descuamare sf [At: DA ms / P: ~cua~ / S și: (înv) ~cva~ / Pl: ~mări / E: descuama] 1-2 Cojire a pielii (după anumite boli eruptive) Si: descuamat¹ (1-2), descuamație (1-2). 3 Desprindere succesivă a straturilor superficiale ale unei roci sub acțiunea unor agenți geomorfologici Si: descuamat¹ (3), descuamație (3), exfoliere.

DESCUAMARE, descuamări, s. f. Faptul de a se descuama; fenomen patologic de cojire și detașare a epidermei. – Pronunțat: -cua-.

DESCUAMARE s.f. Faptul de a se descuama; descuamație. ♦ Desprindere succesivă a stratelor superficiale ale unei roci sub acțiunea unor agenți geomorfologici; exfoliere. [Pron. -cua-. / < descuama].

DESCUAMARE s. f. 1. faptul de a se descuama; descuamație. 2. desprindere succesivă a straturilor superficiale ale unei roci sub acțiunea unor agenți geomorfologici. (< descuama)

descuama vr [At: DA ms / S și: (înv) ~cva~ / P: ~cua~ / Pzi: ~mez, (rar) ~am / E: fr descquamer, lat descquamo, -are] (D. epidermă) 1-2 A se coji (în urma unei boli de piele).

DESCUAMA, descuamez, vb. I. Refl. (Despre piele) A se coji în urma unei boli de piele sau eruptive. – Pronunțat: -cua-.

DESCUAMA vb. I. refl. (Despre piele) A se coji (ca urmare a unei boli). [Pron. -cua-. / cf. fr. desquamer, lat. desquamare].

DESCUAMA vb. refl. (despre piele) a se coji (ca urmare a unei boli). (< fr. desquamer, lat. desquamare)

A SE DESCUAMA pers. 3 se ~ează intranz. (despre epidermă) A pierde coaja (din cauza unei boli contagioase sau de piele); a se coji. [Sil. -cu-a-] /<fr. desquamer, lat. desquamare

*descŭám și -éz, a -á v. tr. (lat. de-squamare, d. squama, solz. V. scamă). Dezlipesc părticele din ceva, Răzuĭesc solziĭ. V. refl. Se zice despre pele cînd tot cade de pe ĭa mătreață și alte pelicule.

descuamare (desp. -cua-) s. f., g.-d. art. descuamării; pl. descuamări

!descuamare (-cua-) s. f., g.-d. art. descuamării; pl. descuamări

descuamare s. f. (sil. mf. -scua-), g.-d. art. descuamării; pl. descuamări

descuama (a se ~) (desp. -cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuamează, imperf. 3 pl. se descuamau; conj. prez. 3 să se descuameze; ger. descuamându-se

!descuama (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuamează

descuama vb. (sil. mf. -scua-), ind. prez. 3 sg. și pl. descuamează

descuama (3 sil.)

DESCUAMARE s. cojire, descuamație, jupuire, (rar) scămoșare, (înv.) tărâțare. (~ pielii.)

DESCUAMARE s. cojire, jupuire, (rar) scămoșare, (înv.) tărîțare. (~ pielii.)

DESCUAMA vb. a se coji, a se jupui, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărâța. (Pielea s-a ~.)

DESCUAMA vb. a se coji, a se jupui, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea s-a ~.)