destrăbălare sf [At: BARONZI, L. 126 / V: (înv) ~reb~ / Pl: ~lări / E: destrăbăla] 1 Pierdere a moralității, a corectitudinii Si: destrăbălat¹ (1), stricare, stricăciune. 2 Stare de decădere morală a cuiva Si: corupție, decadență, desfrâu, destrăbălat¹ (2), dezmăț, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, (reg) destrăbălăciune, destrăbălătură, (înv) destrămare (6), destrămătură (4). 3 Depravare. 4 Petrecere destrăbălată Si: destrăbălat¹ (4).

DESTRĂBĂLARE s. f. Faptul de a fi destrăbălat; desfrînare, desfrîu, dezmăț. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau [cîinelui] tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302.

destrăbălare f. desfrânare. [Origină necunoscută].

destrăbăláre f., pl. ărĭ. Desfrîŭ. – Rar. stră-.

destrăbăla vr [At: POLIZU / Pzi: ~lez / E: nct] 1 A-și pierde moralitatea, corectitudinea Si: a se corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se dezmăța, a se perverti, a se strica, a se vicia, (pfm) a se sminti, (înv) a se destrăma (12). 2 (D. femei) A duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Vz. curvi (5), preacurvi.

destrebălare sf vz destrăbălare

DESTRĂBĂLA, destrăbălez, vb. I. Refl. A se deda la o viață desfrînată, a avea purtări dezmățate.

A SE DESTRĂBĂLA mă ~ez intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat

destrăbăléz (mă) v. refl. (din mă străbălez, auzit de mine în Galațĭ supt forma străbălat, lat. pop. traballare, it. traballare, a dansa mult, a șovăĭ, a se clătina. V. bal, baladă, baĭaderă). Mă stric moralmente, încep a duce o viață desfrînată.

destrăbălare s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări

destrăbălare s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări

destrăbălare s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări

destrăbăla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă destrăbălez, 3 se destrăbălează; conj. prez. 1 sg. să mă destrăbălez, 3 să se destrăbăleze; imper. 2 sg. afirm. destrăbălează-te; ger. destrăbălându-mă

!destrăbăla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbălează

destrăbăla vb., ind. prez. 1 sg. destrăbălez, 3 sg. și pl. destrăbălează

destrăbăla (destrăbălez, destrăbălat), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).

DESTRĂBĂLARE s. v. corupție.

DESTRĂBĂLARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, dezmăț, moralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

DESTRĂBĂLA vb. v. corupe.

DESTRĂBĂLA vb. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.)

destrăbălá, destrăbălez, v.r. 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER).

destrăbăla, destrăbălez, vb. refl. – 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (DER, MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER); probabil din destrăbălat (DEX).