14 definiții pentru divinitate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.

divinitate sf [At: AR (1829), 1302/13 / Pl: ~tăți / E: fr divinité, lat divinitas, -atis] 1 Zeu. 2 Dumnezeu. 3 Esență divină Si: dumnezeire.

DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Ființă imaginară cu însușiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.

DIVINITÁTE, divinități, s. f. (În concepțiile mistico-religioase și în filozofia idealistă) 1. Ființă închipuită ca posedînd însușiri supranaturale și socotită drept cîrmuitoare a lumii; dumnezeu, zeu. În jalnicul Hades... Hecate – divinitate sumbră – Primește umbră după umbră. BOUREANU, S. P. 4. Din scorburi și din desișuri au fugit șăgalnicele divinități antice. GALACTION, O. I 372. 2. Esență divină, dumnezeire. Un zeu mă face părtașă divinității sale. NEGRUZZI, S. III 55.

DIVINITÁTE s.f. 1. Ființă socotită de cei mistici drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență, natură divină. [Cf. lat. divinitas, fr. divinité].

DIVINITÁTE s. f. 1. ființă socotită drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu. ◊ ființe cărora li se atribuie o natură divină. ◊ (pl.) zeii și zeițele păgânismului. 2. esență, natură divină. 3. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu. (< fr. divinité, lat. divinitas)

DIVINITÁTE ~ăți f. 1) (în concepțiile religioase) Forță supranaturală creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; dumnezeire. [Art. divinitatea; G.-D. divinității] /<fr. divinité, lat. divinitas

divinitate f. 1. esență, natură divină; 2. D-zeu însuș: a adora divinitatea; 3. zeu păgân, zeiță păgână.

* divinitáte f. (lat. divínitas, -átis). Calitatea de a fi divin, dumnezeire, zeitate: divinitatea luĭ Hristos. Dumnezeŭ, sfînt: a adora divinitatea. Pl. Zeĭ, zeițe, sfințĭ, sfinte: divinitățĭ păgîneștĭ, creștineștĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

divinitáte s. f., g.-d. art. divinitắții; pl. divinitắți

divinitáte s. f., g.-d. art. divinității; pl. divinități


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIVINITÁTE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer. 3. v. zeu.

DIVINITATE s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), domnul (art.), dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. cer, dumnezeire, pronie, providență. (~ să-l aibă în pază.) 3. dumnezeu, idol, zeitate, zeu, (înv.) bolovan, boz, chip, făptură, simulacru, zîn. (~ păgînă.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIVINITATE. Subst. Divinitate, dumnezeire, ființă supremă, zeitate; divinitate păgînă; divinitate creștină. Dumnezeu, domnul, sfîntul (pop.), cel de sus (pop.), Sfîntul Duh, tatăl, providență, pronie (înv. și pop.), atotputernicul, preaputernicul, preabunul, creator, demiurg. Înger, îngeraș (dim.), îngerel (rar), arhanghel, serafim, heruvim. Zeu, idol, idolaș (dim., rar); zeu olimpic; zeiță, zeie (rar), dumnezeie (rar), idoliță (rar). Zeu protector; lari, penați, mani. Nimfă; oceanidă, nereidă, naiadă; oreadă; driadă; hamadriadă. Triton; tritonidă. Faun; silvan. Silf; silfidă; elf. Muză. Eumenide, erinii, furii. Htonian. Divinizare, îndumnezeire (livr.), zeificare, deificare, idolatrizare, idolatrie, apoteozare, apoteoză. Teogonie. Adj.. Divin, div (rar), dumnezeiesc, zeiesc (rar), îndumnezeit (livr.), ceresc, sfînt, providențial, demiurgic; olimpian. Îngeresc, serafic, serafimic, htonian; silfic (rar). Teogonic. Vb. A diviniza, a îndumnezei (livr.), a zeifica, a deifica, a idolatriza, a apoteoza. V. ființe imaginare, religie.

Intrare: divinitate
divinitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • divinitate
  • divinitatea
plural
  • divinități
  • divinitățile
genitiv-dativ singular
  • divinități
  • divinității
plural
  • divinități
  • divinităților
vocativ singular
plural

divinitate

  • 1. Ființă imaginară cu însușiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: Dumnezeu zeu attach_file 2 exemple
    exemple
    • În jalnicul Hades... Hecate – divinitate sumbră – Primește umbră după umbră. BOUREANU, S. P. 4.
      surse: DLRLC
    • Din scorburi și din desișuri au fugit șăgalnicele divinități antice. GALACTION, O. I 372.
      surse: DLRLC
  • 2. Esență divină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dumnezeire attach_file un exemplu
    exemple
    • Un zeu mă face părtașă divinității sale. NEGRUZZI, S. III 55.
      surse: DLRLC

etimologie: