DICTARE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea în scris a unui text dictat. – V. dicta.

dictare sf [At: CR (1838), 40¹/38 / Pl: ~tări / E: dicta] 1 Pronunțare clară a unor cuvinte, texte, cifre etc. pentru ca acestea să poată fi reproduse (scrise, înregistrate) întocmai Si: dictat¹ (1), (îvr) dictație (1), (înv) dicteu (1). 2 Lucrare școlară care constă în reproducerea în scris a unui text dictat (1) Si: (îvr) dictație (2), (înv) dicteu (2). 3 Impunere categorică a unor norme sau reguli prestabilite Si: constrângere, dictat¹ (3). 4 (Pex) Ordin. 5 Îndemnare la o acțiune Si: dictat¹ (5). 6 (Înv) Sugerare.

DICTARE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea cât mai corectă în scris a unui text dictat. – V. dicta.

DICTARE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. Scriere după dictare. ♦ Lucrare școlară care constă în reproducerea în scris a unui text dictat.

DICTARE s.f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară constînd în reproducerea în scris a unui text dictat. [< dicta].

DICTARE s. f. acțiunea de a dicta (1). ◊ lucrare școlară pentru reproducerea în scris a unui text dictat. (< dicta)

DICTARE ~ări f. 1) v. A DICTA. 2) Lucrare școlară care constă în scrierea unui text dictat. /v. a dicta

dictare s. f., g.-d. art. dictării; pl. dictări

dictare s. f., g.-d. art. dictării; pl. dictări

dictare s. f., g.-d. art. dictării; pl. dictări