DISCRIMINARE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis.

discriminare sf [At: IORGOVICI, O. 4/3 / Pl: ~nări / E: fr discrimination, lat discriminatio, -onis] 1 Distincție făcută între două sau mai multe obiecte, idei etc. Si: (înv) discriminație. 2 Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale etc. 3 (Îs) ~ națională Persecutare a unor categorii de cetățeni pe motivul apartenenței lor la o anumită națiune. 4 (Îs) ~ pozitivă Acordare a unui tratament favorabil unui grup, categorii sociale etc. pentru a-l ajuta să devină egal cu celelalte.

DISCRIMINARE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distingere efectuată între mai multe elemente. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate. ♦ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis.

DISCRIMINARE, discriminări, s. f. Deosebire. Regimul democratic a suprimat toate discriminările naționale, rasiale și a acordat drepturi egale naționalităților conlocuitoare, creînd posibilități materiale pentru exercitarea acestor drepturi. REZ. HOT. 35.

DISCRIMINARE s.f. Separare, deosebire, discernere. ◊ Discriminare rasială = supunerea cetățenilor de o anumită rasă la tratamente deosebite, la persecuții; discriminație. [< discrimina].

DISCRIMINARE s. f. 1. separare, deosebire, distincție netă între mai multe elemente. 2. diferențiere restrictivă de drepturi pentru o parte a populației unei țări, pentru o organizație sau pentru unele țări față de altele. (< discrimina)

DISCRIMINA, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer.

discrimina vt [At: LM / Pzi: ~nez / E: fr discriminer, it discriminare, lat discriminare] (Rar) 1 A separa 2 A face distincție. 3 A duce o politică prin care o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente de natură rasială, etnică, sexuală etc.

DISCRIMINA, discriminez, vb. I. Tranz. (Rar) A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer.

DISCRIMINA vb. I. tr. A separa, a face deosebire, a distinge. [< lat. discriminare, cf. it. discriminare, fr. discriminer].

DISCRIMINA vb. tr. a face o discriminare. (< fr. discriminer, lat., it. discriminare)

A DISCRIMINA ~ez tranz. (persoane) A lipsi de egalitate în drepturi; a limita în drepturi (în comparație cu ceilalți cetățeni). /<lat., it. discrimare, fr. discriminer

discriminare s. f., g.-d. art. discriminării; pl. discriminări

discriminare s. f., g.-d. art. discriminării; pl. discriminări

discriminare s. f., g.-d. art. discriminării; pl. discriminări

discrimina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. discriminez, 3 discriminează; conj. prez. 1 sg. să discriminez, 3 să discrimineze

discrimina (a ~) vb., ind. prez. 3 discriminează

discrimina vb., ind. prez. 1 sg. discriminez, 3 sg. și pl. discriminează

DISCRIMINARE s. 1. v. deosebire. 2. discriminare rasială v. segregație rasială.

DISCRIMINARE s. deosebire, diferență, diferențiere, distincție, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~...)

DISCRIMINA vb. v. deosebi.

DISCRIMINA vb. a deosebi, a desluși, a diferenția, a discerne, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință nuanțele.)