opțiuni
  • info

2 intrări

14 definiții

din care

Explicative DEX

DIRECȚIONARE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.

DIRECȚIONARE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.

direcționare sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 110, 33/2 / Pl: ~nări / E: direcționa] Conducere și orientare a unei activități Si: directivare. modificată

direcționare s. f. Stabilirea unei direcții, a unei orientări ◊ „În direcționarea repertoriului.” R.l. 5 X 67 p. 2 (din direcționa)

DIRECȚIONA, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner.

DIRECȚIONA, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner.

direcționa vt [At: BUL. FIL. 177/ P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr directionner] 1 A orienta într-un anumit sens. 2 A conduce o activitate Si: (rar) a directiva.

DIRECȚIONA vb. I. tr. A imprima o anumită direcție; a orienta. [Pron. -ți-o-. / < direcție + -ona].

DIRECȚIONA vb. tr. a imprima o anumită direcție; a orienta într-un anumit sens. (< fr. directionner)

direcționa vb. I 1974 A orienta v. cola (din direcție + -ona; cf. fr. directionner; DN3, DEX-S)

A DIRECȚIONA ~ez tranz. 1) (obiecte) A face să ia o anumită direcție. 2) fig. (persoane, colective) A face să găsească soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare); a orienta. /<fr. directionner

Ortografice DOOM

direcționare s. f., g.-d. art. direcționării; pl. direcționări

direcționa (a ~) (desp. -ți-o-) vb., ind. prez. 1 sg. direcționez, 3 direcționează; conj. prez. 1 sg. să direcționez, 3 să direcționeze

*direcționa (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționează

direcționa vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. direcționez, 3 sg. și pl. direcționează

Sinonime

DIRECȚIONA vb. v. dirija.

Intrare: direcționare
direcționare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • direcționare
  • direcționarea
plural
  • direcționări
  • direcționările
genitiv-dativ singular
  • direcționări
  • direcționării
plural
  • direcționări
  • direcționărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: direcționa
  • silabație: -ți-o-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • direcționa
  • direcționare
  • direcționat
  • direcționatu‑
  • direcționând
  • direcționându‑
 singular plural
  • direcționează
  • direcționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • direcționez
 (să)
  • direcționez
  • direcționam
  • direcționai
  • direcționasem
a II-a (tu)
  • direcționezi
 (să)
  • direcționezi
  • direcționai
  • direcționași
  • direcționaseși
a III-a (el, ea)
  • direcționează
 (să)
  • direcționeze
  • direcționa
  • direcționă
  • direcționase
plural I (noi)
  • direcționăm
 (să)
  • direcționăm
  • direcționam
  • direcționarăm
  • direcționaserăm
  • direcționasem
a II-a (voi)
  • direcționați
 (să)
  • direcționați
  • direcționați
  • direcționarăți
  • direcționaserăți
  • direcționaseți
a III-a (ei, ele)
  • direcționează
 (să)
  • direcționeze
  • direcționau
  • direcționară
  • direcționaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

direcționare, direcționărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a direcționa. DEX '09 DEX '98 DCR2
    • format_quote În direcționarea repertoriului. R.l. 5 X 67 p. 2. DCR2
etimologie:
  • vezi direcționa DEX '98 DEX '09

direcționa, direcționezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.