DEZBĂRA, dezbar, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbăr] – Et. nec.

dezbăra [At: M. COSTIN, O. 188 / V: (îrg) diz~ / S și: (înv) desb~ / Pzi: dezbar, (reg) dezbăr / E: nct] 1 vt (C.i. oameni, animale etc.) A determina să renunțe la o deprindere (rea) Si: a dezvăța. 2 vt (Pex) A dezobișnui. 3 vt (Pex) A renunța. 4-5 vtr (C.i. oameni) A (se) despărți de cineva sau de ceva. 6-7 vtr (C.i. oameni) A (se) îndepărta. 8-9 vtr (C.i. oameni) A (se) elibera.

DEZBĂRA, dezbar, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez.: ind. și: dezbăr] – Et. nec.

DEZBĂRA, dezbar, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. A părăsi o deprin dere rea, a se lăsa, a se dezobișnui (de un nărav); a se dezvăța. Tatăl tău nu s-a putut dezbăra de patima jocului de cărți. CAMIL PETRESCU, T. I 374. Pronunție guturală și groasă, de care nu ne putem dezbăra. NEGRUZZI, S. I 262. 2. A se desface, a se despărți; p. ext. a se elibera, a scăpa, a se descotorosi (de cineva sau de ceva). Adîncește tema și dezbară-te de credința că poezia se reduce la rimă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 5/5. Căpitanul nu se mai putea dezbăra de o vedenie hîdă. CAMILAR, N. I 221. Mi-e dragă una și-i a mea: Decît să mă dezbar de ea, Mai bine-aprind tot satul! COȘBUC, P. I 119. – Prez. ind. și: dezbăr, dezberi (M. I. CARAGIALE, C. 13, ODOBESCU, S. III 45).

A SE DEZBĂRA mă dezbar intranz. 1) A pierde un obicei rău; a scăpa. 2) A reuși să se elibereze de ceva sau de cineva care incomodează; a se debarasa; a scăpa; a se descotorosi. /Orig. nec.

dizbăra v vz dezbăra

desbărà v. 1. a desface, a desvăța: năravul anevoie îl desbări PANN; 2. a (se) scăpa de cineva sau de ceva: să desbăr lumea de o jivină veninoasă AL. [Formă contrasă din desbăierà, cu sensul generalizat (cf. desbârna)].

dezbár și -băr, a -bărá v. tr. (poate din a *dezbăĭera, a scoate din băĭerĭ. Cp. și cu vgr. báros, greutate, și cu it. sbarazzare, fr. débarrasser, a cotorosi [REW 963]. Ce conj. ca scap saŭ ca supăr). Dezvăț de un obiceĭ, de o prietenie rea: l-am dezbărat de fumat, de omu cela. V. refl. Mă las de: s’a dezbărat de tutun. Mă cotorosesc, scap de: Leșiĭ s’aŭ dezbărat năvala Turcilor (Cost. 1, 279).

!dezbăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbar, 2 sg. dezbari, 3 dezbară; conj. prez. 1 sg. să dezbar, 3 să dezbare; imper. 2 sg. afirm. dezbară

dezbăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbar/dezbăr, 3 dezbară; conj. prez. 3 să dezbare

dezbăra vb., ind. prez. 1 sg. dezbar/dezbăr, 2 sg. dezbari; conj. prez. 3 sg. și pl. dezbare

dezbăra

desbăr, -beri 2, -bere 3 conj.

DEZBĂRA vb. 1. a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) dezobișnui, a (se) dezvăța, a (se) lăsa, a scăpa, (fig.) a (se) scutura, (fam. fig.) a înțărca. (S-a ~ de un viciu.) 2. v. descotorosi.

DEZBĂRA vb. 1. a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) dezobișnui, a (se) dezvăța, a (se) lăsa, a scăpa, (fig.) a (se) scutura, (fam. fig.) a înțărca. (S-a ~ de un viciu.) 2. a se debarasa, a se degaja, a se descotorosi, a scăpa, (reg.) a se cortorosi, (Bucov.) a se coroti, (grecism înv.) a exoflisi, (fig.) a se scutura. (S-a ~ de un musafir nepoftit.)

A se dezbăra ≠ a (se) deprinde

A dezbăra ≠ a deprinde

A (se) dezbăra ≠ a (se) obișnui, a (se) învăța