4 definiții pentru dialectician (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien.

dialectician, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. / P: di-a-lec-ti-ci-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr dialecticien] 1 smf Specialist în dialectică (5) Si: (înv) dialectic (9). 2 a Care gândește conform cu principiile dialecticii (5). 3-4 sm, a (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu.

DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește dialectica, care gândește conform cu principiile dialecticii. ◊ (Adjectival) Filozof dialectician. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien.

DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpînește dialectica, care gîndește conform cu principiile dialecticii. Esențial este a arăta că Marx s-a preocupat de modul cum sînt introduse în studiul analizei noțiunile de diferențială și derivată, subliniind teoriile contradictorii și dificultățile matematicienilor, și cu geniul său de dialectician a căutat o soluționare a lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 12/1. ◊ (Adjectival) Datorită faptului că operează cu mărimi variabile, chiar matematica intră în domeniul dialectic, și e semnificativ că tocmai un filozof dialectician, Descartes, a fost acela care a făcut-o să progreseze în felul acesta. ENGELS, A. 143. – Pronunțat: di-a-lec-ti-ci-an.

Intrare: dialectician (adj.)
dialectician2 (adj.) adjectiv
  • silabație: di-a-lec-ti-ci-an
adjectiv (A21)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dialectician
  • dialecticianul
  • dialecticianu‑
  • dialecticia
  • dialecticiana
plural
  • dialecticieni
  • dialecticienii
  • dialecticiene
  • dialecticienele
genitiv-dativ singular
  • dialectician
  • dialecticianului
  • dialecticiene
  • dialecticienei
plural
  • dialecticieni
  • dialecticienilor
  • dialecticiene
  • dialecticienelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dialectician, -ă dialectician (2) dialecticiană

  • 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Esențial este a arăta că Marx s-a preocupat de modul cum sînt introduse în studiul analizei noțiunile de diferențială și derivată, subliniind teoriile contradictorii și dificultățile matematicienilor, și cu geniul său de dialectician a căutat o soluționare a lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 12/1.
      surse: DLRLC
    • Datorită faptului că operează cu mărimi variabile, chiar matematica intră în domeniul dialectic, și e semnificativ că tocmai un filozof dialectician, Descartes, a fost acela care a făcut-o să progreseze în felul acesta. ENGELS, A. 143.
      surse: DLRLC
  • 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu.
    surse: DEX '09 un exemplu
    exemple

etimologie: