2 intrări

7 definiții

deștínge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).

deștíng, -íns, a -ínge v. tr. (lat. descéndere, după verbele în -ing, ca încing). Vechĭ. Descind, mă scobor.

* distíng, stíns, a -stínge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern, deosebesc. Divid, separ, stabilesc diferența: a distinge timpu, locu, etatea. Caracterizez, deosebesc: rațiunea îl distinge pe om. Acord o distincțiune, daŭ atențiune: profesoru l-a distins pe acest elev. V. refl. Mă semnalez, ĭes din relief: acest regiment s’a distind pin vitejie. – Vechĭ (Dos.) a destinge.

Intrare: deștinge
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deștinge deștingere deștins deștingând singular plural
deștinge deștingeți, deștingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșting (să) deșting deștingeam deștinsei deștinsesem
a II-a (tu) deștingi (să) deștingi deștingeai deștinseși deștinseseși
a III-a (el, ea) deștinge (să) deștingă deștingea deștinse deștinsese
plural I (noi) deștingem (să) deștingem deștingeam deștinserăm deștinseserăm, deștinsesem*
a II-a (voi) deștingeți (să) deștingeți deștingeați deștinserăți deștinseserăți, deștinseseți*
a III-a (ei, ele) deșting (să) deștingă deștingeau deștinseră deștinseseră
Intrare: destinge
destinge
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)