2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dictáre sf [At: CR (1838), 401/38 / Pl: ~tắri / E: dicta] 1 Pronunțare clară a unor cuvinte, texte, cifre etc. pentru ca acestea să poată fi reproduse (scrise, înregistrate) întocmai Si: dictat1 (1), (îvr) dictație (1), (înv) dicteu (1). 2 Lucrare școlară care constă în reproducerea în scris a unui text dictat (1) Si: (îvr) dictație (2), (înv) dicteu (2). 3 Impunere categorică a unor norme sau reguli prestabilite Si: constrângere, dictat1 (3). 4 (Pex) Ordin. 5 Îndemnare la o acțiune Si: dictat1 (5). 6 (Înv) Sugerare.

DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea în scris a unui text dictat. – V. dicta.

DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea cât mai corectă în scris a unui text dictat. – V. dicta.

DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. Scriere după dictare. ♦ Lucrare școlară care constă în reproducerea în scris a unui text dictat.

dictáre s. f., g.-d. art. dictắrii; pl. dictắri

dictáre s. f., g.-d. art. dictării; pl. dictări

DICTÁRE s.f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară constând în reproducerea în scris a unui text dictat. [< dicta].

DICTÁRE s. f. acțiunea de a dicta (1). ◊ lucrare școlară pentru reproducerea în scris a unui text dictat. (< dicta)

DICTÁRE ~ări f. 1) v. A DICTA. 2) Lucrare școlară care constă în scrierea unui text dictat. /v. a dicta

dictá vt [At: PETROVICI, P. 269/16 / Pzi: ~téz / E: fr dicter] 1 (C. i. cuvinte, texte, note muzicale, cifre etc.) A pronunța rar și deslușit pentru a putea fi reprodus (scris sau înregistrat) întocmai Si: (înv) a dictălui (1), a dictui (1). 2 A impune în mod categoric (în urma unei stări de fapt, a unor norme sau reguli prestabilite) Si: a constrânge, a ordona, (înv) a dictălui (2), a dictui (2). 3 A determina stringent la o acțiune Si: a îndemna, (înv) a dictălui (3), a dictui (3).

DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.

DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina stringent la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.

DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise întocmai. Profesorul își dictează cursul.Mi-a dictat odată vreme de două ceasuri o istorisire. SADOVEANU, E. 166. 2. A impune în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte fără discuții anumite condiții, dispoziții; a ordona. ♦ (Subiectul este un abstract) A îndemna, a determina la o acțiune. Interesele fundamentale ale oamenilor muncii din lumea întreagă le dictează să susțină U.R.S.S. și politica ei de pace. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 5/6. N-ai șovăit să-ți sacrifici prietenul cel mai bun, fiindcă așa îți dicta conștiința. C. PETRESCU, C. V. 108.

dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză

dictá vb., ind. prez. 1 sg. dictéz, 3 sg. și pl. dicteáză

DICTÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o frază, un text etc., pentru a fi scris de cineva. 2. A impune cu forța; a ordona. ♦ (Fig.) A îndemna la o acțiune. [Cf. lat. dictare, fr. dicter].

DICTÁ vb. tr. 1. a pronunța rar, deslușit, o frază, un text etc. pentru a fi scris de cineva. 2. a impune cu forța; a ordona. ◊ (fig.) a îndemna la o acțiune. (< fr. dicter, lat. dictare)

A DICTÁ ~éz tranz. 1) (fraze, texte) A pronunța rar și deslușit pentru a fi scris. 2) A impune printr-un dictat. 3) fig. A îndemna la o acțiune. /<fr. dicter, lat. dictare

dictà v. 1. a pronunța tare și încet vorbele ce altul le scrie; 2. fig. a sugera, a inspira: fă ce-ți dictează conștiința; 3. a impune cu forța: a dicta legi, ordine.

Intrare: dicta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dicta dictare dictat dictând singular plural
dictea dictați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dictez (să) dictez dictam dictai dictasem
a II-a (tu) dictezi (să) dictezi dictai dictași dictaseși
a III-a (el, ea) dictea (să) dicteze dicta dictă dictase
plural I (noi) dictăm (să) dictăm dictam dictarăm dictaserăm, dictasem*
a II-a (voi) dictați (să) dictați dictați dictarăți dictaserăți, dictaseți*
a III-a (ei, ele) dictea (să) dicteze dictau dicta dictaseră
Intrare: dictare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dictare dictarea
plural dictări dictările
genitiv-dativ singular dictări dictării
plural dictări dictărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)