2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui.

DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui.

dezvinuire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: dezvinui] Dezvinovățire.

DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. Dezvinovățire. Zîna... nu voia să știe nimică de această dezvinuire. SBIERA, P. 36.

DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui.

dezvinuí vtr [At: VLAHUȚĂ, N. 167 / Pzi: ~iésc / E: dez- + (în)vinui] 1-2 (Rar) A (se) dezvinovăți.

DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Dez- + [în]vinui.

DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Refl. A se dezvinovăți, a se justifica, a se disculpa. Nu crede că-ți spun asta pentru ca să mă dezvinuiesc de ce-am făcut. VLAHUȚĂ, O. A. 148.

A SE DEZVINUÍ mă ~iésc intranz. A-și demonstra nevinovăția; a se dezvinovăți; a se disculpa; a se justifica. [Sil. -nu-i] /dez- + a [în]vinui

A DEZVINUÍ ~iésc tranz. A recunoaște ca fiind nevinovat; a justifica; a dezvinovăți; a disculpa. [Sil. -nu-i] /dez- + a [în]vinui

desvinuì v. a ridica vina cuiva, a-l desvinovăți.

dezvinovățésc și (maĭ rar) dezvinuĭésc v. tr. (d. vinovat, vină). Disculp, scuz, justific de o acuzațiune, o vină saŭ greșală. V. refl. Mă disculp, mă scuz, probez nevinovăția: acuzatu s’ a dezvinovățit pe deplin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezvinuíre (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri

dezvinuíre s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri

dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 dezvinuiáscă

dezvinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezvinuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZVINUÍRE s. v. dezvinovățire, disculpare, justificare, scuză.

dezvinuire s. v. DEZVINOVĂȚIRE. DISCULPARE. JUSTIFICARE. SCUZĂ.

DEZVINUÍ vb. v. apăra, dezvinovăți, disculpa, justifica, scuza.

dezvinui vb. v. APĂRA. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. JUSTIFICA. SCUZA.

Intrare: dezvinuire
dezvinuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezvinuire
  • dezvinuirea
plural
  • dezvinuiri
  • dezvinuirile
genitiv-dativ singular
  • dezvinuiri
  • dezvinuirii
plural
  • dezvinuiri
  • dezvinuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezvinui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezvinui
  • dezvinuire
  • dezvinuit
  • dezvinuitu‑
  • dezvinuind
  • dezvinuindu‑
singular plural
  • dezvinuiește
  • dezvinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezvinuiesc
(să)
  • dezvinuiesc
  • dezvinuiam
  • dezvinuii
  • dezvinuisem
a II-a (tu)
  • dezvinuiești
(să)
  • dezvinuiești
  • dezvinuiai
  • dezvinuiși
  • dezvinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dezvinuiește
(să)
  • dezvinuiască
  • dezvinuia
  • dezvinui
  • dezvinuise
plural I (noi)
  • dezvinuim
(să)
  • dezvinuim
  • dezvinuiam
  • dezvinuirăm
  • dezvinuiserăm
  • dezvinuisem
a II-a (voi)
  • dezvinuiți
(să)
  • dezvinuiți
  • dezvinuiați
  • dezvinuirăți
  • dezvinuiserăți
  • dezvinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dezvinuiesc
(să)
  • dezvinuiască
  • dezvinuiau
  • dezvinui
  • dezvinuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezvinuire

etimologie:

  • vezi dezvinui
    surse: DEX '98 DEX '09

dezvinui

etimologie:

  • Prefix dez- + [în]vinui.
    surse: DEX '09