11 definiții pentru descleșta

descleștá [At: DEX / Pzi: ~téz / E: des- + (în)cleșta] 1-2 vtr A (se) desface dintr-o strânsoare. 3 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) fălcile A face pe cineva să vorbească. 4 vr (Îae) A începe, în sfârșit, să vorbească. 5-6 vtr A (se) desprinde cu greu din locul unde se afla fixat.

DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta.

DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Des1- + [în]cleșta.

DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde dintr-o strînsoare (asemănătoare cu a unui clește). (Fig.) În fața palatului, puhoiul compact își descleștă strînsoarea. C. PETRESCU, C. V. 58. ♦ (Cu privire la fălci sau dinți, p. ext. la gură) A desface dintr-o încleștare. Își descleștă cu greu fălcile, întredeschise buzele sbîrcite. DUMITRIU, N. 240. Danton... descleștează dinții. CAMIL PETRESCU, T. II 501. (Refl.) Gura, amară, se descleștase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 289. ◊ Expr. A-i descleșta cuiva fălcile = a constrînge pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe în sfîrșit (sau cu mare greutate) să vorbească. Tată-său stărui de el pînă i se descleștară fălcile. Negoiță povesti cu nevinovăție tot ce i se întîmplase. GALACTION, O. I 300. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A smulge, a desprinde cu greu ceva din locul unde se află fixat sau înțepenit. De-abia își putea descleșta picioarele din sîngele închegat. CREANGĂ, P. 227. ◊ Refl. Nu putea să se descleșteze bietul Robinson din brațele căpitanului, bucurîndu-se împreună cu dînsul pentru dezrobirea corăbiei. DRĂGHICI, R. 300.

descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză

descleștá vb., ind. prez. 1 sg. descleștéz, 3 sg. și pl. descleșteáză

A descleșta ≠ a încleșta

A SE DESCLEȘTÁ se ~eáză intranz. A se desface desprinzându-se dintr-o strânsoare. /des- + a [în]cleșta

A DESCLEȘTÁ ~éz tranz. A face să se descleșteze. /des- + a [în]cleșta

descleștà v. a desface ceva încleștat: a descleșta gura.

descleștéz v. tr. (d. clește). Desfac ceĭa ce era strâns ca cu cleștele: nu putea să-șĭ descleșteze gura de frig.

Intrare: descleșta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descleșta descleștare descleștat descleștând singular plural
descleștea descleștați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descleștez (să) descleștez descleștam descleștai descleștasem
a II-a (tu) descleștezi (să) descleștezi descleștai descleștași descleștaseși
a III-a (el, ea) descleștea (să) descleșteze descleșta descleștă descleștase
plural I (noi) descleștăm (să) descleștăm descleștam descleștarăm descleștaserăm, descleștasem*
a II-a (voi) descleștați (să) descleștați descleștați descleștarăți descleștaserăți, descleștaseți*
a III-a (ei, ele) descleștea (să) descleșteze descleștau descleșta descleștaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)