DIHONIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în dușmănie. – Din ngr. dihónia.

dihonie sf [At: CANTEMIR, I. I. II, 163 / Pl: ~ii / E: ngr διχόνια] 1 (Pfm) Neînțelegere care degenerează în vrajbă Si: discordie, zânzanie. 2 (Reg; îe) A băga-n ~ii A băga zânzanie.

DIHONIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în vrajbă. – Din ngr. dihónia.

DIHONIE, dihonii, s. f. (Mold., Munt.) Neînțelegere care degenerează în vrajbă; ceartă, zîzanie. Va potoli dihoniile și zavistiile, statornicind pace pentru un veac viitor. SADOVEANU, O. VII 63. A! e dihonie mare pentru case. M. I. CARAGIALE, C. 100. Ca să se mîntuie toată dihonia, cărăbăniți-vă de la mine și mă lăsați în pace! CREANGĂ, A. 114.

DIHONIE ~i f. pop. Neînțelegere violentă între persoane; dezbinare; discordie. [Art. dihonia; G.-D. dihoniei; Sil. -ni-e] /<ngr. dihónia

dihonie f. neînțelegere, vrajbă: ca să se mântue toată dihonia Cr. [Gr. mod.].

dihónie f. (ngr. dihónia, vgr. dihónoia. V. metanie, pronie). Rar azĭ. Discordie.

dihonie (vrajbă) (pop., fam.) (desp. -ni-e) s. f., art. dihonia (desp. -ni-a), g.-d. art. dihoniei; pl. dihonii, art. dihoniile (desp. -ni-i-)

dihonie (vrajbă) (reg.) (-ni-e) s. f., art. dihonia (-ni-a), g.-d. art. dihoniei; pl. dihonii, art. dihoniile (-ni-i-)

dihonie s. f. (sil. -ni-e), art. dihonia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihoniei; pl. dihonii, art. dihoniile (sil. -ni-i-)

dihonie (dihonii), s. f. – Neînțelegere, ceartă. Ngr. διχόνια (Tiktin; Gáldi 172; Roesler 566).

DIHONIE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, dușmănie, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

dihonie s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. DUȘMĂNIE. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

DIHONIE s. f. (Mold.) Vrajbă, discordie. Focul gîlcevei și a dihonii<i> a se ațîța începu. CANTEMIR, IST. Etimologie: ngr. dihónia. Cf. c a l a b a l î c, h ă b r u ș a g, î n v ă l u ș a g, p o t c ă, prigoană, vălășag, zarvă, zavistie, zăhăială.

dihónie, dihonii, s.f. Neînțelegere, vrajbă. – Din ngr. dihónia (DEX, MDA).

dihonie, dihonii, s.f. – Neînțelegere, vrajbă. – Din ngr. dihónia (Tiktin, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) < vgr. dihónoia (Scriban).