16 definiții pentru dintâi dentăi

dintấi [At: TDRG / V: (reg) den~ ai / E: de- + întâi] (De obicei precedat de „cel”) 1 ai Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. 2 av În primul moment. 3 ai Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți.

DINTẤI num. (De obicei precedat de „cel”) Primul dintr-o serie de obiecte, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. ♦ (Adjectival) Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [Var.: (reg.) dentắi num.] – De4 + întâi.

DINTÂI adj. invar. (De obicei precedat de „cel”) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. 2. Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [Var.: (reg.) dentăi adj. invar.] – De + întâi.

dintấi (înv., pop.) num.

DINTÂI adj. invar. v. prim.

DINTÂI2 adv. În primul moment; la început de toate; mai întâi. /de + întâi

DINTÂI1 adj. invar. 1) Care este primul (dintr-o serie de lucruri, de ființe etc. de același fel). 2) Care este primul (ca valoare, ca importanță etc.). /de + întâi

DENTẮI adj. invar. v. dintâi.

DENTẮI adj. invar. v. dintîi.

DINTÎ́I adj. invar. (De obicei precedat de art. adj. «cel»; atestat și în forma regională dintăi) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. Întîmplarea de azi, adăogă el, e cea dintăi cumpănă din viața mea. SADOVEANU, O. VII 20. Tino a fost mirele meu dintîi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 90. Civilizația de azi își are începutul mai înainte de cel dintîi rege egiptean. IBRĂILEANU, SP. CR. 4. ◊ (Succesiunea de lucruri, ființe etc. este posibilă, nu obligatorie) M-am speriat și am dat fuga la cel dintîi medic. C. PETRESCU, C. V. 205. ♦ (Adverbial) La început, în primul moment, întîi. Paginile care urmează am vrut, dintîi, să fie o simplă înșirare de note cronologice. CAMIL PETRESCU, T. III 487. Nevasta lui s-a deprins cu dînsul, de nu-i mai era acum așa urît ca dintăi. CREANGĂ, P. 86. 2. Primul (ca importanță) dintre mai mulți. Fiul meu nu știe nici măcar cea dintîi taină filozofească. SADOVEANU, D. P. 16. Am dat cel dintîi loc poeziei. MACEDONSKI, O. IV 26. ♦ Primul (în ce privește aptitudinile, purtarea, rangul). Băiatul nostru e printre cei dintîi. SADOVEANU, N. F. 171. – Variante: (regional) dentăi (CREANGĂ, P. 26), dintăi adj. invar.

dentắi (= dintâi) num.

dintâiu a. 1. întâiu: locul dintâiu; 2. în special după cel: cel dintâiu om. ║ adv. întâia oară, la început. [Contras din de întâiu].

dintî́ĭ (vest) și dintắĭ (est), contras din de întîĭ, de întăĭ. V. întîĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DINTÎ́I adj. invar. întîi, prim. (Lucrul ~ pe care vrem să-l discutăm.)

Intrare: dintâi
Surse flexiune: DOR
dentăi