4 definiții pentru dialectician (adj.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DIALECTICIAN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien.
dialectician, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. / P: di-a-lec-ti-ci-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr dialecticien] 1 smf Specialist în dialectică (5) Si: (înv) dialectic (9). 2 a Care gândește conform cu principiile dialecticii (5). 3-4 sm, a (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIALECTICIAN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește dialectica, care gândește conform cu principiile dialecticii. ◊ (Adjectival) Filozof dialectician. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
DIALECTICIAN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpînește dialectica, care gîndește conform cu principiile dialecticii. Esențial este a arăta că Marx s-a preocupat de modul cum sînt introduse în studiul analizei noțiunile de diferențială și derivată, subliniind teoriile contradictorii și dificultățile matematicienilor, și cu geniul său de dialectician a căutat o soluționare a lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 12/1. ◊ (Adjectival) Datorită faptului că operează cu mărimi variabile, chiar matematica intră în domeniul dialectic, și e semnificativ că tocmai un filozof dialectician, Descartes, a fost acela care a făcut-o să progreseze în felul acesta. ENGELS, A. 143. – Pronunțat: di-a-lec-ti-ci-an.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: di-a-lec-ti-ci-an
adjectiv (A21) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
dialectician, dialecticienisubstantiv masculin dialectician, dialecticianăadjectiv dialecticiană, dialecticienesubstantiv feminin
- 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii. DEX '09 DLRLC DN
- Esențial este a arăta că Marx s-a preocupat de modul cum sînt introduse în studiul analizei noțiunile de diferențială și derivată, subliniind teoriile contradictorii și dificultățile matematicienilor, și cu geniul său de dialectician a căutat o soluționare a lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 12/1. DLRLC
- Datorită faptului că operează cu mărimi variabile, chiar matematica intră în domeniul dialectic, și e semnificativ că tocmai un filozof dialectician, Descartes, a fost acela care a făcut-o să progreseze în felul acesta. ENGELS, A. 143. DLRLC
-
- 2. (În filozofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. DEX '09
- Filozof dialectician. DEX '98
-
etimologie:
- dialecticien DEX '09 DEX '98 DN