11 definiții pentru destrămătură

destrămătúră sf [At: (a. 1726) IORGA, S. D. XII, 31 / Pl: ~ri / E: destrăma + -ătură] 1 (Pop) Țesătură destrămată (1) Si: (pop) zdreanță, (reg) strămătură. 2 (Îrg; șîs) ~ de pânză Scamă. 3 (Pop) Ruptură într-o țesătură. 4 (Reg) Destrăbălare (2). 5 Materie primă pentru fabricarea hârtiei.

DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. (Rar) Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -tură.

DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -atură.

DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. Fire sau smocuri rupte, desfăcute, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe (servind la fabricarea hîrtiei etc.).

destrămătúră (rar) s. f., g.-d. art. destrămătúrii

destrămătúră s. f., g.-d. art. destrămătúrii

DESTRĂMĂTÚRĂ s. răritură, (pop.) stramă, strămătură. (O ~ la o țesătură.)

DESTRĂMĂTÚRĂ ~i f. 1) Parte destrămată dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi și destrămat. /a destrăma + suf. ~ătură

destrămătúră f., pl. ĭ. Fire destrămate (lînă ș.a.). – Și strămătură.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESTRĂMĂTÚRĂ s. răritură, (pop.) strámă, strămătúră. (O ~ la o țesătură.)

Intrare: destrămătură
destrămătură substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular destrămătu destrămătura
plural destrămături destrămăturile
genitiv-dativ singular destrămături destrămăturii
plural destrămături destrămăturilor
vocativ singular
plural