disecare sf [At: DDRF / V: (înv) des~ / Pl: ~cări / E: diseca] 1 Disecție (1). 2 (Glg) Fragmentare a unei suprafețe plane (câmpie, platou etc. prin procesul de formare a ravenelor sau printr-o rețea densă de văi. 3 (Fig) Analiză minuțioasă a unei opere literare, a unui fapt de limbă etc.

DISECARE, disecări, s. f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei; disecție. ♦ Analizarea amănunțită (a unei opere literare, artistice, a unui fenomen social etc.).

DISECARE s.f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Acțiunea de fragmentare a unei suprafețe plane (cîmpie, platou etc.) prin ravinare sau printr-o rețea densă de văi. ♦ (Fig.) Analiză minuțioasă. [< diseca].

DISECARE s. f. 1. acțiunea de a diseca. ◊ (geol.) acțiunea de fragmentare a unei suprafețe plane prin ravinare sau printr-o rețea densă de văi. 2. (fig.) analiză minuțioasă. (< diseca)

diseca vt [At: HELIADE, O. II, 411 / V: (înv) des~ / Pzi: disec, (înv) ~echez, ~eacă / E: fr disséquer, lat dissecare] 1 (C.i. cadavre, plante, părți ale unui organism) A tăia în mod sistematic în vederea studierii structurii în toate amănuntele. 2 (Fig) A analiza ceva atent, minuțios, pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute.

DISECA, disec, vb. I. Tranz. (Anat.) A separa în mod sistematic, prin tăiere, diferite părți ale unui organism animal sau vegetal, spre a le studia în toate amănuntele. ♦ Fig. A analiza în mod minuțios, a scoate în evidență însușiri sau aspecte ascunse, necunoscute. [Spectatorii] disecară pe interpreți amănunțit, sărind însă cu toții pe Nadina și pe Brumaru. REBREANU, R. I 266.

DISECA vb. I. tr. 1. A tăia, a împărți metodic părțile unui organism pentru a le studia structura sau vătămăturile cauzate de o boală. 2. (Fig.) A analiza minuțios, a cerceta atent. [P.i. disec, 3,6 -că. / < fr. disséquer, cf. lat. dissecare].

DISECA vb. tr. 1. a efectua o disecție. 2. (fig.) a analiza (ceva) minuțios, a cerceta atent. (< fr. disséquer, lat. dissecare)

A DISECA disec tranz. 1) (organisme animale sau vegetale) A supune unei disecții; a diviza prin tăiere în părți componente pentru a studia structura. 2) fig. A examina minuțios (pentru a descoperi proprietățile ascunse). /<fr. disséquer, lat. dissecare

disecà v. 1. a tăia un cadavru spre a-i studia organele; 2. fig. a cerceta cu luare aminte: a diseca o carte.

* diséc, a -á v. tr. (fr. dissequer, lat. dis-seco, -secáre, -sectum, taĭ, desfac tăind. – Disec, diseacă și disecă). Fac anatomia unuĭ animal, uneĭ plante. Fig. Cercetez atent: a diseca o carte.

disecare (disecție, analizare) s. f., g.-d. art. disecării; pl. disecări

disecare (disecție) s. f., g.-d. art. disecării; pl. disecări

disecare s. f., g.-d. art. disecării; pl. disecări

diseca (a ~) (a efectua o disecție; a analiza) vb., ind. prez. 1 sg. disec, 2 sg. diseci, 3 disecă; conj. prez. 1 sg. să disec, 3 să disece

diseca (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disecă

diseca vb., ind. prez. 1 sg. disec, 3 sg. și pl. disecă; conj. prez. 3 sg. și pl. disece

DISECARE s. v. disecție.

DISECARE s. (ANAT.) disecție. (~ unui cadavru.)

DISECA vb. (ANAT.) (rar) a spinteca. (A ~ un cadavru.)

DISECA vb. (ANAT.) (rar) a spinteca. (A ~ un cadavru.)