2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.

dezorienta vtr [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~tez / E: fr désorienter] 1-2 A face pe cineva să-(și) piardă sau a-(și) pierde direcția, drumul pe care îl are de urmat, ținta pe care o are de atins. 3-4 A nu-și mai da seama sau a face să nu-și mai dea seama de locul în care se află. 5-6 (Fig) A face pe cineva să(-și) piardă sau a(-și) pierde prezența de spirit, siguranța de sine Si: a (se) zăpăci.

DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, drumul pe care urma să meargă etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.

DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. 1. A face (pe cineva) să piardă simțul orientării, să nu mai recunoască drumul pe care trebuie să meargă sau căile pe care trebuie să apuce. (Poetic) Învingînd cîmpia, a cărei monotonie îl dezorientase. Oltul își creează un domeniu personal. BOGZA, C. O. 152. 2. Fig. A face (pe cineva) să piardă siguranța judecății; a zăpăci, a deconcerta.

DEZORIENTÁ vb. I. tr. 1. A încurca (pe cineva), a-l face să-și piardă orientarea, siguranța locului unde se află. 2. (Fig.) A zăpăci, a ului, a deconcerta. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. désorienter].

DEZORIENTÁ vb. tr., refl. 1. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află. 2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta. (< fr. désorienter)

A DEZORIENTÁ ~éz tranz. A face să se dezorienteze. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta

A SE DEZORIENTÁ mă ~éz intranz. 1) A pierde simțul orientării; a se debusola. 2) fig. A pierde siguranța în modul de a acționa sau de a cugeta. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta

dezorientà v. 1. a face să pearză orientarea, cunoștința exactă a locurilor unde s’află; 2. a face să pearză cumpătul, a încurca; 3. a-și pierde prezența de spirit: această chestiune l’a dezorientat.

* dezorientéz v. tr. (fr. désorienter). Fac pe cineva să-și peardă drumu (direcțiunea). Fig. Încurc: această întrebare l-a dezorientat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză

dezorientá vb. (sil. -ri-en-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezorientéz, 3 sg. și pl. dezorienteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZORIENTÁ vb. a deruta, a descumpăni, a încurca, a zăpăci, (livr.) a bulversa, a debusola, a deconcerta. (Vestea aflată l-a ~.)

DEZORIENTA vb. a deruta, a descumpăni, a încurca, a zăpăci, (livr.) a deconcerta. (Vestea aflată l-a ~.)

A dezorienta ≠ a îndruma, a orienta

Intrare: desorientat
desorientat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desorientat
  • desorientatul
  • desorienta
  • desorientata
plural
  • desorientați
  • desorientații
  • desorientate
  • desorientatele
genitiv-dativ singular
  • desorientat
  • desorientatului
  • desorientate
  • desorientatei
plural
  • desorientați
  • desorientaților
  • desorientate
  • desorientatelor
vocativ singular
plural
Intrare: dezorienta
  • silabație: de-zo-ri-en-ta, dez-o-ri-en-ta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezorienta
  • dezorientare
  • dezorientat
  • dezorientatu‑
  • dezorientând
  • dezorientându‑
singular plural
  • dezorientea
  • dezorientați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezorientez
(să)
  • dezorientez
  • dezorientam
  • dezorientai
  • dezorientasem
a II-a (tu)
  • dezorientezi
(să)
  • dezorientezi
  • dezorientai
  • dezorientași
  • dezorientaseși
a III-a (el, ea)
  • dezorientea
(să)
  • dezorienteze
  • dezorienta
  • dezorientă
  • dezorientase
plural I (noi)
  • dezorientăm
(să)
  • dezorientăm
  • dezorientam
  • dezorientarăm
  • dezorientaserăm
  • dezorientasem
a II-a (voi)
  • dezorientați
(să)
  • dezorientați
  • dezorientați
  • dezorientarăți
  • dezorientaserăți
  • dezorientaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezorientea
(să)
  • dezorienteze
  • dezorientau
  • dezorienta
  • dezorientaseră
verb (VT201)
Surse flexiune: IVO-III
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desorienta
  • desorientare
  • desorientat
  • desorientatu‑
  • desorientând
  • desorientându‑
singular plural
  • desorientea
  • desorientați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desorientez
(să)
  • desorientez
  • desorientam
  • desorientai
  • desorientasem
a II-a (tu)
  • desorientezi
(să)
  • desorientezi
  • desorientai
  • desorientași
  • desorientaseși
a III-a (el, ea)
  • desorientea
(să)
  • desorienteze
  • desorienta
  • desorientă
  • desorientase
plural I (noi)
  • desorientăm
(să)
  • desorientăm
  • desorientam
  • desorientarăm
  • desorientaserăm
  • desorientasem
a II-a (voi)
  • desorientați
(să)
  • desorientați
  • desorientați
  • desorientarăți
  • desorientaserăți
  • desorientaseți
a III-a (ei, ele)
  • desorientea
(să)
  • desorienteze
  • desorientau
  • desorienta
  • desorientaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezorienta desorienta

etimologie: