depanare sf [At: LTR² / Pl: ~nări / E: depana] Repunere în funcțiune în urma unei pene² Si: depanat¹.

DEPANÁRE, depanări, s. f. (Tehn.) Înlăturarea unei pene la un vehicul, la o mașină, la un aparat sau instrument. Echipe de depanare. corectată

DEPANÁRE s.f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. [< depana].

DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare.

dapăna v vz depăna

dapăra v vz depăna

dapâna v vz depăna

dapina v vz depăna

depana vt [At: SCL 1960, 2 / Pzi: ~nez / E: fr dépanner] (C.i. autovehicule, mașini etc.) A repune în funcțiune în urma unei pene² Si: a repara.

depăná [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) dap~, dapărá, dapi~, dapâ~, dăp~, ~pâná, ~ărá¹, drep~ / Pzi: deápăn și dépăn / E: lat depano, -are] 1 vt A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau pe un fus într-un scul, ori a face firele scul. 2 vt (Fig) A face o mișcare de rotație continuă. 3 vt A merge. 4 vi (Îe) A ~ din picioare A umbla mișcând repede picioarele. 5-6 vtr A merge repede. 7 vi (Reg; d. cai) A merge în trap pripit, mărunt. 8 vi (Reg; d. oameni) A merge mult pe jos. 9 vi (Reg) A merge fără rost. 10 vi A alerga. 11 vt A-și învârti degetele mari ale mâinilor. 12-13 vtr A (se) întinde, a (se) produce printr-o mișcare de întoarcere continuă (a plugului) de la un capăt al câmpului la celălalt. 14 vt A parcurge o distanță. 15 vt (Fig) A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. 16 vt (Fig; d. viață sau etape, aspecte ale ei) A trăi. 17 vt (Nob) A vorbi (mult). 18-19 vti (Fig; reg) A spune vrute și nevrute. 20 vt (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ~t A mustra.

depănare sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~nări / E: depăna] 1 Înfășurare a firelor textile dintr-un scul, pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul și grupare a firelor în scul Si: depănat¹ (1). 2 (Fig) Mișcare de rotație continuă Si: depănat¹ (2). 3-4 Mers mult pe jos (fără rost) Si: depănat¹ (3-4). 5-6 Mers rapid Si: depănat¹ (5-6). 7 (Fig) Parcurgere a unui drum Si: depănat¹ (7). 8 (Fig) Acoperire a câmpului cu brazde de plug Si: depănat¹ (8). 9 (Fig) Înșiruire a amintirilor, a gândurilor etc. Si: depănat¹ (9). 10 (Fig) Continuare a vieții Si: depănat¹ (10). 11-12 (Nob) Îndelungă vorbire (fără rost) Si: depănat¹ (11-12). 13 (Fig; fam) Mustrare.

drepăna v vz depăna

DEPĂNÁ, deápăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: dépăn] – Lat. *depanare.

DEPĂNÁ, deápăn, vb. I. Tranz. I. A înfășura firele dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc.; a face firele scul, desfășurîndu-le de pe un ghem sau de pe un fus. Își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47. Lelea Fira sta, Gheme depăna. COȘBUC, P. II 142. Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe țevi cu sucala. CREANGĂ, O. A. 299. ◊ Fig. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. I-a mai dat... o vîrtelniță de aur, care depăna singură. CREANGĂ, P. 91. ◊ Refl. Fig. Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvîrlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrîni, fuse uriașe pe care se deapănă vîntul. GÎRLEANU, L. 9. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt, a trage o săpuneală. De-amu, bine că mi-ai spus; laspe mine, că ți-l iau eu la depănat! CREANGĂ, A. 56. II. Fig. 1. (Cu privire la unități de timp, la idei sau la expuneri de idei care se succed în șir neîntrerupt) A desfășura, a înșira. Cîțiva oameni par că și-ar depăna amintirile, pronunțînd cuvinte și fraze fantastice. BOGZA, C. O. 305. Ea își depăna încă firul aurit al visurilor ei copilărești. BUJOR, S. 31. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea. CARAGIALE, O. III 232. Să-ncep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184. ◊ Refl. Toată întîmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. CAMILAR, N. I 102. Se depănau pe dinaintea ochilor zilele de mîine. PAS, Z. I 313. Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cîntec ce sporește, mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. A. I 56. ◊ Refl. pas. Cîțiva comeseni se așezaseră în largi fotolii de trestie și se depănau banalități curente. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. 2. A parcurge (un drum, o distanță). Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele ghem. BENIUC, V. 63. Deapănă kilometri între ușă și fereastră. VLAHUȚĂ, O. A. III 110. ◊ Intranz. (În expr.) A depăna din picioare = a umbla mișcînd repede picioarele. Își îndesau în cap pălăriile bortite... și prindeau să depene iute din picioarele goale, luînd cărarea tîrgului. SADOVEANU, P. S. 79.

DEPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a depăna.

DEPANÁ vb. I. tr. A înlătura, a repara penele la un autovehicul, la o mașină etc. [< fr. dépanner].

DEPANÁ vb. tr. a înlătura, a repara o pană la un autovehicul, la o mașină. (< fr. dépanner)