12 definiții pentru dialectician

dialecticián, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. / P: di-a-lec-ti-ci-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr dialecticien] 1 smf Specialist în dialectică (5) Si: (înv) dialectic (9). 2 a Care gândește conform cu principiile dialecticii (5). 3-4 sm, a (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu.

DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien.

DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește dialectica, care gândește conform cu principiile dialecticii. ◊ (Adjectival) Filozof dialectician. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien.

DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpînește dialectica, care gîndește conform cu principiile dialecticii. Esențial este a arăta că Marx s-a preocupat de modul cum sînt introduse în studiul analizei noțiunile de diferențială și derivată, subliniind teoriile contradictorii și dificultățile matematicienilor, și cu geniul său de dialectician a căutat o soluționare a lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 12/1. ◊ (Adjectival) Datorită faptului că operează cu mărimi variabile, chiar matematica intră în domeniul dialectic, și e semnificativ că tocmai un filozof dialectician, Descartes, a fost acela care a făcut-o să progreseze în felul acesta. ENGELS, A. 143. – Pronunțat: di-a-lec-ti-ci-an.

dialecticián (di-a-, -ci-an) s. m., pl. dialecticiéni (-ci-eni)

dialecticián s. m. (sil. di-a-, -ci-an), pl. dialecticiéni (sil. -ci-eni)

DIALECTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în dialectică, care urmează principiile dialecticii. [Pron. di-a-lec-ti-ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. dialecticien].

DIALECTICIÁN, -Ă s. m. f. specialist în dialectică. (< fr. dialecticien)

DIALECTICIÁN ~ánă (~éni, ~éne) m. și f. Adept al dialecticii. [Sil. di-a-] /<fr. dialecticien

dialectician m. cel ce știe, ce raționează după regulele dialecticei.

dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne

dialecticiánă s. f. (sil. di-a, -ci-a-), g.-d. art. dialecticiénei (sil. -ci-e-); pl. dialecticiéne

Intrare: dialectician
dialectician substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dialectician dialecticianul
plural dialecticieni dialecticienii
genitiv-dativ singular dialectician dialecticianului
plural dialecticieni dialecticienilor
vocativ singular
plural