2 intrări
29 de definiții

Explicative DEX

DANTURĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DINȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.

DINȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.

dantură sf [At: POLIZU / V: (înv) den~, (îvr) dintură / Pl: ~ri / E: fr denture] 1 Totalitate a dinților unei persoane. 2 (Pex) Fel în care sunt înșirați și alcătuiți dinții Si: dentiție. 3 (Șîs) ~ falsă Proteză dentară. 4 (Pan) Ansamblu format din dinții unor organe de mașini.

dentură sf vz dantură

dintură sf vz dantură

dințură sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: dinte + -ură] Planta erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra).

dunțură sf vz dințură

* DANTURĂ 👉 DENTURĂ.

* DENTURĂ, * DANTURĂ (pl. -uri) sf. 🫀 Șirul, cununa dinților, felul cum sînt înșirați sau alcătuiți dinții (🖼 1783) [fr.].

DINȚURĂ – INȚURĂ 1.

DANTURĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt înșirați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DANTURĂ s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sînt înșirați și alcătuiți dinții. Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22. Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. id. Î. I 10. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. Își puse dantura.

DANTURĂ s.f. 1. Totalitatea dinților unui om; (p. ext.) felul în care sunt așezați dinții. 2. Ansamblu format de dinții unor organe de mașini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].

DENTURĂ s.f. v. dantură (2)[în DN].

DANTURĂ s. f. 1. totalitatea dinților unui om. ◊ dentiție (3). 2. ansamblu al dinților unor organe de mașini sau de utilaje. (< fr. denture)

DANTURĂ f. 1) Totalitate a dinților (din gură); dentiție. ◊ ~ falsă proteză dentară. 2) Fel în care sunt aranjați dinții pe maxilar; dentiție. 3) tehn. Ansamblul dinților unei roți. [G.-D. danturii] /<fr. denture

dentură f. șirul sau cununa dinților.

dințură f. sau iarba dintelui, plantă al cării caliciu are dinți ascuțiți (Odontoides rubra).

*dentúră f. pl. ĭ (fr. denture; it. dentatura). Totalitatea dinților, șiru lor în gură. Dentură artificială, făcută de dentist.

dințúră V. ghințură.

ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.

Ortografice DOOM

dantură s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi

ghințură s. f., g.-d. art. ghințurei; pl. ghințure

dantură s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi

dantură s. f., g.-d. art. danturii; pl. danturi

dințură s. f., pl. dințuri

Sinonime

DANTURĂ s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)

DANTURĂ s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)

Intrare: dantură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dantură
  • dantura
plural
  • danturi
  • danturile
genitiv-dativ singular
  • danturi
  • danturii
plural
  • danturi
  • danturilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dentură
  • dentura
plural
  • denturi
  • denturile
genitiv-dativ singular
  • denturi
  • denturii
plural
  • denturi
  • denturilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dintură
  • dintura
plural
  • dinturi
  • dinturile
genitiv-dativ singular
  • dinturi
  • dinturii
plural
  • dinturi
  • dinturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: dințură
dințură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dințură
  • dințura
plural
  • dințuri
  • dințurile
genitiv-dativ singular
  • dințuri
  • dințurii
plural
  • dințuri
  • dințurilor
vocativ singular —
plural —
dunțură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dantură, danturisubstantiv feminin

  • 1. Totalitatea dinților unei persoane. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. C. PETRESCU. Î. I 10. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții. DEX '09 DLRLC DN
      sinonime: dentiție
      • format_quote Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22. DLRLC
    • 1.2. Dantură (falsă) = proteză dentară. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Își puse dantura. DLRLC
  • 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

dințură, dințurisubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • Dinte + -ură. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.