4 intrări

34 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

di2- [At: DN3 / E: fr di-] Element prim de compunere savantă cu semnificația 1 „Doi”. 2 „De două ori”.

di1 i [At: STANCU, M. I, 36 / V: de, ~e / E: fo] Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracțiune, mai ales caii.

DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracțiune, mai ales caii. [Var.: díe interj.] – Onomatopee.

DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracțiune, mai ales caii. [Var.: díe interj.] – Onomatopee.

DI interj. (Pronunțat cu i prelungit) Strigăt cu care se îndeamnă caii sau (mai rar) boii. Di ! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați. BENIUC, V. 13. (Scris și dii) Dii, boală... Boii măresc pasul. STANCU, D. 188. – Scris și: dii. – Variantă: die (PREDA, Î. 132) interj.

DI interj. hi!, (reg.) țu! (~!, murgule!)

DI1- Element prim de compunere în terminologia tehnică și științifică internațională, însemnând „doi”, „de două ori”. [< fr. di-, cf. lat. dis-, gr. dis – de două ori].

DI1 elem. „doi”, „de două ori, dublu”. (< fr. di-, cf. lat., gr. dis)

di interj. – Servește la a îndemna caii. Creație expresivă, cf. hi. Pare identică, în ce privește intenția și mijloacele expresive, cu diha, interj., cu care țiganii îndeamnă ursul dresat, cînd vor să-l facă să danseze (după Tiktin și Candrea, această ultimă interj. ar fi abreviere de la dihanie „animal”).

DI interj. (se folosește pentru a îndemna caii la mers). /Onomat.

* di- (vgr. di- din dis, de doŭă orĭ, ca lat. bi- din bis) prefix care arată duplicarea, precum: diedru, disilabic.

DI3(A)- pref. „separare”; „prin, de-a lungul”; „peste”; „contra”; „poziție de mijloc”. (< fr. di/a/-, cf. gr. dia, prin, peste)

pa, vu, ga, di, ke, zo, ni, numele notelor muzicale bisericeștĭ, care corespund cu do, re, mi, fa, sol, la, si.

De fapt: re, mi, fa, sol, la, si, do. - Octavian Mocanu

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DI interj. hi!, (reg.) țu! (~! murgule!)

di! Interjecția cu care se mînă boii este di!, pronunțat cu i prelungit, cum arată DLRM; există și variantele die, de. În general e lăsat fără etimologie, singur Ciorănescu trimite, ca la o paralelă, la hi. Într-un caz ca acesta, coincidența cu altă limbă nu este o dovadă absolută a originii comune, dar tot trebuie ținută în seamă. în PCБKE cuvîntul nu e inserat; l-am întîlnit în revista bulgară Slavjane (nr. 9, sept. 1973, an. XXIX) sub o caricatură: дuŭ, вoлз, дuuŭ! БEP îl ia în considerație și îl declară „neclar” în ce privește originea. Pare totuși limpede că e o interjecție cu caracter onomatopeic, și desigur una din cele două limbi a împrumutat-o de la cealaltă.

Intrare: di (interj.)
di (interj.) interjecție
Surse flexiune: DOR
Intrare: di (it. - de)
di (it. - de)
Intrare: di (pref. - separat)
di (pref. - separat)
Intrare: di (pref. - dublu)
di (pref. - dublu)