DIFERENȚIERE, diferențieri, s. f. 1. Faptul de a crea sau de a stabili o diferență (între două ori mai multe lucruri, persoane, fenomene etc.); deosebire, separare. Izbucnirea și ascuțirea crizei economice mondiale din 1929, care s-a împletit cu criza agrară, a agravat situația țărănimii, a dat o intensitate mai mare procesului de sărăcire și de diferențiere de clasă la țară și a sporit nemulțumirile adînci ale țărănimii împotriva apăsării fiscale și cămătărești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 183. După 1867 diferențierea țăranilor se accentuează. IST. R.P.R. 436. Cu cît starea de diferențiere a dialectelor e mai avansată, cu atît e mai vizibil că ele au fond principal propriu și structură gramaticală proprie. GRAUR, F. L. 85. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. – Pronunțat: -ți-e-.