2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți.

DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Dez- + [a]meți.

DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se dezmetici. Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmețit. CREANGĂ, P. 300. Soborul, după ce se mai dezmeți, izbucni cu strășnicie. NEGRUZZI, S. I 228.

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

dezmățá [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmắț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c.i. bunuri materiale, bani) A risipi.

DEZMĂȚÁ, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des1- + maț(e).

A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat

desmețì v. a trezi din amețeală: ca din vis se desmeția AL.

dezmețésc v. tr. (d. amețesc). Trezesc din amețeală. V. refl. Mă trezesc din amețeală. – Și dezmeticesc (supt infl. luĭ bezmeticesc), care, odinioară, ca v. refl., însemna „devin bezmetic, dezmetic”, ĭar azĭ numaĭ „mă dezmețesc”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 dezmețeáscă

dezmețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmețeáscă

!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 se dezméțe

dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZMEȚÍ vb. v. dezmetici, reculege, regăsi, reveni, trezi.

dezmeți vb. v. DEZMETICI. RECULEGE. REGĂSI. REVENI. TREZI.

DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.

dezmăța vb. v. CORUPE. DECĂDEA. DEPRAVA. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. PERVERTI. STRICA. VICIA.

Intrare: dezmeți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezmeți
  • dezmețire
  • dezmețit
  • dezmețitu‑
  • dezmețind
  • dezmețindu‑
singular plural
  • dezmețește
  • dezmețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmețesc
(să)
  • dezmețesc
  • dezmețeam
  • dezmeții
  • dezmețisem
a II-a (tu)
  • dezmețești
(să)
  • dezmețești
  • dezmețeai
  • dezmețiși
  • dezmețiseși
a III-a (el, ea)
  • dezmețește
(să)
  • dezmețească
  • dezmețea
  • dezmeți
  • dezmețise
plural I (noi)
  • dezmețim
(să)
  • dezmețim
  • dezmețeam
  • dezmețirăm
  • dezmețiserăm
  • dezmețisem
a II-a (voi)
  • dezmețiți
(să)
  • dezmețiți
  • dezmețeați
  • dezmețirăți
  • dezmețiserăți
  • dezmețiseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmețesc
(să)
  • dezmețească
  • dezmețeau
  • dezmeți
  • dezmețiseră
Intrare: dezmăța
dezmăța1 (1 -ț) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezmăța
  • dezmățare
  • dezmățat
  • dezmățatu‑
  • dezmățând
  • dezmățându‑
singular plural
  • dezmață
  • dezmățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmăț
(să)
  • dezmăț
  • dezmățam
  • dezmățai
  • dezmățasem
a II-a (tu)
  • dezmeți
(să)
  • dezmeți
  • dezmățai
  • dezmățași
  • dezmățaseși
a III-a (el, ea)
  • dezmață
(să)
  • dezmețe
  • dezmăța
  • dezmăță
  • dezmățase
plural I (noi)
  • dezmățăm
(să)
  • dezmățăm
  • dezmățam
  • dezmățarăm
  • dezmățaserăm
  • dezmățasem
a II-a (voi)
  • dezmățați
(să)
  • dezmățați
  • dezmățați
  • dezmățarăți
  • dezmățaserăți
  • dezmățaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmață
(să)
  • dezmețe
  • dezmățau
  • dezmăța
  • dezmățaseră
dezmăța2 (1 -țez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezmăța
  • dezmățare
  • dezmățat
  • dezmățatu‑
  • dezmățând
  • dezmățându‑
singular plural
  • dezmățea
  • dezmățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmățez
(să)
  • dezmățez
  • dezmățam
  • dezmățai
  • dezmățasem
a II-a (tu)
  • dezmățezi
(să)
  • dezmățezi
  • dezmățai
  • dezmățași
  • dezmățaseși
a III-a (el, ea)
  • dezmățea
(să)
  • dezmățeze
  • dezmăța
  • dezmăță
  • dezmățase
plural I (noi)
  • dezmățăm
(să)
  • dezmățăm
  • dezmățam
  • dezmățarăm
  • dezmățaserăm
  • dezmățasem
a II-a (voi)
  • dezmățați
(să)
  • dezmățați
  • dezmățați
  • dezmățarăți
  • dezmățaserăți
  • dezmățaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmățea
(să)
  • dezmățeze
  • dezmățau
  • dezmăța
  • dezmățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezmeți

etimologie:

  • Prefix dez- + [a]meți.
    surse: DEX '09

dezmăța

etimologie: