2 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISLOCÁRE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca.

DISLOCÁRE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca.

dislocare sf [At: POLIZU / V: (înv) des~ / Pl: ~cări / E: disloca] 1 Mișcare din locul în care se află Si: deplasare, dislocație (1). 2 Desprindere (din întregul din care face parte) Si: dislocație (2). 3 Luxație a oaselor sau membrelor Si: dislocație (3). 4 Modificare a poziției orizontale a straturilor geologice sub acțiunea mișcărilor tectonice. 5 Deplasare a trupelor dintr-un loc în altul Si: dislocație (4). 6 Mutare a trupelor (dintr-o garnizoană într-alta) Si: dislocație (6). 7 Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora.

DISLOCÁRE, dislocări,s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; mișcare din loc, scoatere din întregul din care face parte. Dislocarea cărbunilor prin mijloace mecanice.Fig. Nu mai pricep această ciudată dislocare psihologică. CAMIL PETRESCU, T. I 353. ♦ (Despre oase, membre) Ieșire din încheieturi, scrîntire, luxație. S-a constatat o dislocare a piciorului drept. (În special despre trupe) Deplasare, mutare, strămutare din loc în loc. Dislocarea diviziilor blindate.Se propunea a se împărți 100 fiorini membrilor comitetului pentru dislocările lor. ODOBESCU, S. I 500. ♦ Modificare a poziției inițiale de depunere a unui strat geologic prin îndoire sau prin rupere.

DISLOCÁRE s.f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. ♦ Ruptură produsă în scoarța terestră de către forțele tectonice, prezentând o deplasare a elementelor geologice respective. ♦ Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat și determinant. [< disloca].

DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

dislocá [At: ASACHI, E. III, 193/5 / V: des~, (înv) dizl~ / Pzi: dislóc / E: fr disloquer, lat dislocare] 1-2 vtr A (se) mișca din locul în care se află Si: a (se) deplasa. 3-4 vtr A (se) desprinde (din întregul din care face parte). 5 vt (C.i. membrele corpului) A luxa. 6 vr (D. straturi geologice) A-și modifica poziția inițială orizontală sub acțiunea mișcărilor tectonice. 7 vt A deplasa trupe dintr-un loc într-altul. 8 vt A muta trupe dintr-o garnizoană în alta. 9 vt (C.i. termeni ai unui grup sintactic) A separa prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora.

DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. A mișca din loc, a strămuta, a scoate (din întregul din care face parte). V. deplasa. Un alt excavator... dislocă lutul necesar fabricilor de cărămizi și ceramică cu douăzeci și șapte de lopeți așezate în bandă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 3 /6. Dislocate de violența exploziilor, stîncile negre... stau împrăștiate între pereții fumegînzi ai munților. BOGZA, C. O. 180. ◊ Refl. Treptat, apele încep să se smulgă din moliciunea lutului, o undă se îndeamnă cu alta, pînă ce tot rîul se dislocă și pornește la vale. BOGZA, C. O. 161. ♦ (Despre oase, membre) A scoate din încheieturi, a scrînti, a luxa. Mi-am dislocat brațul.Refl. (Prin exagerare) Eroii domnului Bourget... după ce-au sfîrșit de căscat de li s-au dislocat fălcile, hai! să-și pună și ei, micuții, o problemă de conștiință. C. PETRESCU, Î. II 55. ♦ (Mil.) A mișca trupele dintr-un loc într-altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială de depunere.

DISLOCÁ vb. I. tr., refl. A (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta. ♦ A scoate sau a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ♦ (Mil.) A (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ♦ refl. (Despre terenuri) A se deplasa. [P.i. dislóc, 3,6 -că. / cf. it. dislocare, fr. disloquer].

DISLOCÁ vb. I. tr., refl. a (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta, a (se) desprinde din întreg. ◊ (despre oase) a scoate, a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ◊ (despre trupe) a (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ◊ a separa doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat și determinant. II. refl. (despre straturi geologice) a se deplasa sub acțiunea mișcărilor tectonice. (< fr. disloquer, lat. dislocare)

A DISLOCÁ dislóc tranz. 1) A face să se disloce. 2) (trupe) A muta din locul de staționare. 3) lingv. (termeni ai unei construcții sintactice) A separa prin intercalarea altor elemente. 4) (nave) A repartiza în porturi sau în baze maritime speciale. /<fr. disloquer, lat. dislocare

A SE DISLOCÁ mă dislóc intranz. 1) A se mișca din loc. 2) (despre oase sau membre) A ieși din articulație; a se dezarticula; a se luxa; a se scrânti. 3) (despre straturi geologice) A-și schimba poziția inițială (sub acțiunea mișcărilor tectonice); a se deplasa; a aluneca. /<fr. disloquer, lat. dislocare

dislocà v. 1. a scoate din loc: a disloca un braț, o mașină; 2. a dezorganiza: a disloca o armată.

* dislóc, a -á v. tr. (dis- și loc, după fr. disloquer și it. dislocare. El dislocă și -oacă, să -oace. V. culc). Deplasez, mișc din loc: a disloca un os (a luxa). V. refl. Mă deplasez, mă mișc din loc. – Și dislochéz, -cat. V. deslocuĭesc.

* dislocațiúne f. (fr. dislocation, mlat. dislocatio, cl. delocatio). Acțiunea de de disloca. Luxațiune. – Și -áție, dar. ob. -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dislocare s. f., g.-d. art. dislocării; pl. dislocări

dislocáre s. f., g.-d. art. dislocării; pl. dislocări

disloca (a ~) vb., ind. prez. 3 dislocă; conj. prez. 3 să disloce

dislocá vb., ind. prez. 1 sg. dislóc, 3 sg. și pl. dislócă; conj. prez. 3 sg. și pl. disloáce

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISLOCÁRE s. 1. desprindere. (~ unei bucăți de stâncă.) 2. v. luxație. 3. (FIZ.) dezlocuire. (~ a unui lichid.) 4. v. strămutare.

DISLOCARE s. 1. desprindere. (~ unei bucăți de stîncă.) 2. (MED.) deplasare, dezarticulare, dezarticulație, luxare, luxație, scrînteală, scrîntire, scrîntitură, sucire, (rar) răsucire, sucitură, torsiune, (prin vestul Munt.) proclinteala, proclintire. (~ osului humeral.) 3. strămutare. (~ unei populații.)

DISLOCÁ vb. 1. a (se) desprinde. (S-a ~ o bucată de stâncă.) 2. v. luxa. 3. (FIZ.) a dezlocui. (~ un lichid.) 4. v. strămuta.

DISLOCA vb. 1. a (se) desprinde. (S-a ~ o bucată de stîncă.) 2. (MED.) a (se) deplasa, a (se) dezarticula, a (se) luxa, a (se) scrînti, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci. (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (Transilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.) 3. a strămuta. (A ~ o populație.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISLOCÁRE s. f. (< dislocá, cf. fr. disloquer, it., lat. dislocare): procedeu sintactic prin care un grup de cuvinte dintr-o propoziție este frânt și despărțit prin anumite unități lexicale incidente, independente sau dependente (părți de propoziție, propoziții sau fraze) de restul propoziției sau al frazei. D. este o modalitate de structurare a ideilor, un procedeu de plasticizare a ansamblurilor sintactice, întâlnit atât în poezia populară, cât și în poezia cultă, satisfăcând necesitățile de ordin prozodic (sunt dislocate: subiectul de predicat, componentele subiectului multiplu, atributul de elementul regent, componentele numelui predicativ multiplu, complementul direct de verbul regent, complementul circumstanțial de mod de adjectivul regent, complementul de agent de participiul pasiv, complementul circumstanțial instrumental de diateza pasivă, adverbul mai de verbul regent, componentele unei locuțiuni substantivale). De exemplu: „Rele-s, bade, frigurile, / Da-s mai rele dragostile” (Folclor) „Îl străjuiau din muche, dominându-i pururi, ulmii” (V. Voiculescu); „Respirarea cea de ape îl îmbată ca și sara” (M. Eminescu); „Pă cea creastă, mamă, arsă / Mândră ploaie să revarsă” (Folclor); „Pietrișul roșu, boabe, al grădinii / Îi sunt bătuți și risipiți ciorchinii” (T. Arghezi); „Trei sau patru,-n mal, pescari / Stau de ceasuri fără număr” (idem); „Și să privim zigzagul, pe stânci, de tibișir...” (idem); „Și ugerii, alături, ai vitelor, cu lapte” (idem); „Pe câtu-i de mare hiara și buiacă..., /Coarnele-n pășune la pământ își pleacă” (Dosoftei); „Făptura ei de aer dă floare de lumină / Și are, ca porumbul și volbura, tulpină” (T. Arghezi) „Numai marginea subțire-a lumii / ar mai fi așa de rece / – de-aș putea să i-o sărut – ca buza ta” (L. Blaga); „Ca să-l întorc apoi pe cărți (gândul) / Nins, cum și tu vrei, de lumini” (T. Arghezi); „Ai bănuit că platoșa-i pătată / Pe care odihniseși, cu rachiu” (idem); „Tu cu mâinile-ncleștate, mai cu degetele depeni” (M. Eminescu); „Pe zările-amăgirii trec încă și mă-mbie / Aduceri vechi aminte” (V. Voiculescu). Poate fi dislocată și o subordonată atributivă de substantivul regent: „Ești ca vioara, singură, ce cântă / Iubirea toată pe un fir de păr” (T. Arghezi). Întâlnim acest procedeu și în proza artistică (sunt dislocate astfel: subiectul, atributul, complementele direct, de agent, circumstanțial de loc, de mod etc.): „Intră în birouri unde se vedeau lucrând, într-o sală vastă, mărginită de-a lungul intrării de o masă ca un dulap, din cap în cap, funcționarii” (T. Arghezi): „Un cap măsliniu cu cioc și două urechi în creștet, ca de lup, încovoiate” (idem); „...și prin ochiul fără pleoape, de scândură, al turlei, se zăreau clopotele rămase spânzurate” (idem); „Născocim cu buna credință a grădinarului, care adună fructe adevărate pentru gură, și livada, și recolta” (idem); „Mi-ar trebui alte cuvinte și nu am, sărac dar fermecat în gospodăria mea fulgerată, din patru părți, pe toate ferestrele, de soare” (idem); „Omul gesticula, alternând cu mâna, ca după o muzică, în aer” (idem); „...el (pisicul)... examinează viața apartamentului chiorâș” (idem) etc. D. dăunează uneori clarității enunțului prin lungimea elementelor intercalate (e greu de urmărit conținutul comunicării – vezi unele exemple de mai sus) sau prin bruscarea legăturilor sintactice existente între regent și subordonat, ca în exemplele din publicistica actuală: „...are nevoie de puncte de referință, de lumini călăuzitoare, de, în fine, rigoare”; „...ne-ar îmbia destule stații de, mai mult sau mai puțin obligată, oprire”; „Ați putea – ziceți în continuare – fi, deci, acuzat că vă ascundeți după deget” (din „România literară”, după N. Mihăescu, Dinamica limbii române literare, București, 1976, p. 46). Au studiat acest fenomen lingvistic acad. Ion Coteanu și prof. Paula Diaconescu.

Intrare: dislocare
dislocare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dislocare
  • dislocarea
plural
  • dislocări
  • dislocările
genitiv-dativ singular
  • dislocări
  • dislocării
plural
  • dislocări
  • dislocărilor
vocativ singular
plural
Intrare: disloca
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disloca
  • dislocare
  • dislocat
  • dislocatu‑
  • dislocând
  • dislocându‑
singular plural
  • dislo
  • dislocați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disloc
(să)
  • disloc
  • dislocam
  • dislocai
  • dislocasem
a II-a (tu)
  • disloci
(să)
  • disloci
  • dislocai
  • dislocași
  • dislocaseși
a III-a (el, ea)
  • dislo
(să)
  • disloce
  • disloca
  • dislocă
  • dislocase
plural I (noi)
  • dislocăm
(să)
  • dislocăm
  • dislocam
  • dislocarăm
  • dislocaserăm
  • dislocasem
a II-a (voi)
  • dislocați
(să)
  • dislocați
  • dislocați
  • dislocarăți
  • dislocaserăți
  • dislocaseți
a III-a (ei, ele)
  • dislo
(să)
  • disloce
  • dislocau
  • disloca
  • dislocaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dislocare, dislocărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: dislocație
    • format_quote Dislocarea cărbunilor prin mijloace mecanice. DLRLC
    • format_quote figurat Nu mai pricep această ciudată dislocare psihologică. CAMIL PETRESCU, T. I 353. DLRLC
    • 1.1. (Despre oase, membre) Ieșire din încheieturi. DLRLC
      • format_quote S-a constatat o dislocare a piciorului drept. DLRLC
    • 1.2. (În special despre trupe) Deplasare, mutare, strămutare din loc în loc. DLRLC
      • format_quote Dislocarea diviziilor blindate. DLRLC
      • format_quote Se propunea a se împărți 100 fiorini membrilor comitetului pentru dislocările lor. ODOBESCU, S. I 500. DLRLC
    • 1.3. Modificare a poziției inițiale de depunere a unui strat geologic prin îndoire sau prin rupere. DLRLC DN
    • 1.4. Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat și determinant. DN
etimologie:
  • vezi disloca DEX '09 DEX '98 DN

disloca, dislocverb

  • 1. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Un alt excavator... dislocă lutul necesar fabricilor de cărămizi și ceramică cu douăzeci și șapte de lopeți așezate în bandă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 3 /6. DLRLC
    • format_quote Dislocate de violența exploziilor, stîncile negre... stau împrăștiate între pereții fumegînzi ai munților. BOGZA, C. O. 180. DLRLC
    • format_quote Treptat, apele încep să se smulgă din moliciunea lutului, o undă se îndeamnă cu alta, pînă ce tot rîul se dislocă și pornește la vale. BOGZA, C. O. 161. DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). DEX '09 DLRLC DN
    • 1.2. tranzitiv reflexiv medicină A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Mi-am dislocat brațul. DLRLC
      • format_quote prin exagerare Eroii domnului Bourget... după ce-au sfîrșit de căscat de li s-au dislocat fălcile, hai! să-și pună și ei, micuții, o problemă de conștiință. C. PETRESCU, Î. II 55. DLRLC
    • 1.3. tranzitiv A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.4. tranzitiv A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. DEX '09 MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.