2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; dezarticulație. – V. dezarticula.

DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; dezarticulație. – V. dezarticula.

dezarticulare2 sf [At: MDA ms / Pl: ~lări / E: dezarticula2] (Rar) 1 Operație de separare a cuvintelor, a silabelor și a altor sunete ale vorbirii Si: (rar) dezarticulat2 (1), dezarticulație (2). 2 Suprimare a articolului de la cuvintele articulate Si: (rar) dezarticulat2 (2).

dezarticulare1 sf [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: desa~ / Pl: ~lări / E: dezarticula1] 1 (Med) Amputare a unui membru sau a unei părți a acestuia la nivelul unei articulații Si: (liv) dezarticulație, dezarticulat1 (1). 2 Pierdere a unității unui organism, unui tot organic etc. Si: dezmembrare, dezagregare, (liv) dezarticulație, dezarticulat1 (2), dezarticulație (1). 3 Anulare.

DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; scoatere sau ieșire din articulație, dislocare.

DEZARTICULÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezarticula și rezultatul ei; dezarticulație. [< dezarticula].

DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler.

DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler.

dezarticula2 vt [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~léz / E: dez- + articula] 1 (Rar; c.i. cuvinte, silabe și alte sunete ale vorbirii) A separa. 2 (Rar) A suprima articolul de la cuvinte articulate.

dezarticula1 [At: LM / S și: (înv) desa~ / E: fr désarticuler] 1 vt (Med; c.i. membre sau părți ale lor) A amputa la nivelul unei articulații. 2 vr (D. oase) A ieși din articulație Si: a se disloca. 3 vr (D. un organism, un tot organic etc.) A-și pierde unitatea, coeziunea Si: a (se) dezmembra, a (se) dezagrega. 4 vt A anula.

DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. Tranz. A scoate (un membru) din articulație (printr-o operație chirurgicală). ♦ Refl. (Despre oase) A ieși din încheieturi, a se disloca; fig. (despre un organism, un tot organic) a-și pierde coeziunea, a se dezagrega.

DEZARTICULÁ vb. I. tr. A scoate un membru din încheietură, din articulație. ♦ refl. (Despre oase) A ieși din articulații; (fig.) a se sfărâma, a se spulbera, a se dezagrega. [Cf. fr. désarticuler].

DEZARTICULÁ vb. I. tr. 1. (med.; despre membre) a face să iasă din articulație. 2. (chir.) a amputa la nivelul unei articulații. II. refl. 1. (despre oase) a ieși din încheieturi. 2. a-și pierde coeziunea, a se dezmembra. (< fr. désarticuler)

A DEZARTICULÁ ~éz tranz. 1) (membre) A scoate din articulație (printr-o operație chirurgicală). 2) A desface în părțile componente; a dezmembra. /<fr. désarticuler

A SE DEZARTICULÁ mă ~éz intranz. 1) (despre membre) A ieși din articulație; a se disloca; a se luxa; a se scrânti. 2) (despre comunități) A pierde coeziunea internă; a se dezagrega; a se dezmembra; a se descompune; a se destrăma; a se dezbina. /<fr. désarticuler

dezarticulà v. 1. a face o amputare în articulațiuni: a dezarticula un umăr; 2. Anat. a separa oasele unui schelet.

* dezarticulațiúne f. (fr. désarticulation). Acțiunea de a dezarticula. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

* dezarticuléz v. tr. (fr. désarticuler). Scot din articulațiune, desfac un schelet, o mașină. Fac o amputare la articulațiunĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dezarticuláre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulắrii; pl. dezarticulắri

dezarticuláre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezarticulării; pl. dezarticulări

!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză

dezarticulá vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezarticuléz, 3 sg. și pl. dezarticuleáză

arată toate definițiile

Intrare: dezarticulare
dezarticulare substantiv feminin
  • silabație: de-zar-, dez-ar- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezarticulare
  • dezarticularea
plural
  • dezarticulări
  • dezarticulările
genitiv-dativ singular
  • dezarticulări
  • dezarticulării
plural
  • dezarticulări
  • dezarticulărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezarticula
  • silabație: de-zar-, dez-ar- info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezarticula
  • dezarticulare
  • dezarticulat
  • dezarticulatu‑
  • dezarticulând
  • dezarticulându‑
singular plural
  • dezarticulea
  • dezarticulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezarticulez
(să)
  • dezarticulez
  • dezarticulam
  • dezarticulai
  • dezarticulasem
a II-a (tu)
  • dezarticulezi
(să)
  • dezarticulezi
  • dezarticulai
  • dezarticulași
  • dezarticulaseși
a III-a (el, ea)
  • dezarticulea
(să)
  • dezarticuleze
  • dezarticula
  • dezarticulă
  • dezarticulase
plural I (noi)
  • dezarticulăm
(să)
  • dezarticulăm
  • dezarticulam
  • dezarticularăm
  • dezarticulaserăm
  • dezarticulasem
a II-a (voi)
  • dezarticulați
(să)
  • dezarticulați
  • dezarticulați
  • dezarticularăți
  • dezarticulaserăți
  • dezarticulaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezarticulea
(să)
  • dezarticuleze
  • dezarticulau
  • dezarticula
  • dezarticulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezarticulare

etimologie:

  • vezi dezarticula
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

dezarticula

etimologie: