DIALECTICIAN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpînește dialectica, care gîndește conform cu principiile dialecticii. Esențial este a arăta că Marx s-a preocupat de modul cum sînt introduse în studiul analizei noțiunile de diferențială și derivată, subliniind teoriile contradictorii și dificultățile matematicienilor, și cu geniul său de dialectician a căutat o soluționare a lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 12/1. ◊ (Adjectival) Datorită faptului că operează cu mărimi variabile, chiar matematica intră în domeniul dialectic, și e semnificativ că tocmai un filozof dialectician, Descartes, a fost acela care a făcut-o să progreseze în felul acesta. ENGELS, A. 143. – Pronunțat: di-a-lec-ti-ci-an.