2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi.

denumire sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 302/17/ Pl: ~ri / E: denumi] 1 (Înv) Desemnare. 2 Numire a unei ființe sau a unui lucru Si: denumit1 (2). 3 Cuvânt cu care numim ceva. 4 (D. persoane) Atribut Si: epitet.

DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. – V. denumi.

DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi. 1. Numire. 2. Nume dat (unei ființe sau unui lucru); cuvînt, vorbă cu care numim ceva. Denumirea romînească de «graure», dată unei alte păsări, pe care tot Marțial o pune în opozițiune cu «turdz» (= sturz). ODOBESCU, S. III 29.

DENUMÍRE s.f. Faptul de a denumi; denominație. ♦ Nume; cuvânt cu care numim ceva. [< denumi].

DENUMÍRE s. f. faptul de a denumi; denominație. ◊ nume dat unei ființe, unui lucru sau fenomen; cuvânt care denumește ceva. (< denumi)

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume).

denumi vt [At: ODOBESCU, I, 486 / Pzi: ~mésc / E: de4 + numi] 1 (Înv) A desemna. 2 A da nume unei ființe sau unui lucru.

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – De4 + numi (după fr. dénommer).

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui un nume unei ființe sau unui lucru; a numi. Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit în țările occidentale cu porecla comică de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95. ♦ (Învechit) A desemna. (Refl. pas.) Acea comisie [filologică] se și denumi. ODOBESCU, S. I 486.

DENUMÍ vb. IV. tr. A numi. [P.i. -mesc. / < de- + numi, după fr. dénommer].

DENUMÍ vb. tr. a numi. (după fr. dénommer)

A DENUMÍ ~ésc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a numi. 2) A indica printr-un nume. /de + a numi

*denumésc v. tr. (de- și numesc, după fr. dénommer). Numesc o persoană într’un act, o menționez pe nume. – Barb. ardelenesc (după germ. ernennen): a denumi pe cineva într’o funcțiune îld. a-l numi.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri

denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 denumeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: denumire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • denumire
  • denumirea
plural
  • denumiri
  • denumirile
genitiv-dativ singular
  • denumiri
  • denumirii
plural
  • denumiri
  • denumirilor
vocativ singular
plural
Intrare: denumi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • denumi
  • denumire
  • denumit
  • denumitu‑
  • denumind
  • denumindu‑
singular plural
  • denumește
  • denumiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • denumesc
(să)
  • denumesc
  • denumeam
  • denumii
  • denumisem
a II-a (tu)
  • denumești
(să)
  • denumești
  • denumeai
  • denumiși
  • denumiseși
a III-a (el, ea)
  • denumește
(să)
  • denumească
  • denumea
  • denumi
  • denumise
plural I (noi)
  • denumim
(să)
  • denumim
  • denumeam
  • denumirăm
  • denumiserăm
  • denumisem
a II-a (voi)
  • denumiți
(să)
  • denumiți
  • denumeați
  • denumirăți
  • denumiserăți
  • denumiseți
a III-a (ei, ele)
  • denumesc
(să)
  • denumească
  • denumeau
  • denumi
  • denumiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

denumire

  • 1. Faptul de a denumi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: denominație numire
    • 1.1. Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Denumirea romînească de «graure», dată unei alte păsări, pe care tot Marțial o pune în opozițiune cu «turdz» (= sturz). ODOBESCU, S. III 29.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme).
      surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi denumi
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

denumi

  • 1. A da nume unei ființe sau unui lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: numi (vb.) supranumi un exemplu
    exemple
    • Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit în țările occidentale cu porecla comică de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba franceză dénommer (după nume).
    surse: DEX '09 DN
  • De + numi
    surse: DEX '98 DN