dezarticulare² sf [At: MDA ms / Pl: ~lări / E: dezarticula²] (Rar) 1 Operație de separare a cuvintelor, a silabelor și a altor sunete ale vorbirii Si: (rar) dezarticulat² (1), dezarticulație (2). 2 Suprimare a articolului de la cuvintele articulate Si: (rar) dezarticulat² (2).

dezarticulare¹ sf [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: desa~ / Pl: ~lări / E: dezarticula¹] 1 (Med) Amputare a unui membru sau a unei părți a acestuia la nivelul unei articulații Si: (liv) dezarticulație, dezarticulat¹ (1). 2 Pierdere a unității unui organism, unui tot organic etc. Si: dezmembrare, dezagregare, (liv) dezarticulație, dezarticulat¹ (2), dezarticulație (1). 3 Anulare.

DEZARTICULARE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; scoatere sau ieșire din articulație, dislocare.

DEZARTICULARE s.f. Acțiunea de a (se) dezarticula și rezultatul ei; dezarticulație. [< dezarticula].

dezarticula¹ [At: LM / S și: (înv) desa~ / E: fr désarticuler] 1 vt (Med; c.i. membre sau părți ale lor) A amputa la nivelul unei articulații. 2 vr (D. oase) A ieși din articulație Si: a se disloca. 3 vr (D. un organism, un tot organic etc.) A-și pierde unitatea, coeziunea Si: a (se) dezmembra, a (se) dezagrega. 4 vt A anula.

dezarticula² vt [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~lez / E: dez- + articula] 1 (Rar; c.i. cuvinte, silabe și alte sunete ale vorbirii) A separa. 2 (Rar) A suprima articolul de la cuvinte articulate.

DEZARTICULA, dezarticulez, vb. I. Tranz. A scoate (un membru) din articulație (printr-o operație chirurgicală). ♦ Refl. (Despre oase) A ieși din încheieturi, a se disloca; fig. (despre un organism, un tot organic) a-și pierde coeziunea, a se dezagrega.

DEZARTICULA vb. I. tr. A scoate un membru din încheietură, din articulație. ♦ refl. (Despre oase) A ieși din articulații; (fig.) a se sfărîma, a se spulbera, a se dezagrega. [Cf. fr. désarticuler].

DEZARTICULA vb. I. tr. 1. (med.; despre membre) a face să iasă din articulație. 2. (chir.) a amputa la nivelul unei articulații. II. refl. 1. (despre oase) a ieși din încheieturi. 2. a-și pierde coeziunea, a se dezmembra. (< fr. désarticuler)

A SE DEZARTICULA mă ~ez intranz. 1) (despre membre) A ieși din articulație; a se disloca; a se luxa; a se scrânti. 2) (despre comunități) A pierde coeziunea internă; a se dezagrega; a se dezmembra; a se descompune; a se destrăma; a se dezbina. /<fr. désarticuler

A DEZARTICULA ~ez tranz. 1) (membre) A scoate din articulație (printr-o operație chirurgicală). 2) A desface în părțile componente; a dezmembra. /<fr. désarticuler

dezarticulà v. 1. a face o amputare în articulațiuni: a dezarticula un umăr; 2. Anat. a separa oasele unui schelet.

* dezarticulațiúne f. (fr. désarticulation). Acțiunea de a dezarticula. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

* dezarticuléz v. tr. (fr. désarticuler). Scot din articulațiune, desfac un schelet, o mașină. Fac o amputare la articulațiunĭ.

dezarticulare (desp. de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulării; pl. dezarticulări

!dezarticulare (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulării; pl. dezarticulări

dezarticulare s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezarticulării; pl. dezarticulări

dezarticula (a ~) (desp. de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 1 sg. dezarticulez, 3 dezarticulează; conj. prez. 1 sg. să dezarticulez, 3 să dezarticuleze

!dezarticula (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticulează

dezarticula vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezarticulez, 3 sg. și pl. dezarticulează

dezarticula

DEZARTICULARE s. v. luxație.

DEZARTICULARE s. (MED.) deplasare, dezarticulație, dislocare, luxare, luxație, scrînteală, scrîntire, scrîntitură, sucire, (rar) răsucire, sucitură, torsiune, (prin vestul Munt.) proclinteală, proclintire. (~ osului humeral.)

DEZARTICULA vb. v. luxa.

DEZARTICULA vb. (MED.) a (se) deplasa, a (se) disloca, a (se) luxa, a (se) scrînti, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci, (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (Transilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.)