17 definiții pentru dibui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIBUI, dibui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără să vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și: dibuiesc] – Et. nec.

dibui [At: MOXA, 434/22 / Pzi: dibui, ~esc / E: nct] 1 vi A căuta cu mișcări nesigure, pipăind, șovăielnic, cu incertitudine (pe întuneric). 2 vr (Olt) A se căuta la întâmplare, pipăind prin buzunare, pentru a găsi un obiect. 3 vi (Înv) A căuta stăruitor dar nesigur în vederea atingerii unui scop Si: a cerceta, a tatona. 4 vt (Rar) A încerca în repetate rânduri. 5 vi A merge (căutând un drum, o ieșire etc.) Si: a bâjbâi. 6 vt (C.i. ființe) A da de urma cuiva care se ascunde (după o căutare insistentă) Si: a afla, a descoperi, a găsi, a nimeri, (îvp) a oblici. 7 vt (Îvr) A ochi.

DIBUI, dibui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Expr. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și dibuiesc] – Et. nec.

DIBUI, dibui și dibuiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Adesea urmat de determinarea «prin întuneric») A merge (cu nesiguranță) căutînd un drum. Se îndreptă spre ieșire, neluat în seamă de nimeni, ciocnindu-se de genunchii spectatorilor și dibuind prin întuneric. DUMITRIU, B. F. 162. În același timp, îndată după leu, a intrat un hoț, tot pentru un catîr, să dibuiască prin întunecime și să aleagă pe cel mai mare și mai gras. SADOVEANU, D. P. 100. Și, dibuind, un gîndăcel Cu poleitele-i antene Coboară de pe-un mușețel. CAZIMIR, L. U. 12. ◊ Fig. Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor. EMINESCU, O. I 108. ♦ Tranz. A căuta cu nesiguranță, a căuta pipăind (prin întuneric). Caii mergeau înșirați, dibuind cu copita un loc sigur, pe potecile neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. 279. 2. Intranz. A căuta (stăruitor, cu meticulozitate, prin încercări), a cerceta. Bănică luă pe Costache. Să dibuie ei, încet, încet, pînă or da de urma căruțelor. DELAVRANCEA, H. T. 276. Voi ca, pînă mai fac umbră pămîntului, să știți și voi de tineri atîtea cîte am aflat eu dibuind și am văzut pînă în vîrsta în care mă vedeți. ISPIRESCU, U. 3. S-au deprins [criticii] să stea mereu la pîndă, drăcoșii, ca și cînd altă treabă n-ar mai avea; caută, miros, se furișează prin cărți și dibuiesc mai rău decît copoiul cînd adurmecă dîra fiarei prin țărînă. ODOBESCU, S. III 147. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla. A fugit într-o noapte pe furiș... Da l-au dibuit oamenii boierului. CAMIL PETRESCU, B. 14. Plutonierul, încremenit în «drepți», declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sînt mulți și dînsul e singur cu instruirea lor. REBREANU, R. I 118. Un cetățean mai aprins și mai îndrăzneț dibui pe ucigaș în turnul cel înalt și cu o împușcătură îl lovi drept în cap. ODOBESCU, S. I 103.

A DIBUI ~iesc 1. intranz. 1) A merge șovăielnic, căutând un drum (prin întuneric). 2) A căuta cu stăruință. 2. tranz. 1) A căuta pipăind prin întuneric; a bâjbâi. 2) A descoperi după o căutare îndelungată; a găsi. [Sil. -bu-i] /Orig. nec.

DIBUI vb. 1. (Trans. SV) A găsi după multă căutare. Și de va dibui apă ca aceaea, și rînduiaște vas curat. ERES., 197v. 2. (ȚR) A tinti. Cu pușcă ghintuită l-au dibuit și l-au lovit în cap.R. POPESCU. Etimologie necunoscută. Vezi și dibuire.

dibuì v. a pipăi prin întunerec, a căuta să afle pipăind: ea mergea dibuind prin pădure ISP. [Origină necunoscută].

díbuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. udĕbnonti, a se furișa, bg. dĕbnŭ, pîndesc, dĕbŭ, mă furișez, rus. dial. dýbatĭ, a merge în vîrfu degetelor, a merge cu greŭ. Bern. 1, 191 și 248. V. diba 1).Pipăi pin întuneric. Pe dibuite, pipăind, pe nemerite, la noroc. V. tr. Găbuĭesc, pun mîna, prind.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dibui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dibui/dibuiesc[1], 3 sg. dibuie/dibuiește, imperf. 1 dibuiam; conj. prez. 1 sg. să dibui/să dibuiesc, 3 să dibuie/să dibuiască

  1. Cele două variante au aproximativ aceeași pondere. — Anonim

dibui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dibuie/dibuiește, imperf. 3 sg. dibuia; conj. prez. 3 să dibuie/să dibuiască

dibui vb., ind. prez. 1 sg. dibui/dibuiesc, 3 sg. dibuie/dibuiește, imperf. 3 sg. dibuia; conj. prez. 3 sg. și pl. dibuie

dibui (ind. prez. 1 sg. dibui, 3 sg. și pl. dibuie)

dibuesc, -ue 3, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIBUI vb. v. afla, descoperi, găsi, intui, înțelege, sesiza, tatona.

DIBUI vb. a bîjbîi, a orbecăi, a pipăi, (înv. și reg) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)

dibui vb. v. AFLA. DESCOPERI. GĂSI. INTUI. ÎNȚELEGE. SESIZA. TATONA.

Intrare: dibui
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dibui
  • dibuire
  • dibuit
  • dibuitu‑
  • dibuind
  • dibuindu‑
singular plural
  • dibuie
  • dibuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dibui
(să)
  • dibui
  • dibuiam
  • dibuii
  • dibuisem
a II-a (tu)
  • dibui
(să)
  • dibui
  • dibuiai
  • dibuiși
  • dibuiseși
a III-a (el, ea)
  • dibuie
(să)
  • dibuie
  • dibuia
  • dibui
  • dibuise
plural I (noi)
  • dibuim
(să)
  • dibuim
  • dibuiam
  • dibuirăm
  • dibuiserăm
  • dibuisem
a II-a (voi)
  • dibuiți
(să)
  • dibuiți
  • dibuiați
  • dibuirăți
  • dibuiserăți
  • dibuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dibuie
(să)
  • dibuie
  • dibuiau
  • dibui
  • dibuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dibui
  • dibuire
  • dibuit
  • dibuitu‑
  • dibuind
  • dibuindu‑
singular plural
  • dibuiește
  • dibuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dibuiesc
(să)
  • dibuiesc
  • dibuiam
  • dibuii
  • dibuisem
a II-a (tu)
  • dibuiești
(să)
  • dibuiești
  • dibuiai
  • dibuiși
  • dibuiseși
a III-a (el, ea)
  • dibuiește
(să)
  • dibuiască
  • dibuia
  • dibui
  • dibuise
plural I (noi)
  • dibuim
(să)
  • dibuim
  • dibuiam
  • dibuirăm
  • dibuiserăm
  • dibuisem
a II-a (voi)
  • dibuiți
(să)
  • dibuiți
  • dibuiați
  • dibuirăți
  • dibuiserăți
  • dibuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dibuiesc
(să)
  • dibuiască
  • dibuiau
  • dibui
  • dibuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dibui, dibui / dibui, dibuiescverb

  • 1. intranzitiv A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se îndreptă spre ieșire, neluat în seamă de nimeni, ciocnindu-se de genunchii spectatorilor și dibuind prin întuneric. DUMITRIU, B. F. 162. DLRLC
    • format_quote În același timp, îndată după leu, a intrat un hoț, tot pentru un catîr, să dibuiască prin întunecime și să aleagă pe cel mai mare și mai gras. SADOVEANU, D. P. 100. DLRLC
    • format_quote Și, dibuind, un gîndăcel Cu poleitele-i antene Coboară de pe-un mușețel. CAZIMIR, L. U. 12. DLRLC
    • format_quote figurat Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor. EMINESCU, O. I 108. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv intranzitiv A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Caii mergeau înșirați, dibuind cu copita un loc sigur, pe potecile neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. 279. DLRLC
      • format_quote Bănică luă pe Costache. Să dibuie ei, încet, încet, pînă or da de urma căruțelor. DELAVRANCEA, H. T. 276. DLRLC
      • format_quote Voi ca, pînă mai fac umbră pămîntului, să știți și voi de tineri atîtea cîte am aflat eu dibuind și am văzut pînă în vîrsta în care mă vedeți. ISPIRESCU, U. 3. DLRLC
      • format_quote S-au deprins [criticii] să stea mereu la pîndă, drăcoșii, ca și cînd altă treabă n-ar mai avea; caută, miros, se furișează prin cărți și dibuiesc mai rău decît copoiul cînd adurmecă dîra fiarei prin țărînă. ODOBESCU, S. III 147. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără să vadă; la întâmplare, la nimereală. DEX '09
  • 2. intranzitiv Nimeri. DEX '09 DEX '98
    sinonime: nimeri
  • 3. tranzitiv A da de urma cuiva care se ascunde. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A fugit într-o noapte pe furiș... Da l-au dibuit oamenii boierului. CAMIL PETRESCU, B. 14. DLRLC
    • format_quote Plutonierul, încremenit în «drepți», declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sînt mulți și dînsul e singur cu instruirea lor. REBREANU, R. I 118. DLRLC
    • format_quote Un cetățean mai aprins și mai îndrăzneț dibui pe ucigaș în turnul cel înalt și cu o împușcătură îl lovi drept în cap. ODOBESCU, S. I 103. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.