diserta vi [At: FM (1847), 3¹/16 / V: (rar) des~^[1], dize~ / Pzi: ~tez / E: fr disserter, lat dissertare] 1 A vorbi despre un subiect dat. 2 A ține o disertație (3).

DISERTA, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A vorbi despre un subiect dat (în învățămînt), a ține o disertație.

DISERTA vb. I. tr. (Rar) A ține o disertație. [Var. dizerta vb. I. / < fr. disserter, cf. lat. dissertare].

DISERTA vb. tr. a ține o disertație. (< fr. disserter, lat. dissertare)

disertà v. a face o disertațiune.

deșărta v vz deșerta¹

deșerta¹ [At: PSALT. HUR. 39^v/12 / V: (reg) dășărta, dăș~, deșărta, deșerța, diș~ / Pzi: ~ert, (îrg) ~tez / E: deșert] 1 vt (C.i. recipiente, saci etc.) A lăsa gol prin scoaterea totală sau parțială a conținutului (de obicei prin răsturnare) Si: a goli. 2 vt (Pex; c.i. vehicule pentru transport) A da jos încărcătura Si: a descărca. 3 vt (Pop; îe) A ~ sacul (până la fund) A spune tot ce știi (noutăți, glume etc.). 4 vt (Înv; c.i. arme de foc) A face ca proiectilul armei să pornească spre țintă Si: a descărca. 5 vr (Înv) A se lepăda de... 6 vr (Pop) A mărturisi. 7 vt (Reg) A deretica. 8 vt (Îvr) A dărâma. 9 vt (C.i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient, a unui sac etc. 10 vt (C.i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A trece dintr-un recipient în altul. 11 vt (Pfm) A bea până la fund băutura dintr-un vas. 12-13 vtr (Înv; c.i. așezări omenești, locuințe etc.) A (se) pustii.

deșerța v vz deșerta

disert, ~ă a [At: LM / Pl: ~rți, ~e / E: lat disertus, fr disert] (Liv) Care vorbește cu ușurință și elegant.

dișerta v vz deșerta

dizerta v vz diserta

DEȘERTA, deșert, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un recipient care conține o materie lichidă sau solidă) A goli de conținut; (conținutul fiind o băutură, în special alcoolică) a goli dînd conținutul pe gît, a bea. Își turnă o ulcică din vinul acrișor ș-o deșertă pe nerăsuflate. SADOVEANU, Z. C. 45. Deșertă coșurile de grăunțe, trimițînd la moară doi saci plini. AGÎRBICEANU, S. P. 104. Acum te rog, iubită gazdă, să iei de la mine bărdaca asta și s-o deșerți în cinstea și pentru dragostea mea. CARAGIALE, P. 130. Urmînd sfatul dat, deșertă plosca. NEGRUZZI, S. I 245. (Refl. pas.) Paharele se umpleau și se deșertau, vîntul bătea peste farfuriile pline. HOGAȘ, DR. II 107. ◊ Expr. A deșerta sacul = a spune tot ce știi, noutăți, glume, lucruri hazlii. Deșertați-vă sacul cu vești și povești pînă ce mă-ntorc eu. SADOVEANU, M. C. 118. Dumitrescu auzise destul... cu toate că Popescu II nu deșertase sacul. PAS, Z. III 22. ◊ (Complementul indică conținutul scos din locul unde se află) Deșertă unul cîte unul pe prispă pachetele din brațul băiatului. C. PETRESCU, Î. II 170. Fără să piardă vreme, deșertă laptele în oalele de prins. SANDU-ALDEA, D. N. 224. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu, a nu mai fi locuit sau ocupat de nimeni. Localul se deșertase. M. I. CARAGIALE, C. 94. – Formă gramaticală: prez. conj. pers. 3 să deșarte.

DISERT, -Ă adj. Care vorbește cu ușurință și elegant. [< lat. disertus, fr. disert].

DIZERTA vb. I. v. diserta.

DISERT, -Ă adj. care vorbește cu ușurință și elegant. (< fr. disert, lat. disertus)

A DEȘERTA deșert tranz. pop. (recipiente, spații etc.) A lipsi de conținut prin consumare sau scoatere; a goli. ◊ ~ paharul a bea paharul până la fund. ~ sacul a spune tot. /Din deșert

A SE DEȘERTA mă deșert intranz. pop. 1) A deveni deșert; a se goli. 2) (despre ființe) A evacua fecalele sau urina din organism; a se goli. /Din deșert

deșertà v. a face deșert, a goli.

2) deșért și -éz, a -á v. tr. (d. deșert 1 saŭ lat. desertare. – Deșert, deșeartă și deșartă; să deșerte). Fac deșert, golesc, evacuez: a deșerta un butoĭ, o casă, o țară.

* disertéz v. tr. (lat. dis-sertare, d. dissérere, -sertum, a vorbi, a trata. V. aserțiune). Țin o disertațiune, tratez o chestiune științifică vorbind.

!diserta (a ~)/dizerta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. disertez/dizertez, 3 disertează/dizertează; conj. prez. 1 sg. să disertez/să dizertez, 3 să diserteze/să dizerteze

diserta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 disertează

diserta vb., ind. prez. 1 sg. disertez, 3 sg. și pl. disertează

!deșerta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deșert, 2 sg. deșerți, 3 deșartă/deșeartă; conj. prez. 1 sg. să deșert, 3 să deșerte; imper. 2 sg. afirm. deșartă/deșeartă

dizerta (a ~) v. diserta (a ~)

!deșerta (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deșartă; conj. prez. 3 să deșerte; ger. deșertând

deșerta vb., ind. prez. 1 sg. deșert, 3 sg. și pl. deșartă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșarte; ger. deșertând

deșartă (v. deșert și deșerta)

deșerta (ind. prez. 3 sg. și pl. deșartă, conj. deșarte)

DEȘERTA vb. v. descărca.

DEȘERTA vb. a descărca, a goli, (rar) a vida, (pop.) a zvînta, (înv. și reg.) a scurge, (prin vestul Munt.) a sicni. (A ~ roaba.)

A deșerta ≠ a umple

deșerta, deșertez v. t. (intl.) a aresta, a închide.