2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dispútă sf [At: LEON ASACHI, B. 33/26 / V: des~, diș~, (îvr) ~po~ / Pl: ~te / E: fr dispute, lat disputio] 1 Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane Si: controversă, disputare (1), (îvr) disputație (1), (îrg) dispuție (1). 2 (Pex) Ceartă. 3 Dezbatere controversată asupra unui subiect, a unei teme științifice etc. 4 Luptă pentru întâietate. 5 (Spt) Întrecere pentru obținerea victoriei Si: competiție, concurs. 5 Desfășurare a unei competiții sportive.

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane asupra unui subiect sau asupra unei teme; dezbatere, controversă; p. ext. ceartă. Acolo, la restaurant, se iscă o dispută între tustrei. C. PETRESCU, O. P. I 93. ◊ Fig. Marele masiv al Bucegilor se înalță, cu fiecare stîncă și cu fiecare perete de piatră, tot mai sus... ca pentru o tragică și solemnă dispută cu... Piatra Craiului. BOGZA, C. O. 206. 2. (Sport) Competiție.

dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte

dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte

DISPÚTĂ s. 1. v. controversă. 2. v. neînțelegere. 3. v. meci.

DISPÚTĂ s.f. 1. Dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. (Sport) Competiție, întrecere; luptă pentru obținerea victoriei. [< fr. dispute, it. disputa].

DISPÚTĂ s. f. 1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. competiție (sportivă). (< fr. dispute)

DISPÚTĂ ~e f. Discuție în contradictoriu asupra unei probleme în prezența unui auditoriu; dezbatere a unei chestiuni controversate. /<fr. dispute

dispută f. 1. desbatere între persoane cari nu sunt de aceeaș părere; 2. discuțiune prea vie, ceartă: gustul dispută n’are PANN.

* díspută și dispútă f., pl. e (it. disputa, fr. dispute). Disputațiune, luptă cu vorba, contestațiune.

disputá [At: TOMICI, Î. 25/9 / V: des~, (îvr) diș~ / Pzi: dispút / E: fr disputer, lat disputare] 1 vr A discuta cu aprindere în contradictoriu Si: (înv) a se disputului (1). 2 vr (Pex) A se certa. 3 vt (Cu pronumele în dativ; d. persoane, colectivități) A lupta pentru dobândirea unui anumit lucru Si: a concura, a rivaliza. 4 vt (Îe) A ~ terenul A apăra un teren sau un teritoriu și a nu-l da ușor înapoi. 5 vt A contesta un drept, o situație etc. 6 vr (D. competiții sportive) A se desfășura. modificată

DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.

DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.

DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări, colectivități; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A lupta pentru dobîndirea unui lucru, a fi în concurență pentru..., a rivaliza. Familii... își dispută stăpînirea pămîntului. BOGZA, C. O. 263. O droaie de pețitori... își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Fig. Stele și constelații vestite... își văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, C. O. 51. ◊ (Rar, fără dativul pronumelui reflexiv) Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă. Ea te vrea tot, ca să ți se dea toată. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Refl. pas. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. Se dispută un meci de fotbal. 2. Tranz. (Franțuzism) A contesta (cuiva) dreptul asupra unui lucru. Oh ! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. 3. Refl. (Franțuzism învechit) A discuta (asupra unei chestiuni de principiu, a unei teme științifice etc.); p. ext. a se certa. (Refl. reciproc) Bogăția, desfătarea, virtutea și sănătatea Disputîndu-se-ntre ele... fiecare își găsea sieși dreptate. PANN, P. V. II 22.

disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă

disputá vb., ind. prez. 1 sg. dispút, 3 sg. și pl. dispútă

DISPUTÁ vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe Stadionul Giulești.)

DISPUTÁ vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. dispút. / < fr. disputer, it., lat. disputare].

Intrare: dispută
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dispu disputa
plural dispute disputele
genitiv-dativ singular dispute disputei
plural dispute disputelor
vocativ singular
plural
Intrare: disputa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) disputa disputare disputat disputând singular plural
dispu disputați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) disput (să) disput disputam disputai disputasem
a II-a (tu) dispuți (să) dispuți disputai disputași disputaseși
a III-a (el, ea) dispu (să) dispute disputa dispută disputase
plural I (noi) disputăm (să) disputăm disputam disputarăm disputaserăm, disputasem*
a II-a (voi) disputați (să) disputați disputați disputarăți disputaserăți, disputaseți*
a III-a (ei, ele) dispu (să) dispute disputau disputa disputaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)