2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dispărút, ~ă [At: LM / Pl: ~úți, ~e / E: dispărea cf fr disparu] 1 a Care a ieșit din câmpul vizual. 2 a Care nu mai poate fi observat sau găsit. 3 De a cărui soartă nu se (mai) știe nimic. 4 a (Îe) A fi dat ~ A fi considerat ca pierdut fară urmă (în timp de război sau dezastre naturale). 5 a Care nu mai există (astăzi). 6-7 smf, a (Om) mort. 8 a (D. publicații) Care a încetat să mai apară.

DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.

DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.

DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. Care a ieșit din cîmpul vizual, care nu se mai vede (deși continuă să existe); care nu mai poate fi observat sau găsit. Iată tratatul dispărut din bibliotecă de mult. IBRĂILEANU, A. 8. ♦ De a cărui soartă nu se mai știe. Vestindu-se acolo că sînt dispărut și decedat, o rudă... a luat moștenirea. SADOVEANU, P. M. 125. ◊ (În timp de război) A fi dat dispărut = a fi considerat ca pierdut fără urmă. La un an după terminarea războiului, neîntorcîndu-se acasă, a fost dat dispărut. ◊ (Substantivat) La regimentul său fu trecut pe lista dispăruților. 2. Care a încetat de a mai exista, care a pierit, care s-a stins. Un cutremur... se ridica din fundul ființei ei ca din alte vieți din veacuri dispărute. SADOVEANU, P. M. 270. Gropile care se văd azi lîngă biserică... sînt pivnițele caselor dispărute. GALACTION, O. I 315. Figurile de elefanți-mamuți... și de alte animale dispărute, ce s-au găsit pe unelte de corn. ODOBESCU, S. III 79. ♦ (Despre persoane) Mort. (Substantivat) Nu pot uita, dintre cei dispăruți prea devreme, un alt prieten cald și impetuos. CAMIL PETRESCU, T. III 490.

DISPĂRÚT adj., s. 1. adj., s. v. mort. 2. adj. v. trecut.

DISPĂRÚT, -Ă adj. 1. Ieșit din câmpul vizual, care nu se mai vede. ◊ A fi dat dispărut = a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe. ♦ (Despre oameni, și s.) Mort. [< dispărea].

dispăreá vi [At: (a. 1776) URICARIUL I, 179 / V: ~páre, (înv) des~ / Pzi: dispár / E: fr disparaître (după părea)] 1 A înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. 2 (Îe) A ~ ca prin farmec A pieri foarte repede și fară urmă. 3 (D. publicații) A înceta să (mai) apară. 4 (D. publicații) A se epuiza. 5 (De obicei cu determinări locale) A ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. 6 (D. oameni; de obicei cu determinările „fară adresă”, „de acasă”) A nu mai putea fi găsit (la domiciliu) Si: a se pierde. 7 (Spc; d. bunuri materiale; de obicei construit cu pronumele în dativ) A se fura. 8 (Reg) A bejăni. 9 (D. ființe) A muri. 10 (D. plante) A se ofili. 11 (D. popoare, orașe, bunuri materiale etc.) A înceta să mai existe Si: a pieri.

DISPÁRE vb. III v. dispărea.

DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea).

DISPÁRE vb. III v. dispărea.

DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea).

DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din cîmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). Dadaca... dispăru pe portiță. SADOVEANU, Z. C. 257. Cînd am ajuns în dreptul liceului, cei patru dascăli... au dispărut înăuntru. SAHIA, N. 54. Norul trece și dispare În fundul cerului. ALECSANDRI, P. II 126. ♦ A se pierde fără urmă, a pieri, a nu mai putea fi găsit. I-au dispărut mănușile. 2. A înceta de a mai exista, a se stinge, a pieri. De pe toate chipurile dispăruse brutalitatea și graba. C. PETRESCU, C. V. 76. Viforul de astă-noapte a dispărut ca un vis. ISAC, O. 63. ◊ Expr. A dispărea ca prin farmec = a pieri foarte repede și fără urmă. Zăpada a dispărut ca prin farmec. ♦ (Despre persoane) A muri, a deceda. Un om dacă dispare, un altul se ridică, Și-n cartea vieții nume se șterg sau se înscriu. MACEDONSKI, O. I 48. Tiranul să dispară în hăul nimicirii ! ALECSANDRI, T. II 164. – Variantă: dispáre (CAMIL PETRESCU, T. III 322) vb. III.

dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút

dispăreá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 1 pl. dispărém; conj. prez. 3 sg. și pl. dispáră; part. dispărút

DISPĂREÁ vb. 1. a pieri, (fig.) a o șterge, (fam. fig.) a se dizolva, a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza. (Răufăcătorul a ~ fără urmă.) 2. a se pierde, a pieri, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. a fugi, (pop.) a lipsi, (fig.) a o șterge. (~ din fața mea!) 4. v. muri. 5. v. apune. 6. v. risipi. 7. v. înceta. 8. v. înceta. 9. a se stinge. (Zâmbetul i-a ~.) 10. v. pieri.

A dispărea ≠ a (se) ivi, a supraviețui, a se naște, a arăta, a se isca, a (se) arăta

DISPÁRE vb. III. v. dispărea.

DISPĂREÁ vb. II. intr. 1. A nu se mai vedea, a ieși din câmpul vizual. ♦ A se pierde, a pieri. 2. A-și înceta existența, a se stinge. 3. A muri, a deceda. [P.i. dispár, var. dispare vb. III. / cf. lat. disparere, it. disparire, fr. disparaître].

DISPĂREÁ vb. intr. 1. a nu se mai vedea, a ieși din câmpul vizual. ◊ a se pierde, a pieri. 2. a-și înceta existența, a se stinge. 3. a muri, a deceda. (după fr. disparaître)

Intrare: dispărea
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dispărea dispărere dispărut dispărând singular plural
dispari dispăreți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dispar (să) dispar dispăream dispărui dispărusem
a II-a (tu) dispari (să) dispari dispăreai dispăruși dispăruseși
a III-a (el, ea) dispare (să) dispa dispărea dispăru dispăruse
plural I (noi) dispărem (să) dispărem dispăream dispărurăm dispăruserăm, dispărusem*
a II-a (voi) dispăreți (să) dispăreți dispăreați dispărurăți dispăruserăți, dispăruseți*
a III-a (ei, ele) dispar (să) dispa dispăreau dispăru dispăruseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dispare* singular plural
dispareți*, dispăreți-*
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi) disparem* (să) disparem*
a II-a (voi) dispareți* (să) dispareți*
a III-a (ei, ele)
Intrare: dispărut
dispărut adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dispărut dispărutul dispăru dispăruta
plural dispăruți dispăruții dispărute dispărutele
genitiv-dativ singular dispărut dispărutului dispărute dispărutei
plural dispăruți dispăruților dispărute dispărutelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)