2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla.

DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla.

destrăbălare sf [At: BARONZI, L. 126 / V: (înv) ~reb~ / Pl: ~lări / E: destrăbăla] 1 Pierdere a moralității, a corectitudinii Si: destrăbălat1 (1), stricare, stricăciune. 2 Stare de decădere morală a cuiva Si: corupție, decadență, desfrâu, destrăbălat1 (2), dezmăț, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, (reg) destrăbălăciune, destrăbălătură, (înv) destrămare (6), destrămătură (4). 3 Depravare. 4 Petrecere destrăbălată Si: destrăbălat1 (4).

DESTRĂBĂLÁRE s. f. Faptul de a fi destrăbălat; desfrînare, desfrîu, dezmăț. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau [cîinelui] tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302.

destrăbălare f. desfrânare. [Origină necunoscută].

destrăbăláre f., pl. ărĭ. Desfrîŭ. – Rar. stră-.

DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.

DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.

destrăbăla vr [At: POLIZU / Pzi: ~lez / E: nct] 1 A-și pierde moralitatea, corectitudinea Si: a se corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se dezmăța, a se perverti, a se strica, a se vicia, (pfm) a se sminti, (înv) a se destrăma (12). 2 (D. femei) A duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Vz. curvi (5), preacurvi.

DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A se deda la o viață desfrînată, a avea purtări dezmățate.

A SE DESTRĂBĂLÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat

destrăbăléz (mă) v. refl. (din mă străbălez, auzit de mine în Galațĭ supt forma străbălat, lat. pop. traballare, it. traballare, a dansa mult, a șovăĭ, a se clătina. V. bal, baladă, baĭaderă). Mă stric moralmente, încep a duce o viață desfrînată.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălắrii; pl. destrăbălắri

destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări

!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză

destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. și pl. destrăbăleáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESTRĂBĂLÁRE s. v. corupție.

DESTRĂBĂLARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, dezmăț, moralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

DESTRĂBĂLA vb. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

destrăbălá, destrăbălez, vb. refl. – 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (DER, MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER); probabil din destrăbălat (DEX).

Intrare: destrăbălare
destrăbălare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • destrăbălare
  • destrăbălarea
plural
  • destrăbălări
  • destrăbălările
genitiv-dativ singular
  • destrăbălări
  • destrăbălării
plural
  • destrăbălări
  • destrăbălărilor
vocativ singular
plural
Intrare: destrăbăla
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • destrăbăla
  • destrăbălare
  • destrăbălat
  • destrăbălatu‑
  • destrăbălând
  • destrăbălându‑
singular plural
  • destrăbălea
  • destrăbălați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • destrăbălez
(să)
  • destrăbălez
  • destrăbălam
  • destrăbălai
  • destrăbălasem
a II-a (tu)
  • destrăbălezi
(să)
  • destrăbălezi
  • destrăbălai
  • destrăbălași
  • destrăbălaseși
a III-a (el, ea)
  • destrăbălea
(să)
  • destrăbăleze
  • destrăbăla
  • destrăbălă
  • destrăbălase
plural I (noi)
  • destrăbălăm
(să)
  • destrăbălăm
  • destrăbălam
  • destrăbălarăm
  • destrăbălaserăm
  • destrăbălasem
a II-a (voi)
  • destrăbălați
(să)
  • destrăbălați
  • destrăbălați
  • destrăbălarăți
  • destrăbălaserăți
  • destrăbălaseți
a III-a (ei, ele)
  • destrăbălea
(să)
  • destrăbăleze
  • destrăbălau
  • destrăbăla
  • destrăbălaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

destrăbălare

  • 1. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat.
    exemple
    • Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau [câinelui] tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi destrăbăla
    surse: DEX '98 DEX '09

destrăbăla

etimologie:

  • probabil destrăbălat
    surse: DEX '09 DEX '98