16 definiții pentru dialog


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec. Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

dialóg [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 57r/17 / P: di-a~ / Pl: ~uri, (înv) ~óge, ~oáge, ~ógi sm / E: fr dialogue, lat dialogus] 1 sn Operă literară în care este reprodusă nemijlocit vorbirea (reală sau imaginară a) mai multor persoane, personaje etc. 2 sm (Îvr) Autor de dialoguri (1). 3 sn Convorbire care are loc (în mod real sau imaginar) între mai multe persoane, personaje etc. și care este reprodusă ca atare. 4 sn (Spc) Conversație a personajelor dintr-o operă dramatică. 5 sn Pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea între două personaje. 6 sn (Îs) Linie de ~ Semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 7 sn Alterare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, fiind executată de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 8 sn (Spc) Convorbire cu caracter oficial care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc.

DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ (P. spec.) Formă de convorbire între două personaje, în care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea dintre două personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. Însăila lungi dialoguri între personagii din veacuri deosebite. M. I. CARAGIALE, C. 116. Tipul Ziței este redat admirabil, mai ales în dialogul ei cu Veta. IBRĂILEANU, S. 48. ◊ Fig. Oltul începe să stea de vorbă cu pietrele, și, în liniștea imensă care acoperă lumea, marele lor dialog se aude. BOGZA, C. O. 133. ♦ Forma în care sînt scrise, de obicei, operele dramatice; (într-o operă literară) pasaj în care se redă convorbirea între două sau mai multe personaje. (La sg. cu valoare de pl.) Limbajul, dialogul, este partea esențială a acestor schițe. IBRĂILEANU, SP. CR. 237. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). Dialogurile lui Lucian. – Pronunțat: di-a-.

DIALÓG s.n. 1. Conversație, convorbire între personajele unei opere dramatice; formă în care sunt scrise operele dramatice; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ Scriere redactată sub formă de convorbire. ♦ Alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, fiind executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 2. Convorbire, discuție între două persoane. [< fr. dialogue, it. dialogo, lat. dialogus, gr. dialogos].

DIALÓG s. n. 1. conversație între doi vorbitori. 2. schimb de opinii între reprezentanții a două partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate între personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimbă cu sine însuși un personaj literar. ◊ scriere redactată sub formă de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)

DIALÓG ~uri n. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală (între două persoane); discuție; convorbire. 2) Formă de convorbire între personajele unei opere literare. [Sil. di-a-] /<fr. dialoguer

dialog n. 1. convorbire între două sau mai multe persoane: dialogul se întâlnește adesea în fabulă și în dramă; 2. operă literară în formă de convorbire: Dialogurile lui Platon.

* dialóg n., pl. urĭ și oage (vgr. diá-logos, d. logos, cuvînt. V. cata-log). Conversațiune, convorbire. Carte în formă de conversațiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri

dialóg s. n. (sil. di-a-), pl. dialóguri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIALOG s. conversație, convorbire, discuție, (livr.) colocviu, (pop. și fam.) sfat, vorbă, (Ban.) turvin, (înv.) voroavă, (înv., în Transilv.) beseadă, (turcism înv.) musaferea, (fam.) parolă, șuetă. (Un ~ prietenesc.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIALOG (< fr. dialogue < lat. lit. dialogos; cf. gr. dialogos, vorbire cu) 1 Vorbire între două sau mai multe persoane, modalitate literară caracteristică îndeosebi creației dramatice, folosită însă și în creația epică, în versuri și în proză. Ex. Domnule! strigă impiegatul, înțelege odată că nouă nu ne plătește statul aici, ca să stăm de vorbă. Avem treabă, n-avem vreme de conversație... Spune, ce poftești? Aici n-are voie să intre nimeni fără afaceri. Ce afacere ai? Ce afacere? Da! Ce afacere? Am dat o petițiune... Vreau să știu ce s-a făcut. Să-mi dați un număr. Nu ți s-a dat număr, cînd ai dat petiția? Nu! De ce n-ai cerut? N-am dat-o eu... (I.L. CARAGIALE, Petițiune) Dialogul este mijlocul prin care scriitorul dezvăluie gîndurile și sentimentele personajelor și le angajează în acțiune. În cazul unor frămîntări lăuntrice este folosit dialogul interior, ca în nuvela Hagi Tudose a lui B.Șt. Delavrancea. Ex. Ba sînt opt mii... Ba sînt zece? Ce fel de zece? Atunci dincolo, sînt opt! Procedeul folosirii dialogului în exprimarea ideilor, sentimentelor etc. este cunoscut și sub denumirea de dialogisme (fr. dialogisme). Intervențiile directe ale personajelor, sub forma alternării replicilor, subliniază amănunte privitoare la întîmplare, punctează momente ale acțiunii în evoluția ei, conțin aprecieri asupra faptelor înfățișate și a comportării celorlalte personaje, creează iluzia directei desfășurări. În literatura modernă, dialogul, a cărui mare dificultate constă în a da fiecărui interlocutor un caracter personal și viu, fără a degenera însă în disertație, ocupă un loc bogat în creația epică scrisă (schiță, nuvelă, roman), imprimînd mai multă vioiciune acțiunii, iar în creația dramatică apare ca o trăsătură specifică acesteia. În piesele de teatru, cu fiecare replică el contribuie la intensificarea și creșterea conflictului spre culminație și deznodămînt. În poezia lirică, dialogul se întîlnește foarte rar, în situații cu totul excepționale, cînd poetul se confesează printr-o convorbire cu elemente din natură, ca în Ce te legeni sau Revedere de M. Emineseu, ambele construite sub formă de dialog. Ex. - Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vînt, Cu crengile la pămînt. - De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea!... sau - Codrule, cu rîuri line, Vreme trece, vreme vine. Tu din tînăr, precum ești, Tot mereu întinerești. - Ce mi-i vremea, cînd de veacuri Stele-mi scînteie pe lacuri, Că de-i vreme rea sau bună, Vîntu-mi bate, frunze-mi sună. În poezia lirică populară însă, acest procedeu se întâlnește mai des. 2 Termenul de dialog mai este folosit și în denumirea acelor opere literare filozofice, retorice sau didactice, în care, sub forma conversației între două sau mai multe personaje, se tratează anumite idei (Dialogurile lui Platon; Dialoguri filozofice de E. Renan; Divanul sau gîlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul de D. Cantemir; Dialog pentru începutul limbii române între nepot și unchi de P. Maior ș.a.).

Intrare: dialog
  • silabație: di-a-log
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dialog
  • dialogul
  • dialogu‑
plural
  • dialoguri
  • dialogurile
genitiv-dativ singular
  • dialog
  • dialogului
plural
  • dialoguri
  • dialogurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dialog

  • 1. Convorbire între două sau mai multe persoane.
    exemple
    • Însăila lungi dialoguri între personagii din veacuri deosebite. M. I. CARAGIALE, C. 116.
      surse: DLRLC
    • Tipul Ziței este redat admirabil, mai ales în dialogul ei cu Veta. IBRĂILEANU, S. 48.
      surse: DLRLC
    • figurat Oltul începe să stea de vorbă cu pietrele, și, în liniștea imensă care acoperă lumea, marele lor dialog se aude. BOGZA, C. O. 133.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.2. prin specializare Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor.
      surse: DEX '09
      • diferențiere Formă de convorbire între două personaje, în care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea dintre două personaje.
        surse: DEX '98 DLRLC DN un exemplu
        exemple
        • (La singular cu valoare de plural) Limbajul, dialogul, este partea esențială a acestor schițe. IBRĂILEANU, SP. CR. 237.
          surse: DLRLC
      • 1.2.1. Dialog interior = replicile pe care le schimbă cu sine însuși un personaj literar.
        surse: MDN '00
      • 1.2.2. Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire.
        surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.3. Alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, fiind executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite.
      surse: DN
  • 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 un exemplu
    exemple
    • Dialogurile lui Lucian.
      surse: DLRLC

etimologie: