2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția.

DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția.

diferențiere sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 66/28 / V: (înv) ~iare, (îvr) ~rințare / P: ~ți-e~ / Pl: ~ri / E: diferenția] 1 Stabilire a diferențelor1 (5), a deosebirilor între două sau mai multe obiecte, ființe Si: deosebire, separare. 2 Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. 3 Apariție de funcții sau caractere noi în cursul evoluției. 4 (Mat) Operație prin care se obține diferențiala (11) unei funcții.

DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. 1. Faptul de a crea sau de a stabili o diferență (între două ori mai multe lucruri, persoane, fenomene etc.); deosebire, separare. Izbucnirea și ascuțirea crizei economice mondiale din 1929, care s-a împletit cu criza agrară, a agravat situația țărănimii, a dat o intensitate mai mare procesului de sărăcire și de diferențiere de clasă la țară și a sporit nemulțumirile adînci ale țărănimii împotriva apăsării fiscale și cămătărești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 183. După 1867 diferențierea țăranilor se accentuează. IST. R.P.R. 436. Cu cît starea de diferențiere a dialectelor e mai avansată, cu atît e mai vizibil că ele au fond principal propriu și structură gramaticală proprie. GRAUR, F. L. 85. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. – Pronunțat: -ți-e-.

DIFERENȚIÉRE s.f. 1. Faptul de a crea o diferență; deosebire; separare. ♦ Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. ♦ (Fon.) Modificare a unui sunet față de altul neaccentuat. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. [< diferenția].

DIFERENȚIÉRE s. f. 1. acțiunea de a diferenția. 2. proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. ◊ (fon.) modificare sau dispariție a unui sunet într-un cuvânt sub influența unui alt sunet, identic sau asemănător, din același cuvânt. (< diferenția)

DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier.

diferențiá [At: CONV. LIT. III, 152 / V: (îvr) ~rințá / P: ~ți-a / Pzi: ~iéz / E: fr différencier] 1 vt (C.i. două sau mai multe noțiuni, ființe, obiecte etc.) A delimita caracterele specifice spre a stabili deosebirile, a marca, a face să apară diferențele Si: a deosebi, (îvr) a osebi. 2 vr A se distinge dintr-un ansamblu prin particularități, trăsături caracteristice. 3 vr A se caracteriza prin anumite diferențe în raport cu... 4 vr A nu mai fi la fel cu... 5 (Mat) A calcula o diferențială (11) sau o derivată.

DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea dintre două sau mai multe ființe sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier.

DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Refl. A ieși din omogenitate; a se deosebi, a se distinge. ♦ Tranz. A stabili deosebirea între două sau mai multe lucruri, a delimita caracterele specifice, a distinge elementele componente ale unui lucru. 2. Intranz. (Mat.; în opoziție cu integra) A calcula o diferențială sau o derivată. – Pronunțat: -ți-a.

DIFERENȚIÁ2 vb. I. tr. A calcula o diferență sau o derivată. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différentier].

DIFERENȚIÁ1 vb. I. tr., refl. A (se) deosebi; a se stabili sau a face să se stabilească deosebiri. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différencier].

DIFERENȚÍA vb. I. tr., refl. a (se) deosebi, a (se) distinge între două sau mai multe ființe ori lucruri. II. (mat.) a calcula o diferențială. (< fr. différencier)

A DIFERENȚIÁ ~éz tranz. 1) (ființe, lucruri) A delimita, stabilind diferența. 2) mat. (funcții) A stabili prin calcul diferențial. [Sil. -ți-a] /<fr. différencier

A SE DIFERENȚIÁ mă ~éz intranz. (despre persoane) A se impune prin trăsături distincte; a se manifesta în mod deosebit; a se reliefa; a diferi; a se deosebi. [Sil. -ți-a] /<fr. différencier

diferențià v. a. stabili o diferență între două obiecte, a distinge.

* diferențiéz v. tr. (d. lat. differentia, diferență; fr. différencier). Stabilesc o diferență, deosebesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

diferențiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențiérii; pl. diferențiéri

diferențiére s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. diferențiérii; pl. diferențiéri

diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)

diferențiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. diferențiéz, 3 sg. și pl. diferențiáză, 1 pl. diferențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. diferențiéze; ger. diferențiínd (sil. -ți-ind)

arată toate definițiile

Intrare: diferențiere
diferențiere substantiv feminin
  • silabație: -ți-e-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diferențiere
  • diferențierea
plural
  • diferențieri
  • diferențierile
genitiv-dativ singular
  • diferențieri
  • diferențierii
plural
  • diferențieri
  • diferențierilor
vocativ singular
plural
Intrare: diferenția
  • silabație: -ți-a info
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • diferenția
  • diferențiere
  • diferențiat
  • diferențiatu‑
  • diferențiind
  • diferențiindu‑
singular plural
  • diferenția
  • diferențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • diferențiez
(să)
  • diferențiez
  • diferențiam
  • diferențiai
  • diferențiasem
a II-a (tu)
  • diferențiezi
(să)
  • diferențiezi
  • diferențiai
  • diferențiași
  • diferențiaseși
a III-a (el, ea)
  • diferenția
(să)
  • diferențieze
  • diferenția
  • diferenție
  • diferențiase
plural I (noi)
  • diferențiem
(să)
  • diferențiem
  • diferențiam
  • diferențiarăm
  • diferențiaserăm
  • diferențiasem
a II-a (voi)
  • diferențiați
(să)
  • diferențiați
  • diferențiați
  • diferențiarăți
  • diferențiaserăți
  • diferențiaseți
a III-a (ei, ele)
  • diferenția
(să)
  • diferențieze
  • diferențiau
  • diferenția
  • diferențiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

diferențiere

  • 1. Faptul de a (se) diferenția.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: deosebire separare attach_file 3 exemple
    exemple
    • Izbucnirea și ascuțirea crizei economice mondiale din 1929, care s-a împletit cu criza agrară, a agravat situația țărănimii, a dat o intensitate mai mare procesului de sărăcire și de diferențiere de clasă la țară și a sporit nemulțumirile adînci ale țărănimii împotriva apăsării fiscale și cămătărești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 183.
      surse: DLRLC
    • După 1867 diferențierea țăranilor se accentuează. IST. R.P.R. 436.
      surse: DLRLC
    • Cu cît starea de diferențiere a dialectelor e mai avansată, cu atît e mai vizibil că ele au fond principal propriu și structură gramaticală proprie. GRAUR, F. L. 85.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor.
      surse: DN
    • 1.2. fonetică; fonologie Modificare a unui sunet față de altul neaccentuat.
      surse: DN
  • 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții.
    surse: DLRLC DN

etimologie:

  • vezi diferenția
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

diferenția

etimologie: