Definiția cu ID-ul 680960:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GIOTTO (di BONDONE) (1266 sau 1267-1337), pictor și arhitect italian. Elev al lui Cimabue. Fresce (în bisericile San Francesco din Assisi, Santa Croce și Santa Maria Novella din Florența; ansamblu de scene din Viața lui Iisus și a Fecioarei Maria în capela dell’Arena din Padova), ce se disting prin echilibrul compoziției, veridicitatea atitudinii și a expresiei. Prin preocupările pentru redarea volumului și a expresivității plastice a figurilor, prin originalitatea și amploarea viziunii sale, este un premergător al Renașterii și al întregii arte europene moderne. Ca arhitect, a început construcția campanilei Domului (Santa Maria del Fiore) din Florența.