2 intrări

20 de definiții

descălțáre sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 30/29 / Pl: ~țắri / E: descălța] 1 Scoatere a încălțămintei din picioare Si: descălțat1. 2 (Agr) Scoatere a rădăcinilor.

DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța.

DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța.

descălțáre s. f., g.-d. art. descălțắrii; pl. descălțắri

descălțáre s. f., g.-d. art. descălțării; pl. descălțări

DESCĂLȚÁRE s. descălțat, scoatere, tragere. (~ pantofilor din picioare.)

descălțá vtr [At: ANON. CAR. / V: (reg) dis~ / Pzi: ~cálț / E: ml discalciare] 1-2 A (-și) scoate încălțămintea din picioare.

DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare.

DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare.

DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și scoate încălțămintea. Se descălțaseră de opinci, își lepădaseră... sumanele petecite ca să fie mai sprinteni. SADOVEANU, P. M. 258. Tata se descălțase și sta grecește în pat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 264. Cum ajunserăm în odaie, Grigoriță iute se dezbrăcă, iute se descălță și iute se trînti în pat. HOGAȘ, DR. II 13. ◊ Tranz. Acuș te descalț ! CREANGĂ, A. 41.

descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță

descălțá vb., ind. prez. 1 sg. descálț, 3 sg. și pl. descălțá; ger. descălțând

DESCĂLȚÁ vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picioare.)

A (se) descălța ≠ a (se) încălța

descălțá (descálț, descălțát), vb.1. A scoate încălțămintea din picioare. – Var. desculța. Mr. discaltsu. Lat. dĭscalcĕāre sau dĭsculcĭāre, ambele forme atestate (Densusianu, Hlr., I, 169; Pușcariu 505; Candrea-Dens., 255; Tiktin; Candrea; Scriban); cf. it. discalzare, port., cat. descalçar, fr. déchausser, sp. descalzar, prov. descaussar. Cf. desculț, adj. (cu picioarele goale), mr., megl. disculț, istr. rescuts, part. de la var. sau, mai puțin probabil, de la un lat. *dĭsculceātus (Pușcariu 512; Tiktin; Candrea-Dens., 266; REW 2662; Candrea; cf. Graur, BL, V, 96), cf. trent., padov. descolzo, friul. diskolts, sard. iskultsu.

A DESCĂLȚÁ descálț tranz. 1) (încălțăminte) A scoate din picioare. 2) (persoane) A elibera de încălțăminte, trăgând-o din picioare. /<lat. discalciare

descălțà v. a scoate încălțămintele. [Lat. DISCALCEARE].

descálț, a -călțá v. tr. (lat. dis-calciare, pop. dis-culciare. V. desculț, încalț). Scot cuĭva încălțămintea din picĭoare. V. refl. Îmĭ scot încălțămintea din picĭoare.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESCĂLȚÁRE s. descălțat, scoatere. (~ pantofilor din picior.)

DESCĂLȚÁ vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picior.)

Intrare: descălța
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descălța descălțare descălțat descălțând singular plural
descalță descălțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desca (să) desca descălțam descălțai descălțasem
a II-a (tu) descalți (să) descalți descălțai descălțași descălțaseși
a III-a (el, ea) descalță (să) descalțe descălța descălță descălțase
plural I (noi) descălțăm (să) descălțăm descălțam descălțarăm descălțaserăm, descălțasem*
a II-a (voi) descălțați (să) descălțați descălțați descălțarăți descălțaserăți, descălțaseți*
a III-a (ei, ele) descalță (să) descalțe descălțau descălța descălțaseră
Intrare: descălțare
descălțare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălțare descălțarea
plural descălțări descălțările
genitiv-dativ singular descălțări descălțării
plural descălțări descălțărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)