DEZORIENTA, dezorientez, vb. I. Tranz. 1. A face (pe cineva) să piardă simțul orientării, să nu mai recunoască drumul pe care trebuie să meargă sau căile pe care trebuie să apuce. (Poetic) Învingînd cîmpia, a cărei monotonie îl dezorientase. Oltul își creează un domeniu personal. BOGZA, C. O. 152. 2. Fig. A face (pe cineva) să piardă siguranța judecății; a zăpăci, a deconcerta.