cum a venit, așa s-a dus). Francezii au dictonul: „Bien mal acquis ne profite jamais” (Lucrul pe nedrept dobîndit nu ne folosește niciodată). LIT.