7 intrări

50 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dis1 sn [At: LEXIC REG. 69 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Obiect de podoabă.

dis-2 [At: DN3 / V: di-, diz- / E: lat dis] Element de compunere cu semnificația 1 „Separat” 2 „Contrar”.

dis-3 [At: DN3 / V: diz- / E: fr dys-] Element prim de compunere cu semnificația 1 „Dificil” 2 „Greu” 3 „Anormal”.

DIS1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „separat”, „contrar”. [Var. di-, diz-. / < lat. dis].

DIS2- Element prim de compunere savantă cu sensul de „dificil”, „greu”, „anormal”. [Var. diz-. / < fr. dys-, gr. dys].

DIS1-/DI-/DIZ- pref. „separare”, „absență”. (< fr. dis-, cf. lat. dis)

DIS2-/DIZ- elem. „dificil, greu, anormal”. (< fr. dys-, cf. gr. dys, rău)

dis adv. numai în expresiunea dis-de-dimineață, foarte de vreme. [Vechiu-rom. dâns-de-diminață (încă la Bălcescu): v. dâns].

3) dis- (vgr. dys-), prefix care înseamnă „răŭ” ca’n dispepsie, disenterie, dușman. V. eŭ- 2.

2) dis- (lat. dis-), pref. care, în cuv. moderne, arată acelașĭ lucra ca și de-, des-, dez-, în cele vechĭ: dis-calific, dis-junctiv.

DES-DE-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DE-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DE-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. [Var.: (pop.) des-de-dimineáță, des-dimineáță adv.] – Dis- + de4 + dimineață.

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. [Var.: (pop.) des-de-dimineáță, des-dimineáță adv.] – Dis- + de4 + dimineață.

des-de-dimineață av vz dis-de-dimineață

des-dimineață av vz dis-de-dimineață

dis-de-dimineáță av [At: / V: din-zi-de-~, dins-de-~, dâns-~-, demân~, dis-dimineáță, (pop) diz-demineáță, (înv) dân-zi-de-~, diz-~, dizi-~-~, (pop) des-~-~, desdimineáță, des-demineáță, desníță, (înv) dez-dimeneáță, dez-demineáță / S și: dis de dimineață, disdedimineață / E: dis + de + dimineață] Foarte de dimineață Si: în zorii zilei, (rar) dis-de-diminecioară.

dis-de-diminecioáră av [At: PĂUN-PINCIO, P. 104 / V: des-de-diminici~ / E: dis- + de diminecioară] (Rar) Dis-de-dimineață.

dis-dimineáță av vz dis-de-dimineață

DES1- (Înaintea vocalelor și consoanelor sonore, în forma dez-) Element de compunere cu sens privativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe. [Var.: dez-, dis-] – Lat. dis-, fr. des-.

DES1- pref. (Înaintea vocalelor și a consoanelor sonore, în forma dez-). Element de compunere cu sens privativ, care servește la formarea unor verbe ca: dezaproba, dezlipi, desface etc., a unor adjective ca: desfrînat, dezumflat etc. și a unor substantive ca: dezrobire, dezgropare etc. – Variantă: dez- pref.

DES-DE-DIMINICIOÁRĂ adv. v. dis-de-diminecioară.

DESDIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DESDIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. (Și în forma des-de-dimineață) Foarte de dimineață, în zorii zilei. Apoi, hai des-de-dimineață acasă, că am lucru cu caii. RETEGANUL, P. III 28. Să ne odihnim puțin... și mîine dis-de-dimineață să fim gata. ISPIRESCU, L. 6. Încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon des-de-dimineață. CREANGĂ, P. 305. – Variante: des-de-dimineáță, desdimineáță (CREANGĂ, P. 228) adv.

DIS-DE-DIMINECIOÁRĂ adv. (Și în forma des-de-diminicioară) Dis-de-dimineață. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, V. 104. – Variantă: des-de-diminicioáră adv.

DES- /DE- /DEZ- pref. „desfacere”, „negație”, „intrare, pătrundere”. (< fr. dés-, dé-, cf. lat. dis)

DI3(A)- pref. „separare”; „prin, de-a lungul”; „peste”; „contra”; „poziție de mijloc”. (< fr. di/a/-, cf. gr. dia, prin, peste)

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. /dis- + de + dimineață

1) des- și (est) dis- (lat. dis-), pref. privativ în cuv. vechĭ: dez-brac, des-ham, des-prind, dez-vîrtesc. Dis- se întrebuințează și în cuv. noŭă literare, ca: dis-pun, dis-par. V. de- și dez-.

dez- prefix privativ ca și des, dar uzitat înainte de b, d, l, m, n, r și v: dez-bin, dez-doĭesc, dez-leg, dez-morțesc, dez-nod, dez-robesc, dez-văț. În cuv. moderne ca dezaprob, dezinfectez, care încep cu vocală, poate fi considerat ca venind d. fr. dés-. V. dis-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!dis-de-dimineață (dimineața foarte devreme) loc. adv.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

des-Pref. care intră în compunerea a numeroase cuvinte de orice proveniență (lat. desface; sl. despăgubi; fr. descentraliza; etc.) pentru a indica o acțiune contrarie celei indicate de cuvîntul primitiv. Lat. dĭs-, cf. it. dis-, fr. dés-, sp. des-. Pref. verbal, încă activ. Nu se menționează în continuare decît cuvintele la care este de presupus că respectiva compunere cu dis- este anterioară rom.; în celelalte cazuri, cf. cuvîntul de bază. Modern se scrie dez- înainte de b, d, l, m, n, r, v. Utilitatea acestei inovații pare discutabilă, iar diferența de pronunțare a pref., de ex., în descompunere și în desbate, este de nesesizat pentru majoritatea vorbitorilor rom. Este evident, pe de altă parte, că timbrul Z nu este propriu cons. în discuție, ci introdus de cea următoare, și că grafii ca dezlipi sau dezvoltat nu sînt transcrieri mai fidele decît deslipi sau desvoltat.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIS- (DIZ-) „dificil, anormal, greu, defectuos; tulburare, dificultate, greutate”. ◊ gr. dys „rău, greu, neplăcut” > fr. dys-, germ. id., engl. id., it. dis- > rom. dis- și diz-.~acuzie (v. -acuzie), s. f., dificultate a auzului; ~afie (v. -afie), s. f., tulburare a simțului tactil; ~artrie (v. -artrie), s. f., tulburare de vorbire manifestată prin imposibilitatea exprimării corecte a cuvintelor; ~artroză (v. -artroză), s. f., stare de mobilitate anormală a unei articulații; ~bazie (v. -bazie), s. f., tulburare a actului motor al mersului; ~bulie (v. -bulie), s. f., simptom psihic caracterizat prin lipsă de voință; ~calculie (v. -calculie), s. f., tulburare manifestată în învățarea calculului; ~centric (v. -centric), adj., deplasat de la centru; ~chezie (v. -chezie), s. f., defecație dificilă; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismelor de reglare a activității motorii a organelor contractile; sin. paralizie incompletă; ~ciclie (v. -ciclie), s. f., nume generic pentru tulburările circulatorii; ~colie (v. -colie1), s. f., tulburare în metabolismul pigmenților biliari; ~condroplazie (v. condro-, v. -plazie), s. f., tulburare a procesului de osificare a cartilajelor; ~corie (v. -corie1), s. f., deformare a pupilei; ~crazie (v. -crazie), s. f., tulburare în compoziția și în reacțiile diferitelor umori și țesuturi ale organismului; ~crinie (v. -crinie), s. f., tulburare în funcționarea glandelor endocrine; ~cromatic (v. -cromatic), adj., 1. Care are o culoare anormală. 2. Care produce alterarea culorilor; ~cromatopsie (v. cromat/o-, v. -opsie), s. f., imposibilitatea de a distinge culorile; ~cromazie (v. -cromazie), s. f., discromie cutanată; ~cromie (v. -cromie), s. f., tulburare în pigmentarea normală a pielii; ~cronometrie (v. crono-, v. -metrie1), s. f., tulburare de coordonare cinetică, proprie sindromului cerebelos; ~diadocochinezie (~diadocokinezie) (v. diadoco-, v. -chinezie), s. f., dificultate de a executa sincron și cu repeziciune mișcări de succesiune ritmică; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., dificultate în deglutiția lichidelor; ~embriogenezie (v. embrio-, v. -genezie), s. f., perturbare morfologică sau metabolică prenatală, cu substrat genetic sau nutrițional; ~embrioplazie (v. embrio-, v. -plazie), s. f., malformație de origine embrionară a unui organ; ~enterie (dizenterie) (v. -enterie), s. f., boală infectocontagioasă, caracterizată prin dureri, ulcerații ale intestinelor și prin diaree cu sînge; ~ergie (v. -ergie), s. f., stare patologică a sugarului, caracterizată prin scăderea toleranței digestive și prin diminuarea rezistenței față de infecții; ~estezie (v. -estezie), s. f., perturbare a percepției senzațiilor; ~fagie (v. -fagie), s. f., dificultate la înghițirea alimentelor; ~fazie (v. -fazie), s. f., tulburare a vorbirii; sin. afazie; ~femie (v. -femie), s. f., tulburare a pronunțării cuvintelor; ~fonie (v. -fonie1), s. f., tulburare temporară sau permanentă a timbrului și a intensității vocii; sin. răgușeală; ~fonografie (v. fono-1, v, -grafie), s. f., tulburare a limbajului scris; ~forie (v. -forie), s. f., tulburare a dispoziției afective, caracterizată prin insatisfacție, prin tristețe penibilă și prin iritabilitate; ~frazie (v. -frazie), s. f., schizofazie*; ~genezie (v. -genezie), s. f., tulburare în reproducere sau în dezvoltare; ~genic (v. -genic), adj., care este pe cale de degenerare; ~geuzie (v. -geuzie), s. f., tulburare a simțului gustativ; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., tulburare a funcțiilor de cunoaștere; ~grafie (v. -grafie), s. f., tulburare patologică a scrisului; ~hernie (v. -hernie), s. f., tulburare sau alterație sanguină; ~lalie (v. -lalie), s. f., tulburare a pronunțării cuvintelor; ~lexie (v. -lexie), s. f., tulburare nervoasă, constînd în dificultatea de a citi și de a înțelege un text; ~logie (v. -logie1), s. f., tulburare de conținut și de formă a vorbirii, datorită unor modificări psihopatologice; ~megalopsie (v. megal/o-, v. -opsie), s. f., iluzie vizuală care constă în impresia că obiectele sînt alungite sau lățite în jurul propriului ax; ~melie (v. -melie), s. f., dezvoltare anormală a membrelor; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., tulburare a fluxului menstrual însoțită de dureri; ~metrie (v. -metrie1), s. f., imposibilitate de a dimensiona și de a ghida precis mișcările; ~mimie (v. -mimie), s. f., tulburare a capacității de exprimare prin gesturi inimice; ~mnezie (v. -mnezie), s. f., perturbare a memoriei; ~morfie (v. -morfie), s. f., diformitate congenitală sau cîștigată; ~morfofobie (v. morfo-, v. -fobie), s. f., tulburare de ordin psihic constînd în ideea obsesivă de a avea un defect fizic inestetic, de obicei al feței; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., proces care duce la apariția formelor și structurilor anormale ale materiei vii; ~morfogenie (v. morfo-, v. -genic), adj., (despre un factor) care provoacă anomalii morfologice; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază malformațiile la plante și animale; ~odie (v. -odie1), s. f., miros fetid produs de unele secreții; ~odont (v. -odont), adj., (despre țîțîna cochiliei) cu dinți reduși sau regresați pînă la dispariție; ~ontogeneză (v. onto-, v. -geneză), s. f., tulburare a dezvoltării embrionare normale; ~opie (v. -opie), s. f., slăbirea acuității vizuale; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare a vederii; ~orexie (v. -orexie), s. f., perturbare a poftei de mîncare; ~organoplazie (v. organo-, v. -plazie), s. f., tulburare patologică în dezvoltarea totală a complexului morfofuncțional caracteristic unui organ; ~ortografie (v. orto-, v. -grafie), s. f., tulburare a însușirii ortografiei; ~osmie (v. -osmie1), s. f., perturbare a simțului olfactiv; ~ostoză (v. -ostoză), s. f., osificare defectuoasă a cartilajelor fetale; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., dureri violente în timpul actului sexual la femeie; sin. algopareunie; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., tulburare a procesului de digestie; ~plastie (v. -plastie), s. f., înfățișare defectuoasă, congenitală sau dobîndită, a unui organ anatomic extern; ~plazie (v. -plazie), s. f., anomalie în dezvoltarea țesuturilor, organelor sau regiunilor anatomice; ~pnee (v. -pnee), s. f., tulburare respiratorie de origine cardiacă sau nervoasă; ~pragie (v. -pragie), s. f., manifestare dureroasă a unei funcții anatomice; ~praxie (v. -praxie), s. f., incapacitate de a executa mișcări coordonate, ca urmare a unor leziuni ale creierului; sin. apraxie; ~rafie (v. -rafie), s. f., lipsa sudurii anatomice; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., ansamblul modificărilor anormale ale ritmului electroencefalogramei; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., moarte dificilă, cu comă grea și dureri prelungite; ~termie (v. -termie), s. f., tulburare a termoreglării organismului uman; ~timie (v. -timie), s. f., modificare în sens depresiv a tonusului afectiv; ~tocie (~tochie, ~tokie) (v. -tochie), s. f., naștere dificilă; ~tonie (v. -tonie), s. f., 1. Dereglare a tonusului funcțional al sistemului nervos vegetativ. 2. Tulburare în reglarea inervației tonice a musculaturii netede sau striate; ~topie (v. -topie), s. f., anomalie în situarea unui organ anatomic; ~trofic (v. -trofic), adj., 1. (Despre lacuri) Sărac în materii nutritive. 2. Cu organe omoloage, inegal dezvoltate; ~trofie (v. -trofie), s. f., stare patologică a nutriției țesuturilor sau a organelor; ~urie (v. -urie), s. f., greutate la urinare.

DIS-DE-DIMINEAȚĂ adv. foarte devreme. v. dis. (Dicționar universal al limbei române, ed. 8., de Lazăr Șăineanu)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Dis(Pater), denumire purtată în mitologia romană de o zeitate subpămînteană, identificată mai tîrziu cu Pluto.

Intrare: Dis
nume propriu (I3)
  • Dis
Intrare: dis (pref. - rău)
dis2 (pref. - rău)
prefix (I7-P)
  • dis
Intrare: dis (pref. - separat)
dis1 (pref. - separat)
prefix (I7-P)
  • dis
prefix (I7-P)
  • di
Intrare: dis (subst.)
dis (subst.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dis
  • disul
plural
  • disuri
  • disurile
genitiv-dativ singular
  • dis
  • disului
plural
  • disuri
  • disurilor
vocativ singular
plural
Intrare: des (pref.)
prefix (I7-P)
  • des
dez
prefix (I7-P)
  • dez
dis1 (pref. - separat)
prefix (I7-P)
  • dis
Intrare: dis-de-dimineață
dis-de-dimineață adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • dis-de-dimineață
des-de-dimineață adverb
compus
  • des-de-dimineață
des-dimineață adverb
compus
  • des-dimineață
desdimineață adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DLRM
  • desdimineață
dis-dimineață adverb
compus
  • dis-dimineață
Intrare: dis-de-diminecioară
dis-de-diminecioară adverb
compus
  • dis-de-diminecioa
des-de-diminicioară adverb
compus
  • des-de-diminicioa
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

desprefix

  • 1. Element de compunere cu sens privativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe. DEX '98 DLRLC
  • comentariu Înaintea vocalelor și consoanelor sonore se folosește forma dez-. DEX '98 DLRLC
etimologie:

dis-de-dimineațăadverb

  • 1. Foarte de dimineață; în zorii zilei. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Apoi, hai des-de-dimineață acasă, că am lucru cu caii. RETEGANUL, P. III 28. DLRLC
    • format_quote Să ne odihnim puțin... și mîine dis-de-dimineață să fim gata. ISPIRESCU, L. 6. DLRLC
    • format_quote Încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon des-de-dimineață. CREANGĂ, P. 305. DLRLC
etimologie:
  • Dis- + de + dimineață DEX '09 DEX '98 NODEX

dis-de-diminecioarăadverb

  • 1. Dis-de-dimineață. DLRLC
    • format_quote Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, V. 104. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.