DISLOCARE, dislocări,s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; mișcare din loc, scoatere din întregul din care face parte. Dislocarea cărbunilor prin mijloace mecanice. ◊ Fig. Nu mai pricep această ciudată dislocare psihologică. CAMIL PETRESCU, T. I 353. ♦ (Despre oase, membre) Ieșire din încheieturi, scrîntire, luxație. S-a constatat o dislocare a piciorului drept. (În special despre trupe) Deplasare, mutare, strămutare din loc în loc. Dislocarea diviziilor blindate. ▭ Se propunea a se împărți 100 fiorini membrilor comitetului pentru dislocările lor. ODOBESCU, S. I 500. ♦ Modificare a poziției inițiale de depunere a unui strat geologic prin îndoire sau prin rupere.